25/06/2024
TopSOCIETATE

Povestea statuii de la Constanța a lui Mihai Eminescu

Spread the love

La 27 noiembrie 1930 Ioan N. Roman se adresa primarului Constanţei, ca preşedinte al unui comitet de iniţiativă ce dorea amplasarea unei statui a marelui Eminescu, la malul mării. Documentul este scris de un om cu o mare sensibilitate, de un literat cunoscut şi ar merita poate redat în întregime. Vom cita însă un fragment, credem noi, sugestiv:

Cu o neasemuită duioşie, poetul care în viaţă ne-a dat tot sufletul lui bogat şi nu ne-a cerut nimc în schimb, a exprimat <<un singur dor>>, pentru când avea să fie <<pământ>>: dorul de a fi înmormântat <<la marginea Mării>> ca <<să-i fie somnul lin>> în apropierea <<adâncilor ape>> şi, <<nemai fiind pribeag>>, aducerile aminte <<să-l acopere cu drag>. Poate că în respectul acestui <<singur dor>>, repetat cu obsedantă stăruinţă în patru variante ale aceleeaşi admirabile poezii, mormântul lui Eminescu s-ar fi cuvenit să se găsească aici, în vechiul pământ al lui Mircea, <<Domnul Ţării Româneşti>>, a cărui măreaţă figură a evocat-o ca nimeni altul, cu atâta putere şi mândrie, – în străvechiul Tomis miletan, unde un alt poet, nefericit ca şi dânsul, Ovidiu, cu două mii de ani mai înainte, a suferit şi a cântat ca şi dânsul. Dar se vede că nenorocul, care în tot timpul scurtei sale vieţi <<l-a urmat peste tot locul>>, a ţinut să-l prigonească şi după moarte: Eminescu nu-şi doarme somnul de veci <<la marginea Mării>> ci în cimitirul Bellu din Bucureşti, unde un tei <<îşi scutură creanga>> deasupra mormântului său <<fără noroc şi fără prieteni>>, dar unde el nu are nimic din decorul şi ambianţa care să-l înfrăţească cu nemărginirea, cum îşi dorea poetul. Acum, când s-au împlinit 30 de ani de când Eminescu prin moarte a trecut la nemurire, subsemnaţii am crezut că e timpul sa ne amintim de acest <<singur dor>> al lui; şi dacă nu putem să-i aducem aici, în metropola Dobrogei, resturile pământeşti, cel puţin, în semn de admiraţie şi recunoştinţă, să-i ridicăm un monument votiv <<la marginea Mării>>, în apropierea <<mişcătoarelor ei valuri>>”.

Prezentând petiţia comitetului instituit pentru ridicarea unui bust al lui Eminescu la malul mării, Aurel Vulpe, primul ajutor de primar ce conducea şedinţa consiliului local din 29 noiembrie 1930, afirma: „Iniţiativa este prea frumoasă şi trebuie să o sprijinim, pentru a se înfăptui cât mai neîntârziat”. Ideea era salutată şi de revista „Analele Dobrogei” a Societăţii Culturale Dobrogene, care îşi exprima însă şi unele rezerve, faţa de realizarea ei. Sub pseudonimul „Sals” citim astfel că ideea comitetului format la liceul Mircea, „este vrednică de toată lauda şi dă dovadă de mare înălţime sufletească. Acest nou monument, la marginea dinspre ape a pâmăntului românesc, capătă şi o valoare simbolică”. Dar mai departe apar unele temeri sau chiar ironii: „E bine, e într-adevăr îmbucurător, e chiar mişcător până la lacrimi. Numai armonie şi perseverenţă de-ar fi; numai de-ar dura însufleţirea momentului iniţial până la inaugurare. Altcum vom rămâne iarăşi, şi de astă dată, numai cu pietre fundamentale. Nădăjduim totuşi, că iniţiativa pornită de la tineretul generos, sincer şi dezinteresat, va fi urmărită până la realizarea definitivă”.

Incontestabil însă comitetul de iniţiaitivă a desfăşurat o activitate intensă, iar numai prezenţa între iniţiatori a lui I.N. Roman, a profesorului Gh. Coriolan şi a lui N. Chirescu (ce conducea pe atunci secţia de la Constanţa a Ligii Culturale), era de natură să ofere încrederea constănţenilor. Tot pentru a obţine sprijinul public au fost iniţiate multe activităţi culturale. Astfel, la 21 mai 1933, Comitetul “Pro Eminescu” primea la Constanţa pe abatele C. Borrel, care avea să conferenţieze în sala „Elpis”, despre „Eminescu şi Franţa”.

Octavian Goga a fost impresionat de iniţiativa constănţenilor şi a publicat în presa locală articolul “Pentru cei de la <<Pro Eminescu>>, din care preluăm citatul următor: „L-aţi ales pe Eminescu şi aţi fost pricepuţi în alegere. Omagiul pe care i-l aduceţi vă face cinste, fiindcă dovediţi o înaltă înţelegere a culmilor de pe care vorbeşte gândirea noastră. Eminescu este şi rămâne cea mai strălucită încarnaţie a geniului românesc. Vremea de astăzi, cu toate isbânzile ei, îi aparţine. A biruit crezul lui. Tot viitorul de dărâmare şi tot avântul de reclădire ţâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralităţii naţionale cu toate atributele ei logice. (…) Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creier politic al României în creştere. De aceea aţi avut o intuiţie fericită când vi l-aţi decretat ca paznic suprem al sufletelor voastre şi l-aţi turnat în bronz”.

Statuia poetului Mihai Eminescu a fost ridicată în anul 1934, în parcul din faţa cazinoului. Este, conform fişei de inventar de la primărie: „Un bust din bronz aşezat pe un soclu de beton. În faţă, în mărime naturală se aflǎ muza, probabil <sic!>Veronica Micle, tot din bronz şi cu faţa la mare”. Este interesant de ştiut că au existat mai multe oferte pentru realizarea sa. Astfel, la 18 iulie 1931, sculptorul Ioan Schmidt-Faur (profesor la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti), autor al monumentului dedicat lui Eminescu la Iaşi, se adresa primarului din Constanţa, declarându-se „bucuros a putea oferi serviciile mele de sculptor, ca unul ce am reuşit a întrupa la perfecţie pe marele poet, întregul comitet fiind pe deplin mulţumit cu realizarea artistică”. Din păcate pentru el, comitetul de iniţiativă încredinţase deja lucrarea sculptorului Oscar Han. Artistul urma să încaseze 440.000 lei pentru lucrare, iar primăria a contribuit şi ea prin finanţarea realizării soclului, cu piatră adusă de la Başchioi (Tulcea), plătind 86.400 lei. Din diverse motive lucrările nu s-au putut încheia la data fixată (15 august 1933, pentru ca monumentul să poată fi dezvelit în prezenta regelui), astfel că cheltuielile au mai crescut, fiind estimate în martie 1934, la circa 700.000 lei. Cât priveşte locul ales pentru amplasarea monumentului, acesta a fost delimitat ţinând cont şi de dorinţa sculptorului. După cum aflăm din adresa comitetului (la conducerea căruia s-au succedat mai multe personalităţi locale – în treacăt fie spus), sculptorul Oscar Han afirmase că „monumentul trebuie aşezat jos la mare, în parcul municipiului, pe locul din apropierea farului vechi”. Lucrările de fundaţie, soclul şi montarea statuii, au fost executate de sculptorul constănţean Fà Istvan, care a mai realizat şi alte lucrări, între care monumentul eroilor din Cobadin (destul de controversat însă în epocă); desigur, totul s-a executat după indicaţiile autorului proiectului, Oscar Han.

Dezvelirea statuii a fost făcută de regele Carol al II-lea, în prezenţa unui public ales; au participat miniştrii Tătărescu, Sassu şi dr. Angelescu, Ion Marin Sadoveanu şi Bianu din partea Academiei Române, precum şi coruri ce au realizat fondul sonor al evenimentului.

One thought on “Povestea statuii de la Constanța a lui Mihai Eminescu

  • O idee de “aur”.
    Constănțenii merită să cunoască astfel de informații.
    Felicitări!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *