06/11/2024
SOCIETATE

Cum apǎrea vechiul Kustendje în ochii vizitatorilor sǎi, în secolul al XIX-lea

Spread the love

Pentru locuitorii de azi ai Constanţei prezenţa urmelor oraşului antic în zona centrală şi peninsulară a oraşului nu constituie nimic inedit, pentru vizitatori însă imaginea este deosebită; doar aici şi la Mangalia, cele mai vechi oraşe din România, se mai poate vedea aşa ceva. Înfloritoarele cetăţi antice au căzut însă sub loviturile migratorilor, iar urmele frumoaselor aşezări au fost acoperite cu colbul vremii. După secole, călătorii străini aveau să se uite cu nostalgie la pâlcul de case dintre care se iţea minaretul unei geamii, încercând să-şi închipuie cum arăta vechiul Tomis cel pe care lumea îl cunoştea mai ales ca fiind locul unde îşi scria tristul Ovidius ultimele sale opere. Atunci când modesta aşezare din jurul portului a intrat însă în atenţia străinilor interesaţi de potenţialul său economic, aici au început să sosească sute de oameni de diverse meserii, iar pământul oraşului a început să fie săpat, făcând loc fundaţiilor pentru noile clădiri ale celor ce lucrau la construcţia portului sau a căii ferate spre Cernavoda. Şi atunci oraşul antic a început să iasă la iveală…

La 1855 revista franceză „Revue de l’Orient”nota câteva observaţii asupra oraşului nostru, localizat de jurnalişti – interesant – în Valahia şi care suferise mult în vremea acelui război (1853-1856, războiul Crimeei): „Nu au trecut doi ani de când Kustendje era încă un oraş mic, destul de înfloritor. Prin poziţia sa avantajoasă, ea era antrepozitul şi principalul debuşeu pentru produsele Dobrogei; avea locuinţe, magazii, prăvălii, în fine tot ce poate deţine un oraş situat la malul mării, având o radă atât de lesnicioasă şi fiind la îndemâna tuturor locuitorilor ţării. Astăzi Kustendje nu arată decât o grămadă de ruine; războiul i-a exilat locuitorii, a prăbuşit casele şi magaziile, a făcut sa fie uitate până şi numele proprietarilor care cu câteva luni în urmă posedau acele locuinţe şi magazii”. Şi impresionat de cele văzute autorul articolului citat meditează la destinul vechiului oraş, ale cărui urme antice ieşeau mai peste tot la iveală: „Fiecare război ce a trecut prin Dobrogea a dărâmat Kustendje, fiecare pace l-a ridicat din ruinele sale; se pare însă că niciodată nu a mai atins gradul de înflorire de care se bucura sub stăpânirea romană. Spre a vă convinge de aceasta nu aveţi decât să examinaţi cele mai vechi ruine ale sale…Ce câmp vast pentru presupuneri! Ce bogăţie de ruine pentru un neguţător de antichităţi! Şi în acelaşi timp ce probă strălucitoare pentru importanţa şi fericirea acelui oraş! Peste tot întâlnim temeliile zidurilor antice, ne împiedicăm în sfărâmături de monumente, vedem strălucirea fină a marmurei pe fundalul întunecat al zidurilor moderne”.

Vizitând oraşul pe care grecii de acolo îl numeau „Costantza”, consulul grec de la Varna, Andrei Papadopoulos Vretos nota în anul 1851: „Dintre toate edificiile publice ale vechii Constantia, nu au mai rămas astăzi decât două coloane mici de granit verde, culcate la pământ la oarecare distanţa una de alta, spre malul mării, sub o mică proeminenţă şi foarte aproape de nişte pietre mari de formă pătrată, frumoase rămăşiţe ale digului portuar construit de împăraţii bizantini. Asemenea, în interiorul oraşului, mai există în faţa porţii unei prăvălii o dală de marmură cu un basorelief din epoca cruciadelor; şi în faţa porţii unei alte păvălii, aproape vis-à-vis de de prima, vedem un bloc de marmură albă, pe care sunt gravate litere greceşti şi cifre, în următoarea ordine: ОСΛΣΓΙΩΝО < şi mai jos> СССD. Ne place să credem că aceste litere şi cifre făceau parte dintr-o inscripţie a epocii bizantine de sub dominaţia împăraţilor latini”.

În toamna anului 1855 ajungea la Kustendje tânărul medic francez Gustave Camille Allard, însoţind misiunea franceză ce se ocupa cu realizarea unui drum scurt între Dunăre şi Mare, de la Rasova la Kustendje. Istorisind apoi impresiile lăsate de zilele petrecute în acest oraş îndepărtat, Allard scria între altele: „Din primele zile de la sosirea noastră, vameşul turc s-a oferit să ne arate un tumulus unde aveam să găsim – zicea el – multe medalii şi bijuterii antice. Am fost norocoşi să avem drept ghid în promenada noastră arheologică pe domnul Blondeau, care studiase deja ruinele de la Kustendje. Ieşind din oraş, învăţatul nostru companion ne-a arătat mai întâi şanţul mare ce se întinde în întreaga lăţime a peninsulei, de la un mal la altul şi care a servit drept incintă. A găsit apoi un drum acoperit de o mişcare de pământ şi despre care crede că a fost protejat de o palisadă. Ridicăturile prezentau câteva deschideri ce corespundeau înălţimii şanţului. Acestea sunt porţile oraşului prin care trec drumurile ce merg spre câmpii”.

Ajuns la Kustendje pentru a construi calea ferată ce urma să unească oraşul cu Cernavoda, tânărul Henry Barkley era şi el uimit de bogăţia sa în relicve antice. Atunci când in anul 1858 aveau să înceapă lucrările, zi de zi pământul răscolit al oraşului scotea la iveala urmele trecutului, morminte, obiecte de uz casnic, arme, etc. Iar în cartea sa avea să noteze aceste amintiri: „Zi de zi maistrul ne aducea numeroase asemenea opaiţe, de felul celora ce ar putea fi văzute deseori pe mesele de scris din Anglia”. Iar ceva mai încolo adăuga: „Au ieşit la iveală statui grosolane decupate din calcar, mai mult sau mai puţin rupte, şi o piatră mare, pe care era o inscripţie, dacă-mi amintesc bine, în amintirea unui domn Tomi <sic!>, de mulţi ani guvernator roman al acestui oraş. Multe dintre aceste lucruri au fost expediate în Anglia şi cred că se află astăzi la muzeul Oxford”. Trecem peste lipsa educaţiei clasice a lui Barkley, care la doar douăzeci de ani era investit cu conducerea unei lucrări în premieră pentru această parte a imperiului otoman şi ne mulţumim cu faptul că a avut curiozitatea să observe cum vechiul Tomis ieşea la lumină şi ne-a descris impresiile sale de atunci; sunt imagini pe care doar el le-a transpus în text şi sunt de nepreţuit pentru cunoaşterea trecutului acestui oraş.

Astfel, el descrie prima imagine de la descoperirea termelor romane de la Tomis: „Jos, aproape de mare am dat peste o baie romană. Era compusă din două încăperi, cu legătură între ele; pereţii şi tavanul la ambele erau căptuşiţi cu plăci foarte subţiri de marmură albă, dar care s-au rupt în fragmente când am vrut să le desprindem. Fundaţiile acestor camere erau din grinzi de stejar groase de un picior, iar când le-am scos afară erau într-o atât de bună stare de conservare încât toate fibrele lemnul se vedeau şi nimeni nu i-ar fi dat mai mult de cincizeci de ani”.

Pe mǎsurǎ ce oraşul se dezvolta economic, interesul strǎinilor creştea şi el; din fericire pentru noi, asta însemna şi alte noi informaţii despre situaţia Constanţei vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *