03/03/2024
EconomieSOCIETATE

Condițiile de muncă în Constanța, din… perioada interbelică

Spread the love

În perioada interbelicǎ oraşul Constanţa cǎpǎtase o dezvoltare economicǎ frumoasǎ, beneficiind de prezenţa portului şi a industriilor conexe, dar şi de o populaţie în creştere rapidǎ, ce se mǎrea pe timpul sezonului estival. În anul 1928 erau în oraş 900 de patroni de diverse ateliere şi mici fabrici, ce lucrau cu 2570 de calfe şi 2000 de ucenici. Dintr-un document de arhivǎ datând din anul 1931 putem vedea care erau condiţiile în care munceau aceştia, înţelegând astfel mai bine evoluţia ulterioarǎ a societǎţii româneşti în ansamblu. Desigur, cele mai bune condiţii erau la marile întreprinderi aparţinând societǎţilor petroliere. Astfel, inspectorul de la Inspectoratul Muncii nota despre ele în raportul sǎu urmǎtoarele:

„Societăţile petrolifere care au depozite la Constanţa în vederea exportului, dispun de săli de lucru spaţioase, având pereţii văruiţi, pardoseala de ciment, iluminat electric, încălzire centrală, cubajul reglementar, primenirea aerului făcându-se prin ventilatoare mecanice. Apa de băut vine prin conducte. În toate sălile sunt lavoare. Societatea Astra Română dispune de un cămin special având o sală rezervată pentru spălatul zilnic al lucrătorilor, baie înzestrată cu aparate moderne, sală de mese confortabilă, cantină, dormitoare. (Căminul are 90 de locuri, cu trei dormitoare pentru 94 de paturi. Baia are 7 duşuri şi o cadă.) Societatea Astra Română mai dispune şi de o colonie pentru 28 de familii, din care 14 pentru lucrători nefamilişti. Toate întreprinderile petroliere au closete cu cădere de apă, întreţinute curat. Pentru lucrările care se execută în aer liber s-au construit hangare din tablă ondulată, pentru ca lucrătorii să fie feriţi de ploaie şi vânt.

Societatea Româno-Americană dispune de asemenea de o baie cu duş şi apă caldă, de locuinţe şi dormitoare pentru lucrători. Este un lucru demn de remarcat că pe când societatea Astra Română se străduieşte a asigura lucrătorilor un cămin în care să se odihnească şi să aibe la timp o mâncare bună şi ieftină, ferindu-i de a-şi risipi modestul lor salar pentru satisfacerea unor vicii, cum este de ex. abuzul de alcool cu toate urmările nefaste, autorităţile noastre tolerează ca la poarta acestei întreprinderi să funcţioneze o cârciuma mizerabilă, într-o construcţie improvizată, din chirpici, pe locul primǎriei, chiar în poarta fabricii. Personal am avut ocazia să constat că lucrători buni au fost concediaţi din cauză cǎ au întârziat prea mult în acest local mizerabil, ducându-se în întreprindere în stare de ebrietate, punând în primejdie viaţa şi siguranţa celorlalţi lucrători. Ceea ce este mai curios este că această cârciumă funcţionează de mai mulţi ani fără să aibe şi de altminteri să poată avea, autorizarea consiliului sanitar. Am intervenit cu toată energia faţă de autorităţile competente şi sperăm că în cele din urmă bunul simţ va triumfa şi că acest local cum şi localul de băcănie de alături, care funcţionează în aceleaşi condiţiuni deplorabile, vor fi închise”.

În cazul întreprinderilor din industria fierului situaţia era diferitǎ:

„Micile ateliere în general lasă foarte mult de dorit din punct de vedere igienic, lăsând la o parte cele câteva ateliere prevăzute cu aparate mecanice moderne, atelierele de fierărie au un aspect lamentabil. Ceea ce este mai dureros este că ucenicii, în multe din aceste ateliere, dorm chiar acolo, într-o cămăruţă întunecoasă, lipsită de cel mai elementar confort, sau într-un pod improvizat, aşa că pe lângă că suferă de frig e condamnat a inspira şi noaptea praful care se degajează în timpul lucrului. Evident, am intervenit cu toată energia, pentru a pune capăt acestei situaţii intolerabile. Din atelierele mecanice mai importante, la Constanţa, trebuie să cităm atelierele “Wolf”, care s-au închis complet şi “Energia”, care şi-a redus personalul la 10-12 lucrători şi ucenici, din 60 câţi avea la începutul anului trecut”.

Situaţia era mai gravǎ în industria alimentarǎ, ţinând cont şi de pericolul contaminǎrii produselor destinate consumului populaţiei:

„În ce priveşte brutăriile, ar fi să repetăm neîncetat observaţiile făcute în rapoartele precedente. Afară de trei, patru brutării din Constanţa, unde sunt instalate frământătoare mecanice şi care dispun de ateliere mecanice, restul lasă mult de dorit sub raport igienic. Frământarea se face cu mâna de lucrători, în general cu o pregătire insuficientă; un fapt agravant este că lucrul se execută noaptea. Nu se respectă nici legea repausului duminical, aşa că lucrătorii lucrează permanent câte 12, 14 şi chiar mai multe ore pe zi. Băi nu sunt, lavoarele sunt rare, nepractice, ca şi inexistente. Camere pentru lucrători, chiar acolo unde sunt, sunt neîngrijite. Nu au nici sobe. Patronul obiectează că lucrătorul preferă să doarmă pe cuptor şi în adevar am surprins adeseori pe lucrători dormind deasupra cuptoarelor, pe câte o bucată de scândură, nespălaţi, aşa cum au lasat lucrul; repet că faţă de aceste condiţii grele de lucru nimeni nu mai este tentat a-şi trimite copilul la această meserie. Meseria decade. Panacodarul cu mâna încă murdară de la grajd, se improvizează lucrător. Natural, pâinea este de calitate proastă şi publicul expus a se îmbolnăvi.

Laboratoarele cofetăriilor din Constanţa, în majoritatea cazurilor sunt instalate la subsol, în condiţii igienice rele. Am intervenit la consiliul de igiena, dar, ca şi la brutării, nu avem nici o speranţă de îndreptare. Trebuie să remarc că majoritatea patronilor cofetari sunt supuşi străini. În Constanţa sunt câteva mici fabrici de bomboane şi halva, care dispun de încăperi spaţioase şi igienice”.

Iatǎ şi alte cazuri desprinse din documentul pǎstrat în arhive:

„În ce priveşte industria textilă este de remarcat că atelierele dispun de săli spaţioase şi că lucrul se execută în condiţii bune, sub raport igienic. Sălile sunt construite din zid, cu pardoseala de ciment, având ferestre mari. Aerisirea se face în mod natural. Vara, când este prea cald, se întrebuinţează şi ventilatoare mecanice.

Atelierele pentru covoare sunt însă insuficiente ca volum. Toate sunt instalate în locuinţele patronilor, fără nici o amenajare specială. La Constanţa sunt două ateliere de filat mai importante, instalate tot în locuinţele patronilor, lăsând de dorit sub raportul cubajului. Aici sunt întrebuinţate fete, în general mai mici de 18 ani, care în mod obisnuit lucrează peste orele reglementare, care fapt agravează dezavantajele rezultând din lipsa de aer. S-au luat la timp măsuri în contra patronilor, care totuşi, sub diferite pretexte prelungesc durata zilei de lucru. Ceea ce am spus pentru atelierele de filat, putem spune şi pentru atelierele de croitorie şi altele similare, vizitate în cursul anului.

În ce priveşte industria lemnului, observăm că mare parte din ateliere au introdus forţa mecanică şi unele s-au specializat în construcţii de mobila, cum este de pildă atelierul Cluc, din Constanţa. Totuşi, sub raportul igienic, toate atelierele de tâmplărie lasă de dorit. În mod obişnuit ucenicii dorm în ateliere rău încălzite, într-un pod improvizat sau pe tejghele, ca în timp de campanie, aşternutul lor este împestriţat, insufient şi murdar. Situaţia este cu atât mai tristă cu cât ucenicii se angajează fără nici o proporţie faţă cu lucrătorii adulţi. Sunt alteiere în care lucrătorii aproape au dispărut. Patronul găseşte mai convenabil să apeleze la această mâna de lucru, care nu-l costă aproape nimic.

În ce priveşte pielăria, observăm că aproape toate atelierele de cizmărie au un aspect respingător. De obicei partea cea mai luminoasă este rezervată patronului, sau meşterului, care croieşte pe fundul lui asemenea unui tocător, iar restul, separat printr-un paravan făcut parcă special pentru a mai lua ceva din puţina lumină a zilei, într-un spaţiu foarte redus, lucrează curbaţi pe trepiedele lor, ucenici şi lucrători. În multe cazuri, patronii cizmari ca şi patronii croitori, obişnuiesc să suie pe lucrătorii lor într-un fel de loge, foarte apropiată de tavan. Am observat că lucrătorii sunt mai bucuroşi să stea acolo deoarece este mai multă lumină, iar pe de altă parte sunt feriţi de umezeala ce pătrunde uneori prin podeaua rău alcătuită. Tăbăcirea pieilor se face în condiţiuni rudimentare, aşa că în această industrie, sub raportul igienei, totul trebuie luat de la început.

Fabricarea varului se face în aer liber, însă adăpostul lucrătorilor este sumar şi nivelul vieţii este foarte scăzut”.

Dupǎ cum se vede erau multe de fǎcut pentru a se asigura lucrǎtorilor condiţii normale de lucru şi mai ales pentru a se îndeplini normele de igienǎ ale vremii. Fiecare epocǎ are posibilitǎţile ei, dar respectul faţǎ de om impune îndeplinirea normelor în vigoare, spre a asigura coparticiparea tuturor la progresul societǎţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *