Frauda la vot, boală veche la români. Alegeri „cu cântec” în Constanța anului… 1904
Ne aducem aminte cu toţii de piesa „O scrisoare pierdutǎ” a lui I.L. Caragiale şi de modul cum erau prezentate alegerile la începuturile democraţiei în România. Dar poate nu ne gândeam cǎ tot cam aşa stǎteau lucrurile şi la noi în Constanţa, la începutul secolului trecut. Presa vremii relateazǎ însǎ multe cazuri de influenţare a rezultatului alegerilor, de cumpǎrare a voturilor alegǎtorilor, uneori chiar de şantaj, ca în piesa de care vorbeam. Trebuie sǎ avem în vedere cǎ la acea vreme în România nu vota toatǎ lumea, ci doar bǎrbaţii care aveau cetǎţenia românǎ şi plǎteau anual un impozit mai mare, adicǎ la Constanţa abia 500 de locuitori din cei peste 7000 de bǎrbaţi ce locuiau aici. Pe de altǎ parte, conform legislaţiei speciale din Dobrogea, din consiliu fǎceau parte şi consilieri numiţi direct de guvern şi nu aleşi, iar primarul era numit de prefect, din rândul consilierilor, fie ei aleşi sau numiţi. În articolul pe care îl vom cita în continuare este vorba de alegerile pentru consiliul local al oraşului Constanţa, desfǎşurate la 14 noiembrie 1904.
„Rezultatul alegerei de la 14 noiembrie e cunoscut. Totuşi, ca cronicari, trebuie sǎ-l înregistrǎm şi noi. Din 509 alegǎtori au luat parte la vot 372, majoritatea absolutǎ fiind de 187. Lista prefectorialǎ (adicǎ având sprijinul guvernului şi prefectului, n.n.), pe care figurau d-nii Ioniţǎ Dumitrescu, Emil M. Brancovici şi Dr. St. Calceff, a întrunit 185 de voturi. Lista independentǎ, pe care figurau d-nii Mihail Koiciu, lt. colonel Dr. A. Zissu şi Ioan N. Roman, a întrunit 187 de voturi, fiind proclamatǎ aleasǎ de preşedintele biroului, d. Alexiu, consilier la Curtea de Apel din Galaţi.
Administraţia şi poliţia, simţind cǎ le alunecǎ terenul de sub picioare, au dat o luptǎ disperatǎ. Prefectul însuşi facea pe ordinarul agent electoral. Cu douǎ sǎptǎmâni mai înainte, a chemat zilnic la Prefecturǎ pâlcuri-pâlcuri de alegǎtori, cerându-le, ordonându-le, poruncindu-le sǎ voteze lista sa. În ziua de alegeri alerga în trǎsurǎ din stradǎ în stradǎ, din om în om, stǎruind, cerând, ordonând şi poruncind ca lista sa sǎ iasǎ numaidecât cu mare majoritate.
Trǎsura, se înţelege, era trǎsura Primariei, pentru cǎ ea în acest scop a fost, pe semne, înfiinţatǎ, pentru cǎ bietul domn Vârnav n-are mijloace sǎ-şi tocmeascǎ o birjǎ, primind numai 6.000 de lei bacşiş de la judeţ, pe lângǎ leafa de prefect, şi pentru cǎ scumpa noastrǎ paşa trebuia sǎ facǎ impresie covârşitoare din elegantul echipaj al comunei, din care stropea cu noroi pe cetǎţenii ce-l întreţin cu banii lor. Cartierul general al d-lui ispravnic era la hotel Metropol, unde primea ştiri despre mersul alegerilor, când el însuşi îşi permitea un moment de odihnǎ. D. Cimbru, poliţaiul, neobosit şi d-sa, a fost totuşi fǎcut marţ de d. Vârnav, care a dovedit cǎ are bune aptitudini pentru a deveni un admirabil politzmaister la Bucecea ori la Darabani. Şi cu toate acestea, lista ispravnicului a ieşit bǎtutǎ. Cetǎţenii au fǎcut sǎ triumfe lista candidaţilor independenţi”.
Iar lucrurile nu se schimbǎ nici patru ani mai târziu, când vedem cǎ un grup de cetǎţeni implicaţi politic, sesizeazǎ încǎlcǎri ale legii electorale, pe care le relateazǎ într-un memoriu adresat preşedintelui Biroului electoral al Secţiei a II-a din Constanţa. Iatǎ şi nemulţumirile lor:
„Suntem pozitiv informaţi cǎ pentru a se putea avea un control sigur de chipul cum au votat alegǎtorii, deci pentru a se falsifica alegerea şi a se viola secretul votului, s-au distribuit de la prefecturǎ semne convenţionale, doveditoare ale unei prealabile înţelegeri, pentru toţi alegǎtorii dubioşi, pe al cǎror vot administraţia nu conteazǎ. Astfel, între semnele convenite sunt, nume proprii, ca Ovidiu, nume de suverani, cifre, etc., care trebuiesc scrise de alegǎtori pe buletinele de vot, urmând ca apoi sǎ fie verificate cu un anumit carnet în care aceleaşi nume, semne şi cifre convenţionale sunt trecute în dreptul alegǎtorului bǎnuit ca dubios.
Nu trebuie sǎ insistǎm d-le preşedinte asupra moralitǎţii acestui procedeu, prin care se tinde a se falsifica ceea ce spiritul şi litera legii înţeleg sǎ garanteze în chipul cel mai absolut, adicǎ secretul votului. Facem însǎ apel la spiritul D-voastrǎ, la dreptate şi vǎ rugǎm sǎ binevoiţi a face ca la despoierea scrutinului sǎ îndepǎrtaţi ochii indiscreţi ai celor interesaţi de a controla semnele, declarând D-voastrǎ înşivǎ anulate buletinele care poartǎ asemenea chei, şi care buletine sǎ fie în aşa chip anulate, încât ulterior sǎ nu mai poatǎ fi controlate; sau sǎ luaţi orice altǎ mǎsurǎ veţi crede, pentru a garanta secretul votului şi a cruţa pe alegǎtorii terorizaţi de prigonirile la care vor fi expuşi în urmǎ, dacǎ controlul fiind posibil s-ar putea dovdi cǎ n-au votat cum li s-a ordonat”.
Memoriul era semnat între alţii, de Ion Bǎnescu, Virgil Andronescu, dr. Zissu, Blebea, S. Petrescu, etc. Dupǎ cum se vede, fraudarea alegerilor a fost şi atunci un fenomen cu care societatea trebuia sǎ lupte, iar cetǎţenii sǎ-l cunoascǎ şi sǎ-l evite.