25/06/2024
TopArmată și RăzboiMinoritățiSOCIETATE

Anii 1930: Rușii și ucrainenii se refugiază la Constanța, din cauza revoluției bolșevice

Spread the love

„Nimic nou sub soare”, se spune şi documentele de arhivă, ca şi presa veche ne arată că acest aforism este valabil şi atunci când vorbim de istoria oraşului Constanţa. Iată câteva exemple în acest sens:

La Constanţa veneau imigranţi în căutarea unui loc de muncă, dispuşi să o ia de la capăt pentru a-şi asigura traiul, cât şi mulţi dintre cei forţaţi să-şi părăsească locurile natale din motive politice. Aşa erau şi refugiaţii din Rusia şi Ucraina, pe care revoluţia bolşevică şi războiul civil ce i-a urmat, i-a împins înspre alte colţuri ale lumii. Mulţi dintre ei s-au aşezat aici la Constanţa. Redăm un fragment dintr-o cerere depusă de Andrei Ciumacenco, refugiat ucrainean, stabilit la Constanţa în vara anului 1933: „Fiind mutat din oraşul Isaccea în acest oraş, unde am venit ca să muncesc, ca să pot câştiga existenţa zilnică în mod cinstit şi cum în prezent este sezonul de muncă pentru orice branşă, iar eu sunt un nenorocit refugiat de profesiune electrician şi pot găsi de lucru în acest oraş, cu ziua sau cu bucata, pe la diferite lucrări, cu mare rugăminte şi profund respect vă rog să binevoiţi a-mi face cuvenita viză pe prezentul livret de profesie…”.

Un document relativ obişnuit, o cerere de înscriere a unei firme comerciale în registrele Camerei de Comerţ din Constanţa, relevă date interesante despre viaţa unor oameni nevoiţi să reia existenţa lor de la zero, pe noi meleaguri, aici la Constanţa. Iată documentul: „Subsemnatul Nicolae I. Turmurezov, din Constanţa str. Decebal nr. 6, vă supun cele ce urmează: sunt de origine rusă, fără cetăţenie şi fără patrie, numai din vitregia soartei stabilit în România şi anume în Constanţa din anul 1919, unde am locuit şi locuiesc consecutiv de la refugierea noastră, aceasta în baza paşaportului Nansen nr. …, iar existenţa mi-o câştig graţie proverbialei bunătăţi a Poporului Român, posedând livretul de liberă profesie nr…. Tatăl meu a fost general în armata rusă, fost comandant al Regimentului nr. 3 de Cazaci, în fruntea cărui regiment a luptat şi pe frontul românesc, alături de armatele române; în timpul şi din cauza revoluţiei din Rusia, s-a refugiat cu întreaga familie, adică, cu mama noastră şi cei trei copii, în România, pe frontul căreia luptase, timp în care începuse să înţeleagă despre bunătatea de suflet a Poporului Român, refugiu în care am scăpat cu ceea ce doar eram îmbrăcaţi”.

Tatăl meu murind în martie 1936, în ultima clipă n-a uitat a mulţumi lui Dumnezeu şi Ţării Româneşti, pentru ospitalitatea bătrâneţelor. Sunt străin, sunt fără ţară, fără cetăţenie, totuşi sunt un om paşnic, muncesc onest pentru a câştiga o bucăţică de pâine pentru mine şi mama mea, care este la adânci bătrâneţi”. Fiind absolvent al Institutului Electrotehnic din Bucureşti, petentul solicita aprobarea de a deschide un „magazin pentru tot felul de materiale electrice, instalaţiuni electrice, materiale pentru canalizări, instalaţiuni de apă, piese sanitare, aparate de radio”, în oraşul Constanţa.

Iată acum un fragment dintr-un alt articol de ziar, din anul 1927, referitor la refugiaţii ruşi din Constanţa interbelică: „Fiind în coasta Rusiei ţara noastră de la început a primit foarte mulţi refugiaţi, pe care i-a internat la început în diferite centre. Cu timpul însă, constatându-se că sunt elemente de ordine şi de valoare, i-a lăsat liberi să muncească în linişte pentru a-şi câştiga existenţa, alături de cetăţenii români. Dar dacă refugiaţii valizi şi-au găsit de lucru în felurite chipuri, nimeni şi cu nimic nu a venit în ajutorul invalizilor. Nevând nici protecţiunea statului, nici îngrijirea vreunei societăţi anumite şi nici ajutorul prietenilor, invalizii sunt muritori de foame. A-i ajuta este o datorie omenească; invalizii trebuie luaţi sub ocrotirea noastră a tuturor, indiferent de originea, credinţa şi starea lor socială. Sunt oameni care, în lupta pentru anumite principii, se găsesc departe de oblăduirea ţării lor. De aceea indiferent de ceea ce activăm şi cugetăm fiecare din noi, indiferent de politica socială pe care o facem, suntem datori să-i ajutăm. În acest scop, colonia refugiaţilor din Constanţa a organizat o mare festivitate cu producţiuni ruseşti, pentru seara de 9 aprilie. Participarea tuturor se impune. Nu o spunem aceasta ca o reclamă, ci din convingerea adâncă ce o avem că stimulând publicul să ia parte la festivitate, facem o adevarată operă de caritate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *