04/03/2024
TopSOCIETATE

Paștele bunicilor noștri, între cele două Războaie Mondiale: Cum trăiau sărbătorile pascale constănțenii din perioada interbelică

Spread the love

Răsfoind presa veche constănţeană regăsim şi informaţii despre modul cum trăiau sărbătorile pascale constănţenii în acei ani. În general se publicau articole care explicau semnificaţia sărbătorii de Paşte, pilde din scrierile bisericeşti, dar se prezentau şi date despre actele de caritate ale cetăţenilor oraşului. Au semnat articolele nume cunoscute pe plan local cât şi în ţară, ca: Gala Galaction, Iuliu Scriban, Constantin Sarry, T. Coconcea, Traian Dinu, preoţii Teodor Samoilă, Constantin Staicu şi Constantin Popescu. Facem deci o trecere în revistă spre a înţelege mai bine ce însemna Paştele pentru bunicii noştri. În primăvara anului 1929, ziarul local „Dobrogea Jună” nota: „Cu ocazia Paştelui preoţii Grigorescu şi Protopopescu de la biserica Adormirea au împărţit la săraci, împreună cu d-nele Dragomir şi Popovici, diverse alimente şi ouă roşii. Asemenea gesturi frumoase au avut loc şi în alte părţi cu ocazia sărbătorilor. Numele donatorilor însă ne lipsesc”.

În anul 1936 ziarul local „Dobrogea Jună” dedica numărul său din 11 aprilie sărbătorii pascale, mai toate articolele referindu-se la semnificaţia acestei zile şi la programul desfăşurării manifestărilor religioase. Astfel ziarul înştiinţa publicul constănţean că: „În sâmbăta Paştilor se va oficia la ora 24 Sfânta Înviere. La această ceremonie vor asista persoane oficiale, civile şi militare. Momentul când P.S. Episcopul Gherontie al Tomisului exclamă Hristos a înviat se va anunţa prin 21 lovituri de tun. În tot timpul ceremoniei Sfintei Învieri, o gardă de onoare, muzică şi drapel va da onorurile militare. Ţinuta pentru persoanele ce vor asista la această ceremonie va fi: Pentru civili: frak, cravată albă şi mănuşi albe, decoraţiuni; Mari Cruci cu cordon. Pentru militari: ţinuta de ceremonie”.

Ziarul publica şi Pastorala de Paşti a episcopului Gherontie, o frumoasă scriere ce desluşea oamenilor sensul acestei sărbători şi îi îndemna să reflecteze asupra vieţii lor, să-şi trăiască zilele pe acest pământ în deplina înţelegere a spiritualităţii creştine. Reţinem în continuare câteva din ideile exprimate de cel ce conducea atunci viaţa spirituală a creştinilor dintre Dunăre şi Mare.

„În adevăr, Sf. Scriptură ne arată cu pilde din viaţa Mântuitorului, virtuţile creştineşti care trebuie să călăuzescă viaţa noastră pentru a fi bine plăcută lui Dumnezeu şi pentru şi pentru a împlini rostul nostru pe pământ. Aceste virtuţi: bunătatea, cucernicia, răbdarea, lepădarea de sine, înfrânarea, iubirea de aproapele, credinţa în Dumnezeu, nu sunt vorbe goale. Fericit cel care le înţelege şi trăieşte prin ele! Ăsa stând în faţa conştiinei voastre, să vă întrebaţi: ce fapte bune aţi făcut care să vă dea dreptul de a vă bucura pe deplin de strălucita Înviere a Domnului? Ajutata-ţi oare pe văduva sărmană care a venit la uşa voastră cerând milă, aţi pus o vorbă blândă celui care se găsea în durere; v-aţi înfrânat poftele vinovate; aţi răbdat o vorbă mai aspră; v-aţi făcut datoria faţa de sufletul vostru, rugându-vă cucernic lui Dumnezeu; nu v-aţi mândrit; nu aţi pizmuit; n-aţi pârăt; n-aţi năpăstuit pe aproapele vostru; aţi postit zilele prscrise de biserică, pentru ca astfel să vă pregătiţi pentru Sărbătoarea cea Mare a învierii Celui care a mântuit lumea? (….) Fiecare dintre voi – plecând de la biserică – se duce la casa lui unde-l aşteaptă masa întinsă cu toate bunătăţile, dar, înainte de a începe să mâncaţi, gândiţi-vă că nu toţi au ce aşterne pe masa lor în această zi de sfântă sărbătoare. Undeva, într-un colţ de sat, se află poate o văduvă sărmană. Şi ea ca şi voi ar dori să se bucure de Învierea Domnului, dar iată, atâtea nevoi o doboară, că are nici vreme, nici curaj să se veselească. Ceea ce prisoseşte de la masa voastră, ei i-ar potoli foamea şi setea, iar pe voi nu v-ar sărăci. Dar, dragii mei, trebuie să ştiţi să faceţi milostenia, fără ca cel care o primeşte să se simtă umilit; căci zadarnic veţi da voi cu amândouă mâinile, dacă darul vostru nu va fi însoţit de o vorbă bună, şi de o privire blândă şi discretă. Aduceţi-vă aminte în zilele de bucurie, şi de orfani şi de bolnavi, de toţi cei umiliţi – şi ajutaţi-i ca şi Dumnezeu să ajute vouă. (….) Mulţi dintre voi veţi fi având poate, obiceiul să sărbătoriţi ziua Domnului, cinstind un pahar cu vin – sau mai multe – la cârciuma satului, sau la bodega din oraş. Nu zic, veselia e bună şi un pahar cu vin de asemenea. Numai că, în loc să-l beţi la cârciuma, unde stăpânul ei caută să-şi vândă marfa în paguba sănătăţii şi pungilor voastre, eu cred că ar fi mai bine şi mai frumos să vă veseliţi în casa voastră, cu familia şi prietenii voştri; dar şi asta cât mai rar şi numai după ce vă veţi fi făcut datoria faţă de Dumnezeu, mergând la biserică cu mintea limpede şi inima curată”.

Editorialul ziarului citat, intitulat „Culmea lui Hristos” şi semnat de arhimandritul Iuliu Scriban, care la acea vreme era profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău, atrăgea atenţia asupra faptului că lecturile creştine erau din ce în ce mai rare la români, care se îndepărtau astfel de sensurile profunde ale creştinismului. Scria astfel: „Obştea noastră românească despre nimic nu se întreabă mai puţin ca despre Hristos. Când vine vremea Paştelui, ea se gândeşte să guste încă în şi mai mare măsură, desfătările obişnuite din vremea de rând. La desfătările sufleteşti ale Paştelui, prea puţini se gândesc. Asta e paguba noastră. Această lipsă trebuie să o înfierăm, pentru ca lumea să-şi dea seama că ea se leapădă tocmai de mijlocul cel mai măreţ de a se ciopli şi lumina. Ea îşi dă inima ei atâtor nimicuri şi nu priveşte cu dor spre Hristos. Suntem acum la Paşte. Ce ţi-ai agonisit tu, ca să simţi mai viu pe Hristos? Cu ce hrăneşti gândurile tale?”

Sunt cărţi alese despre El, care mai cu semă în această vreme, trebuiesc luate şi citite. În Constanţa aveţi pe părintele Toma Protopopescu, fost protopop. Sfinţia Sa este cel dintâi care a dat, pe limbă românească, scrierea Să-l urmăm! a lui Sienkievici. A ajuns la a IV-a ediţiune. Mai pe urmă au tipărit-o şi alţii”. Despre arhimandritul Scriban, cunoscut de publicul larg prin articolele sale din presa centrală, mai adăugăm că în acele zile el se afla la Constanţa, unde a oficiat la biserica Adormirea Maicii Domnului slujba din Duminica Tomii, iar în aceeaşi zi, la orele 16 a susţinut la sala Elpis o conferinţă cu tema „Hristos în ziua de azi”.

Anul 1939 aducea şi apropierea războiului, iar în România aveau loc concentrări ale rezerviştilor, spre a se pregăti de luptă, atunci când vremea avea să o ceară. Fireşte, cei mai mulţi dintre ei au lăsat acasa familii care simţeau atunci mari lipsuri materiale, aşa că în zilele dinaintea Paştelui, rezidentul regal Nicolae Ottescu a luat măsura să-i ajute. Dispoziţia sa către prefecţii celor patru judeţe ce formau pe atunci Ţinutul Marea, suna astfel: „Rugăm dispuneţi întocmirea de tablouri nominale ale familiilor locuitorilor aflaţi concentraţi, complet lipsite de mijloace, pentru distribuirea a 5 kg de făină şi 10-20 kg mălai cu prilejul Paştelui”.

În anul următor autorităţile s-au mobilizat şi cu donaţiile de la societăţile comerciale din oraş au reuşit ceea ce Gh. Steţcu numea în articolul său „înălţătoare fapte creştineşti care ar trebui păstrate şi pentru viitor”. Vorbind de acelaşi rezident regal amintit mai sus, autorul articolului, el însuşi un comerciant cunoscut în oraş, spunea: „Excelenţa Sa şi-a exprimat dorinţa ca nevoiaşii Constanţei, să petreacă această mare zi – Sărbătoarea Sărbătorilor – cu  mai multă îndestulare, cu mai multă bucurie”. Şi adăuga apoi: „Am însoţit Duminică dimineaţa, în prima zi de Paşti, pe harnicul şi mult iubitorul de oameni, dl. Scipio Vulcan, prim ajutor de primar, la cele trei cantine, unde se organizaseră mesele cetăţeneşti. În cartierul Anadolchioi, Brătianu şi Tăbăcărie, au mâncat cinstind pe Dumnezeu şi pe autorităţi, circa şase sute de oameni, bătrâni, femei şi copii, pe a căror faţă se citea bucuria, iar manifestările lor zgomotoase de mulţumire, erau dovada adâncei lor satisfacţiuni. Şi nu putea fi altfel, căci pe lângă tradiţionalele ouă roşii, cozonac şi friptură de miel, nu a lipsit păhărelul de ţuică cu măsline, paharul de vin iar celor cu familii numeroase, li s-a mai dat şi acasă”. Tot atunci brutarul Traian Petrescu a făcut cozonaci din 75 de kg de făină, pe care împreună cu 60 de pâini le-a dăruit celor din azilul de bătrâni.

A doua manifestare creştinească s-a produs la cererea d-lui preşedinte al Curţii Criminale şi a d-lui Prim Procuror al Tribunalului, oferindu-se gratuit masa pe două zile, celor două sute de pensionari din arestul preventiv Constanţa. Şi aceştia s-au bucurat de mâncare şi băutură, ca tot românul la zilele mari. Altă manifestare creştinească s-a înfăptuit din iniţiativa şi cu concursul Doamnelor din Comitetul Soc. Crucea Roşie, iar ouăle au fost adunate din grija ce poartă celor mulţi şi nevoiaşi, dl. Colonel Eug. Dumitrescu, prefectul judeţului”.

Sunt câteva rânduri, câteva gesturi care vorbesc despre felul în care se trăiau pe atunci serbarile pascale la Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *