25/06/2024
TopSOCIETATE

Constănțenii se duelau cu pasiune în secolul trecut. „Ar trebui să alegem ca primar un spadasin!”

Spread the love

În dimineaţa zilei de sâmbătă 13 iulie 1894, la orele 6, un eveniment deosebit avea loc la manejul militar din Constanţa. Se întâlneau aici pentru a rezolva o chestiune de onoare, fostul locotenent de cavalerie Filipescu, din Galaţi şi locotenentul de marină Nicolescu-Rizeanu, martori fiindu-le alţi militari: căpitanul Văitoianu şi locotenentul Crupensky, pentru locotenentul din Galaţi şi căpitanul Cinsky împreună cu locotenentul Şeuleanu pentru celălalt participant la duel. Totul se desfăşura în prezenţa medicului Codreanu. Din relatarea apărută în presa de a doua zi, aflăm că arma folosită a fost sabia, lupta desfăşurându-se pe parcursul a zece reprize a câte cinci minute; la capătul lor, „combatanţii, având deja mai multe răni la braţul drept, ce-i puneau în imposibilitate a continua, au fost opriţi de a mai lupta, declarându-se onoarea satisfăcută”. Astfel, a survenit împăcarea celor doi duelişti, pe teren.

Despre faptul că provocările la duel nu erau rare în acele timpuri, putem afla dintr-o notă apărută în anul 1895, în care ziaristul ironizează acest comportament belicos al concetăţenilor săi. Redăm textul: „Într-una din seratele ordinare de la cazinul Comunal, pentru cestiuni de administraţie a balului, dirijat de oamenii primăriei, dl. M. Koiciu, primarul oraşului, a fost nu mai puţin decât de două ori provocat la duel de către nişte domni vizitatori. Ce uşor le vine acestor domnişori! Ei vor să se bată cu primarul şi mai multe nu! Anul trecut o dată, acum de două ori deodată. Cele multe înainte Domnul Primar! Locuitorii Constanţei ar trebui să aleagă de primar pe un spadasin, sau consiliul comunal să dea exploatarea cazinului unei asemenea fiinţe, care să taie pofta tuturor diletanţilor de dueluri”.

Din paginile presei constănţene vedem că duelul nu era apanajul militarilor, fiind destui civili care apelau la acest mod de a-şi apăra onoarea. Citim astfel în ziarul Conservatorul Constanţei, următoarea ştire din primăvara anului 1909: „Un conflict regretabil iscat între d. Stratulat, inginer la construcţia portulu şi d. Avocat Miclescu, fost magistrat, a dat loc unor incidente cu totul neplăcute. E vorba de o ieşire pe teren”. Se vede treaba însă că cei doi s-au împăcat ulterior, petru că ziarul nu a mai menţionat nimic despre acest incident.

Un articol publicat în ziarul Drapelul, doi ani mai târziu, avea să provoace un diferend între primarul de atunci al oraşului, Titus Cănănau şi avocatul, publicistul şi omul politic I. N. Roman, proprietarul ziarului amintit, ce susţinea politica liberală şi critica pe conservatorii constănţeni ce deţineau atunci administraţia oraşului. Despre evoluţia incidentului, ce putea duce la duel, aflăm din paginile ziarului Conservatorul Constanţei, din care vom prelua fragmentele următoare. Astfel, la 18 decembrie 1911 se publica procesul verbal încheiat după întâlnirea martorilor celor doi implicaţi în conflict: „Astăzi 10 decembrie 1911, ora 5 p.m., subsemnaţii col. N. Mărăşescu şi Vasile Miclescu, martori ai d-lui Titus Canănău şi N. Simionescu şi Ath. Rainof, martorii d-lui Ioan N. Roman, ne-am întâlnit în continuarea discuţiunei începută tot astăzi la ora 11 a.m. conform cu procesul verbal dresat ieri 9 decembrie 1911, spre a hotărî asupra diferendului ivit între clienţii noştri, prin publicarea articolului din jurnalul Drapelul din 4 decembrie 1911, intitulat Un răspuns. Văzând că în urma discuţiunilor avute nu am putut cădea de acord asupra chestiunei, dacă dl. Roman datoreşte o satisfacţie d-lui Cănănău şi nici asupra persoanelor propuse de o parte şi de alta ca supra-arbitri. Am întrerupt orice tratative, încheind prezentul proces verbal în dublu exemplar, urmând a comunica rezultatul clienţilor noştri, pentru a aviza la măsurile ce vor crede de cuviinţă”. Separat se publica răspunsul martorilor primarului: „Iubite prietene, în urma însărcinărei ce ne-ai dat, intrând în relaţie cu martorii d-lui Roman, nu am putut ajunge la nici un rezultat, deoarece d-lor au susţinut că articolul din ziarul Drapelul semnat de dl. Roman, nu constituie o insultă şi deci nu ţi se datoreşte nici o satisfacţie. De asemenea au refuzat a supune această chestiune hotărârii unui arbitru propus de noi. Dacă părerea martorilor este împărtăşită de clientul d-lor, aceasta este un refuz de a-ţi da satisfacţie, faţă de care vei face ce vei crede de cuviinţă. În orice caz rolul nostru fiind terminat nu putem decât a-ţi exprima părerea de rău de a nu fi putut termina această afacere într-un mod satisfăcător. Îţi strângem mâna. 11 decembrie 1911. col. N. Mărăşescu, V. Miclescu”. În această situaţie, pentru a se convinge dacă Ioan N. Roman este de acord să-i ofere satsfacţia solicitată, primarul Titus Cănănău îşi constituie un al doilea rând de martori, anume E. Germani şi Nicolae Golescu; la aceştia Ioan N. Roman propune ca martori pe G. Benderly şi N. Negulescu (cunoscuţi şi ei în epocă, primul ca avocat iar al doilea ca profesor, ambii însă cochetând şi cu politica).

Întâlnirea acestor noi martori se soldează cu un nou proces verbal, pe care îl rezumăm în cele ce urmează: „Noi martorii d-lui Roman susţinem că pasajul la adresa clientului nostru, publicat în ziarul Conservatorul Constanţei din 20 noiembrie a.c. conţine insinuări de natură a discredita în faţa opiniei publice onoarea clientului nostru şi că, cuvintele întrebuinţate în răspunsul său sunt provovate de acel pasaj şi nu întrec tonul polemicii întrebuinţat obişnuit zilnic în presa română. Totuşi, inspirat de conciliaţiune, noi G. Benderly şi N. Negulescu consimţim să recunoaştem în numele clientului nostru că expresiile întrebuniţate de d-sa vor cădea de la sine, dacă dl. T. Cănănău admite că cele spuse de d-sa în articolul din Conservatorul Constanţei sunt inexacte. Noi E. Germani şi N. Golescu, declarăm, că nu se poate primi această propunere, deoarece articolul suscitat, semnat de clientul nostru, era un articol de polemică, scris pe un ton foarte moderat şi cuviincios şi la care de altfel de s-ar fi găsit insultător de d. I. Roman, putea răspunde prin trimitere de martori, în timpul cuvenit. Noi, martori ai d-lui Cănănău nu contestăm dreptul d-lui Roman să răspundă printr-o desminţire prin presă, aducând, dacă-i era cu putinţă şi probe de inexactitatea faptelor citate. Pretindem însă că acest articol nu-i dă dreptul să răspundă prin cuvinte injurioase sau insultătoare la adresa d-lui Cănănău, nu putem primi deci decât scuze formale şi necondiţionate, sau o ieşire pe teren. D-nii G. Bendrly şi N. Negulescu menţinându-şi părerea, noi martori d-lui Cănănău am propus să recurgem la un arbitraj, această propunere n-a fost însă primită de martorii d-lui I. Roman. Neputând cădea de acord, ne-am despărţit dresând prezentul proces verbal…”. Diferendul se încheia (cel puţin în presă) prin scrisoare trimisă de primar martorilor săi: „Iubiţi prieteni, vă mulţumesc din suflet pentru osteneala ce v-aţi dat şi vă cer scuze pentru faptul de a vă fi deranjat în zadar. Din prima scrisoare a martorilor săi se prevedea rezultatul la care veţi ajunge. De altfel nu mi-am făcut de la început nici o iluzie asupra acestui rezultat! Un domn care, ca argument pentru a se disculpa, nu găseşte decât expresii triviale nu poate fi decât un laş, ceea ce a dovedit dl. Roman cu prisosinţă prin refuzul de a-mi da satisfacţie. Îi e mai uşor a insulta prin gazeta lui, ştiind că pe acest teren nu-l voi urma. Primiţi o bună strângere de mână prietenească. T. Cănănău”.

Un incident apărut in viaţa publică a oraşului nostru, la începutul anului 1928, a oferit prilejul ziarului Dobrogea Jună să atace pe liberalul Vasile Sassu, un cunoscut politician al vremii, ce avea să ajungă şi ministru, dar care avea şi destui inamici chiar şi în rândul liberalilor constănţeni. Aşa că ziarul amintit anunţa: „Căpitanul Stelian Stănescu membru în consiliul comunal, neprimind nici un răspuns la somaţiunea ce a adresat-o d-lui Vasile P. Sassu şi-a constituit martori pe d-nii: general Victor Miclescu şi avocat George Dobias, spre a cere numitului satisfacţiunea de onoare cuvenită”. Câteva zile mai târziu, sub titlul “Caşcavalarul V. P. Sasu”, ziaristul revenea cu următoarele rânduri: „Provocat la duel de d. Căpitan Stelian Stănescu, avocat şi consilier municipal, a spălat – se ştia – putina (de brânză) la Bucureşti, unde nu-i mai călcase piciorul de săptămâni întregi. Faţă de această fugă ruşinoasă (care însă se va dovedi a nu fi şi sănătoasă), martorii d-lui căpitan Stănescu, d-nii general Miclescu şi avocat G. Dobias, au comunicat d-lui Sassu, la Bucureşti, prin scrisoare recomandată, mandatul lor”.

Citind ziarele de atunci observăm că mulţi bărbaţi constănţeni doreau să-şi rezolve chestiunile de onoare în public, cu ajutorul armelor, chiar dacă acestea erau uneori mai greu de găsit. Din articolele citate putem înţelege că la sfârşitul secolului XIX şi în primele decenii ale secolului XX, constănţenii au întrebuinţat şi ei, ca şi alţii, armele spre a rezolva disputele legate de păstrarea demnităţii, chiar dacă legile şi curentul evoluţiei societăţilor căutau să facă uitate aceste practici vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *