Lăutarul Gogu Botea, „vedeta” și sufletul petrecerilor Constanței anilor 1930

În centrul oraşului vechi, acolo unde se aduna lumea în serile frumoase de vară, la restaurante sau cofetării, îşi găseau vadul şi formaţiile de muzicanţi, localnici sau veniţi aici doar pentru durata sezonului. Celebrul cronicar bucureştean Constantin Bacalbaşa avea dreptate când scria: „Lăutarii înveselesc şi au înveselit din timpuri pe care nu le putem preciza…”.

În vara anului 1931 un ziar cu orientare culturală, „Marea noastră” publica un articol intitulat „Muzicanţii noştri” în care atrăgea atenţia asupra unuia dintre cei mai valoroşi instrumentişti dar şi compozitori, pe care breasla îi dăduse, în oraşul de la malul mării: Gogu Botea. Pentru că astăzi puţini mai ştiu de el, iar o simplă căutare pe internet nu aduce multe date noi, vom reda acest articol, aşa cum a fost el scris acum aproape nouǎ decenii:

„Nu sunt prea mulţi, dar pe drept cuvânt sunt apreciaţi – şi nu-i apreciem numai noi, constănţenii, liberi să ne fie drag ce-i al nostru, dar ni-i apreciază toţi acei ce ni-i cunosc şi mor cucoanele după ariile lui Moscopol, de un parezamplu. Dar dacă avem muzicanţi apreciaţi, apoi în schimb compozitori n-avem. Şi poate că tocmai de aceea simpaticul virtuos pianist constănţean Gogu Botea, e în acelaşi timp şi unul dintre primii compozitori români care au făcut faimă peste oceane chiar, cu tango-urile lui în special, cântate în toate limbile, în toate cabaretele şi variéteurile din Paris, Berlin, Londra, New York, Moscova, Melbourne şi unde nu? Acesta este pianistul Gogu Botea – care rămâne însă artistul despre care nu s-a scris nimic aproape până la cronica de faţă. Şi omul acesta a muncit şi a meritat. Dar cu ocazia nunţii Domniţei noastre dulcei, compozitorul G. Botea a trebuit să fie tot „primaş” în inspiraţia lui. I-a închinat lucrarea „Flori de lămâiţă” ca pentru veci să-i amintească pe meleaguri noi, de plaiurile dragi din patria românilor”.

Drept recompensă, din partea casei M.S. Reginei Maria, Gogu Botea a primit următoarele rânduri:

Domnule, A.S.R. Principesa Ileana a primit compoziţia Dv. „Flori de lămâiţă” şi mă însărcinează a vă mulţumi pentru frumoasa amintire. Primiţi vă rog D-le salutările mele distinse. Adela Cantemir, Sinaia 20 iulie 1931.

Aş mai adăuga doar că cei care vor să audă o piesă de-a lui, „Tango ţigan”, celebră în epocă şi pe care am ascultat-o şi eu în copilăria mea, o pot face, căutând-o pe cunoscutul site de pe internet, dedicat muzicii şi filmelor.