Cercetare a Centrului „Burada”: Obiceiuri de nuntă și înmormântare în Dobrogea
Reprezentanţii Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, Secţia Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul” – Promovare Cultură Tradiţională, au continuat, miercuri, 26 iulie 2023, seria de activităţi curente cu o cercetare de teren desfășurată în localitatea Târgușor, judeţul Constanţa. În cadrul anchetei de teren cu tema ,,Sărbătorile și obiceiurile de pe axa vieţii” au fost intervievate două dintre locuitoarele comunei, care au furnizat date deosebit de interesante, în special despre obiceiurile specifice ritualurilor de nuntă și de înmormântare în partea centrală a Dobrogei.
,,Întrebările adresate localnicelor au acoperit diverse aspecte, cum ar fi semnificația și simbolismul acestor obiceiuri, modul în care s-au transmis acestea, de-a lungul generațiilor, impactul modernizării asupra lor și importanța lor în comunitatea actuală’’, a precizat coordonatoarea activității de cercetare, Ana-Laura Parfinov, referent de specialitate în cadrul Secţiei Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul” – Promovare Cultură Tradiţională a Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’.
Fotografiile realizate de reprezentanta Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, Andreea Cosma, ilustrează elemente și obiecte tradiționale precum: ștergare și prosoape cu motive tradiționale, fiare de călcat cu care se netezeau ținutele vestimentare de sărbătoare sau funerare și vechi fotografii alb-negru care păstrează peste timp amintirea unor momente/ evenimente importante din viața unei familii.
Informatori de teren pentru ancheta cu tema ,,Sărbătorile și obiceiurile de pe axa vieţii” au fost: Rusa Petre (72 ani) şi Florica Drăghici (68 ani). De asemenea, cercetarea a fost realizată cu sprijinul doamnei Petruţa Petre, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Târgușor.
Seria cercetărilor de teren derulate de reprezentanţii Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, în scopul promovării și conservării culturii tradiționale, va continua și în perioada următoare.