Competiția Destinația Anului. Măndilă (OMD Mamaia): „Anunț toți constănțenii că trebuie să ne susținem stațiunea, orașul și Cazinoul”
Orașul Constanța împreună cu Stațiunea Mamaia și Cazinoul Constanța au fost recunoscute ca puncte de reper în turismul românesc, calificându-se la prestigioasa competiție națională, Destinația Anului. Această competiție își propune să identifice și să premieze cele mai atractive și inovative destinații turistice din România, contribuind astfel la promovarea patrimoniului cultural și natural al țării.
În acest context, președintele OMD Mamaia, George Măndilă, a profitat de acest anunț pentru a-i invita pe constănțeni să susțină patriotismul local:
„Să nu uităm că suntem înscriși acolo și cu orașul și cu Cazinoul la atracții cultural-educative, așadar, cu această ocazie de care profit, anunț toți constănțenii că este bine să ne susținem stațiunea, orașul și Cazinoul și îi invit să le voteze pe cele trei!”, a spus George Măndilă, pentru Constanța Veche.
În acest an, Orașul Constanța a fost selectat în categoria „Orașe care inspiră”, datorită diversității culturale și istorice, care atrage anual mii de vizitatori din întreaga lume. Stațiunea Mamaia, renumită pentru plajele sale extinse și evenimentele vibrante, a fost nominalizată la categoria „Stațiuni turistice”, în timp ce emblematicul Cazinou Constanța a fost recunoscut la categoria „Atracții cultural-educative” pentru arhitectura sa impresionantă și semnificația istorică. Detalii despre votare: Publicul este invitat să voteze accesând AICI!