19/04/2024
SOCIETATE

Cuvântul „șpagă” și cum a apărut acesta în limba română

Spread the love

Limba română este plină de surprize, mai ales în ceea ce privește etimologia și proveniența cuvintelor. În anul 2024, cuvântul „șpagă” este la orice colț. Aproape în orice direcție ne uităm apare câte o șpagă. Totuși, foarte puțină lume știe cum a apărut acesta în limba noastră și ce însemna el, de fapt.

Cuvântul „șpagă” în limba română are origini incerte și este înregistrat pentru prima dată în secolul al XIX-lea. Termenul este folosit pentru a descrie o sumă de bani oferită ilegal sau în mod necinstit pentru a obține favoruri, influență sau servicii nepermise. Originea acestui cuvânt este uneori subiect de speculații și interpretări istorice. O explicație sugerează că provine din limba italiană, unde termenul „sponda” desemnează o mică plată făcută în avans pentru a asigura servicii rapide sau pentru a obține un tratament preferențial. Această formă de plată a ajuns în limbajul cotidian și în alte limbi europene, inclusiv română.

Pe de altă parte, există și teoria conform căreia termenul ar putea avea origini în limba greacă, provenind de la cuvântul „sphonge” (σφόγγος), care se referea la o bucată de burete. Ideea din spatele acestei teorii este că șpaga ar putea fi asociată cu absorbția sau „ștergerea” unor probleme sau inconveniente cu ajutorul unui mic „burete” financiar.

Indiferent de originea exactă a termenului, „șpagă” a devenit o parte integrantă a limbajului românesc și este utilizat pentru a denumi actul de a oferi sau a primi mită, adesea în contexte ilegale sau etice discutabile. Cu toate acestea, este important să subliniem că practica șpăgii este ilegală și este condamnată din punct de vedere moral și legal în societatea modernă.

Profesorul ieşean de lingvistică Stelian Dumistrăcel observă că şpagă nu era un cuvânt la modă. Şpagă era concurat în vocabular de cuvântul oficial mită, dar şi de altele mai colocviale, cum ar fi cuvântul şperţ. Sigur, ar trebui să amintim aici alţi termeni parţial înrudiţi cum ar fi „bacşiş” ori „ciubuc”, dar acestea nu acoperă sensul cuvântului şpagă, adică „folos necuvenit””, explică Marcel Tolcea, poet, eseist și publicist român, specialist în jurnalism și în științele comunicării, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, care face trimitere spre dicţionarele etimologice. Acestea arată că respectivul cuvânt vine din sârbo-croatul „şpag”, ceea ce înseamnă “buzunar”. „Ar evoca, probabil, trecerea unor bani dintr-un buzunar într-altul”, adaugă Tolcea.

Şpaga era un fel de suliţă folosită de funcţionarii de la vamă spre a controla baloturile de lână, de textile etc. în care se puteau ascunde mărfuri de contrabandă. Pentru a evita de inspecţie, negustorul interesat îi mituia pe vameşi. Astfel, prin metonimie, numele temutului instrument a putut trece, în registru argotic, încifrat, asupra sumei de bani oferită ca mită. Şi, ca să fiu clar până la capăt, metonimia este o figură de stil ce constă în folosirea unui cuvânt pentru altceva într-o relaţie logică: Astfel când spui condei, te referi, metonimic, la scriitori sau la jurnalişti”, a mai spus Marcel Tolcea, potrivit romaniatv.net.

2 comentarii la „Cuvântul „șpagă” și cum a apărut acesta în limba română

  • Șpagă e din italiană… “si paga” – se plătește!
    A apărut în epoca “luminoasă “ a comunismului când orice “serviciu” greu de obținut necesita o șpagă!😎

    Răspunde
  • Cuvintul spaga a aparut in perioada fanariota care dadeau spaga turcilor ptr domnia in tara romineasca

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *