„Capuținer” cu cozonac, cafea turcească sau marghilomană. La 1880, Constanța era – la propriu – Poartă a Orientului
Cafenelele au fost astfel o prezenţă constantă în viaţa cotidiană a Constanţei, despre ele găsindu-se informaţii atât în documentele de arhivă, în presa vremii, cât şi în paginile scrierilor literare. Pentru a înţelege ce loc ocupau cafenelele în viaţa economică a oraşului, amintim o statistică a anului 1888; la cea dată oraşul avea 38 de cafenele şi 23 de cârciumi, la o populaţie de 6191 suflete. Dintr-o altă statistică, a consumului public, aflăm că locuitorii Constanţei consumaseră în luna ianuarie a anului 1898, 2.688 kg. cafea. Conform unei ordonanţe din anul 1922 a primarului Virgil Andronescu, la cafenelele oraşului, (la cele de clasa I) se putea servi o cafea turcească, pentru 1,50 lei sau un schwartz la acelaşi preţ; o cafea cu lapte (220 gr. cu corn sau cozonac) costa 3,50 lei, un capuţiner (capucino de azi!) cu cozonac sau corn era 1,75 lei, iar o cafea Marghiloman se putea servi cu 3,50 lei.
Să vedem însă şi cum era cafeaua turcească, mai bine zis ce reţetă se recomanda celor ce doreau să obţină o adevărată licoare specifică orientului, la porţile căruia ne aflam. O reţetă din epocă suna aşa: „Luaţi şase linguriţe de cafea prăjită, nu arsă şi pisată într-un pisălog de marmură, în pulbere impalpabilă. Adăugaţi şase linguriţe de pulbere de zahăr. Amestecaţi. De altă parte încălziţi apa la 60 de grade centigrade. Luaţi şase ceşti filegene turceşti cu apă, vărsaţi-le într-un ibric. Puneţi la foc ibricul. Aşteptaţi. Cafeaua se va umfla ca laptele. Se umflă odată – ridici ibricul… îl pui din nou pe foc…, se umflă a doua oară – iarăşi ridici ibricul, îl pui din nou la foc, se umflă a treia oară… Iei ibricul de la foc. Pui în ibric trei picături de apă de trandafir. Şi, imediat umpli pe jumătate ceştile, rând pe rând, de la una până la şase; după câteva minute le completezi pe rând de la a şasea până la prima. Repaus. Un minut. Distribuiţi ceştile. Beţi”.
Poate părea complicată, dar în acea epocă era apreciată, fiind reţeta dezvăluită de Claude Farrére, considerat un prieten al turcilor; iar procedeul trebuia respectat, „dacă vreţi să beţi o adevărată cafea turcească delicioasă”.