Sărbătorile de iarnă, în Constanţa veche

Pregătind balul de sărbători, primăria Constanţei afişa următoarea „Publicaţiune”: „Primăria organizând un bal cu tombolă în folosul săracilor din oraş, pentru alinarea suferinţelor lor, de Sfintele Sărbători care se apropie, a făcut şi face cel mai călduros apel la caritatea Domnilor orăşeni, rugându-vă a participa cu toţii la acel bal care va avea loc în palatul Comunal în ziua de 9 decembrie curent. Acest bal având un scop pur filantropic, aducem la cunoştinţa D-lor orăşeni că nu vor avea alte cheltuieli de făcut decât biletele de intrare şi biletul de tombolă, care costă 50 bani biletul, cu un număr câştigător la două numere albe, şi nu se va vinde la bal flori, ţigări şi altele spre mărirea fondului filantropic.” Semna primarul M. Polizu-Micşuneşti. Distribuirea biletelor, care erau atât pentru familişti cât şi individuale, se făcea prin intermediul unor comercianţi cunoscuţi din oraş: Fraţii Lascaridi, Gr. M. Grigoriu şi T.G. Dabo, cărora primarul le solicita sprijinul în această acţiune, ca unii ce aveau magazinele “cele mai des frecventate”. Alte bilete erau preluate de primarul oraşului (cele mai multe), de prefect, casierul comunal, ajutorul de primar şi alţii. Se tiparisera în total 793 de bilete,în valoare de 3373 lei, bani cu care edilii oraşului sperau “să se ajute săracii Constanţei pentru sărbătorile Crăciunului.”

După eveniment, ajutorul de primar împreuna cu contabilul primăriei, care întocmise tabelul persoanelor ce trebuiau ajutate, au împărţit sumele câştigate, celor în suferinţă.

Obiceiul locului era însă ca la Constanţa, în lunile decembrie şi ianuarie, să se desfăşoare baluri mascate, tombole, precum şi alte petreceri, toate reunite sub denumirea de perioada carnavalului. Despre cum se desfăşurau aceste petreceri avem puţine informaţii, atât presa cât şi documentele de arhivă fiind destul de zgârcite cu relatările asupra acestor evenimente. O imagine destul de reală ne putem face însă, citind cu atenţie şi „printre rânduri”, unele documente din epocă. Iată de pildă, la începutul lui ianurie 1900, Angelo Filipini, proprietarul hotelului Italia, din strada 11 Iunie (azi Cuza Vodă), anunţa primarul că nu a putut renova clădirea din cauza iernii destul de grea. În acelaşi timp însa, cerea primarului să oprească „spectacolele ce se dau acolo cu Baluri Mascate, căci din prea marea zdruncinătură ce se produce acolo, să nu se întâmple vreo nenorocire, astfel că nu voi să fiu eu acuzat ca proprietar, ca autor moral al unei nenorociri.”

Că localurile erau supuse la grele încercări în perioada carnavalului, ne dăm seama şi din altă petiţie, a comerciantului C. Vlahopol; acesta solicita în decembrie 1901, ca primarul să autorizeze balurile în casele sale din Piaţa Griviţei nr. 14. Apostila primarului este sugestivă: „Dl. Inginer şef al Serviciului Tehnic este rugat să binevoiască a constata şi a ne referi dacă localul în chestiune e destul de solid şi dacă din acest punct de vedere se poate da autorizaţia.” Referatul avea să fie pozitiv şi balurile şi-au urmat cursul, iar lumea s-a distrat în voie. Dar nu întotdeauna însă a fost aşa, căci atunci când primăria nu s-a opus, iar localurile erau gata de distractie, s-a opus prefectul, sesizat de desele scandaluri şi încălcări ale moralei, ce aveau loc în acea perioadă de euforie a locuitorilor Constanţei.

Aşa se face că mulţi comericanţi sufereau pierderi serioase; să vedem ce scrie în plângerile lor. La 28 ianuarie 1900, C. Boiagioglu, care având autorizaţie în regulă, dăduse deja trei baluri mascate, în localul său din strada Traian nr. 26, scrie: „Am fost oprit de către Prefectură, fără ca să fie vreodată scandal, fără nici o reclamaţie din partea locuitorilor”. Un alt comerciant nemulţumit era Apostol Mihail, care scria şi el tot atunci: “Faţă cu criza în care zacem şi mizeriile ce suntem siliţi să întâmpinăm din această cauză; faţă cu ordinul dat, a nu mai face bal deschis şi nici bal mascat; având în vedere că pentru acest scop subsemnatul am făcut enorme cheltuieli cu angajarea de muzică, oameni de serviciu, cu contracte în regulă; având în vedere venitul ce pierde acum comuna, din taxele ce se percepeau, Subsemnatul comerciant din acest oraş, vin cu cel mai profund respect înantea Dvs, a vă ruga să binevoiţi a-mi da voie să fac bal deschis de trei ori pe săptămână, tot timpul carnavalului…”

Aceste plângeri ale comercianţilor l-au făcut pe primar să se adreseze la rândul său prefectului în sprijinul acestor comercianţi, dar şi al cetăţenilor oraşului, care în vremurile friguroase ale lunilor de iarnă căutau posibilităţi de distracţie, atâtea câte puteau fi ele atunci, în oraşul nostru. Iată ce scria primarul: “Există de mult obiceiul ca pe timpul carnavalului să se organizeze şi să dea felurite baluri deschise sau mascate, pentru distracţia publicului. Aceste petreceri sunt prevăzute chiar de legi şi permisiunea lor aducea comunei un venit de 200-400 lei pe lună. Aceste baluri fiind oprite din consideraţiuni de ordine publică, comuna se vede lipsită de venitul de la ele şi în penuria în care ne gasim din cauza mersului foarte slab al încasărilor, pe când cheltuielile sunt reclamate zilnic, măsura de oprire a lor este vătămătoare intereselor comunei.

Având onoare a aduce aceasta la cunoştinţa Domniei Voastre, nu prejudecăm scopul ce aţi urmărit luând măsura de a opri balurile mascate şi deschise din oraş, dar avem la îndemână o mulţime de mijloace de control şi priveghere, pentru a garanta moralitatea, liniştea şi siguranţa publică. „În ciuda tuturor intervenţiilor însă, prefectura răspundea “cu părere de rău”, că “nu mai poate reveni asupra măsurii luate de a se opri balurile mascate în interesul moralei publice grav atinsă de aceste spectacole, prin localuri improprii.”

În anii următori continuă tradiţia organizării de baluri şi tombole, în scopul obţinerii de mijloace financiare necesare unor acţiuni caritabile, sau pentru opere publice. Astfel, Comitetul pentru construirea bisericii din Anadolchioi, organiza în ziua de 31 decembrie 1904, un bal, „pentru sporirea fondului necesar la construirea bisericii în cestiune.” Doi ani mai târziu, la 26 decembrie 1906, se relua actiunea, un bal cu o tombolă menită să adune banii trebuitori pentru terminarea acelui lăcaş.

Chiar în seara zilei de 25 decembrie 1906, Corporaţia meseriaşilor în fier şi metal, din Constanţa, organiza un bal familal în sălile hotelului Carol I (azi Comandamentul flotei maritime). Scopul acestui bal, scria preşedintele lor D. Vasiliu, „este de a se strânge un fond cu care să putem temina în primăvara anului viitor, clădirea ce ni s-a donat de catre generosul Consiliu Comunal şi pentru care meseriaşii Constanţei, vor fi pentru vecie recunoscători,” Clădirea respectivă avea să se termine într-adevăr, iar astăzi este sediul Policlinicii cu plată, de la colţul străzilor Ştefan cel Mare şi I. G. Duca. Dar dincolo de aspectele materiale, lumea urmărea să se distreze, iar străzile oraşului ofereau diverse posibilităţi în zilele de decembrie şi ianuarie. Enumerăm câteva excemple, pe scurt, aşa cum apar ele în arhiva primăriei Constanţa:

Tot în luna decembrie a anului 1906, Tudorachi şi Neculai Răducanu, ursari, căpătau permisiunea „de a umbla cu ursul prin oraş, timp de cinci zile”, de la 30 decembrie. Iar pentru cei atraşi de animalele exotice, amintim de prezenţa lor la Constanţa, aşa cum vedem din scrisoarea către primarul oraşului: „Subsemnatul Giussepe Giuntinii, directorul şi proprietarul Circului Italian, sistem american, obţinând autorizaţia onor Direcţiunei Generale a căilor ferate române, de a construi pe locul său din piaţa Carol I, un circ de scânduri, acoperit cu pânză, în mod provizoriu, pe 25-30 zile…”.

Dar mai mult ne atrage atenţia o altă cerere adresată primarului, pentru obţinerea autorizaţiei necesare, înregistrată la 28 decembrie 1905: „Subsemnatul Constantin Fotinas având etatea de 70 ani, neavând mijloc de întreţinere şi având una bucată de lemn şi una piatră, pe care punându-le într-un vas cu apă lemnul cade la fund, iar piatra stă deasupra apei. Dorind a le expune la dispoziţia publică, spre a căpăta şi eu câte 5 şi 10 bani să pot scoate hrana zilnică.”

Iar tot în salonul hotelului Carol I, la 30 decembrie 1905, artistul Maurus Bonkó căpăta permisiunea „de a susţine câteva reprezentaţii de cinematograf şi violină.” În sala teatrului Elpis, singura ce putea găzdui la acea dată spectacole de calitate, se punea în scenă în seara zilei de 29 decembrie 1906, o piesă („Ginerele Domnului Poirier”), „jucată de trupa din Teatrul Naţional, sub conducerea D-lui C. Enghiurliu Costescu.”

Sala Arax, a comunităţii armene din localitate, găzduia şi ea un eveniment cultural, în ziua de 26 decembrie 1906; din document aflăm că: „Programul acestei serate va fi: Piesa “Minorii”, diferite poezii de A. Vlahuţă şi M. Eminescu şi o conferinţă despre rolul educativ al artei.” Cu începere de la 3 ianuarie 1907, trupa de operetă română C. Grigoriu dădea o serie de reprezentaţii, în aceeaşi sală Elpis.

Dar aceste manifestări culturale nu puteau copleşi, cantitativ, celelalte manifestări ale publicului larg, ce se bucura în felul său de sfârşitul unui an şi începutul celuilalt, plin de promisiuni, întotdeauna. Ca atare şi excesele cauzate de aburii alcoolului, dar şi de lumea pestriţă a portului, n-au întârziat să se ivească, iar noi cităm în continuare din adresa pe care prefectul nemulţumit, o trimitea la 3 ianuarie 1907, primarului Constanţei:

„D-l Poliţai al Oraşului raportează cu nr. 19143 că acea primărie liberează autorizaţiuni de baluri mascate, pe tot timpul carnavalului, antreprenorilor de berării cu cântăreţe, în localurile cărora abea se poate menţine ordinea prin nepermiterea cântăreţelor de a mai sta pe la mesele consumatorilor, aşa că aceste berării transformându-se în baluri mascate care, de obicei, sunt frecventate de oameni de rând  şi femei corupte, se pot întâmpla dese scandaluri şi poliţiei îi va fi greu să menţină liniştea. Pentru a preveni răul avem onoare a vă ruga, domnul Primar, să binevoiţi a dispune să nu se mai libereze asemenea autorizaţiuni de către primărie, rămânând ca cei interesaţi să se adreseze Prefecturii care, în urma avizului Dv. în ce priveşte soliditatea şi higiena localului şi al Şefului Poliţiei în ce priveşte reputaţiune conducătorilor balurilor să decidă dacă se poate sau nu acorda autorizaţia pentru asemenea baluri, care ies din cadrul celorlalte spectacole.”

Unii constănteni preferau însă petrecerea zilelor de sărbătoare într-un cadru mai restrâns, aşa cum vedem dintr-o cerere adresată primarului, la 14 decembrie 1914:

„Subsemnaţii Aurel Constantinescu Mailat, secretar al Breslelor la Corporaţia din localitate şi Nicolae Popler, pictor zugrav din acest oraş, am luat iniţiativa de a da o serată familială, intimă, compusă din mai multe familii cunoscute de noi, pentru a petrece în seara întâi de Crăciun, în salonul Arax. Având în vedere că această serată nu o dăm cu scopul de a specula, cu onoare va rugăm să binevoiţi a dispune să fim scutiţi de taxa comunală pentru serată.” Desigur, cererea lor era aprobată.

Ochiul vigilent al poliţiei locale, ridicate între timp la rangul de Prefectură de poliţie, veghea însă la încălcarea normelor de viaţă civilizată şi în ianuarie 1924 informa pe primarul Constanţei, în consecinţă:

„Avem onoare a vâ încunoştiinţa că o serie de indivizi, cărora munca li se pare o grea povară, cer autorizaţiuni Primăriei pentru baluri mascate şi nemascate, serate, etc., încasând sume de bani în folosul lor propriu prin specularea pe de o parte a naivităţii tinerilor de ambele sexe, iar pe de alta încurajând desfrâul. Credem, dacă şi Dv. aprobaţi, ca toate aceste cereri, înainte de a fi rezolvate de Dv. să poarte un mic referat al Prefecturii Poliţiei, care va examina fiecare caz; de altfel este şi în interesul ordinei publice, a reprima răul.”

Astfel, cu bune cu rele, sărbătorile veneau şi treceau, anii la fel, peste Constanţa noastră şi locuitorii săi.