25/06/2024
SOCIETATE

Viaţa cotidiană în Constanţa în ajunul Primului Război Mondial

Spread the love

În perioada 28 iulie 1914 – 27 august 1916 România nu a intrat în război, preferând să adopte o poziţie neutralitate. Efectele declanşării ostilităţilor s-au simţit însă în toate mediile, afectând viaţa de zi cu zi a tuturor locuitorilor şi desigur a constănţenilor. Pe baza unor documente de arhivă, vom încerca să retrăim atmosfera de la Constanţa din acea vreme. Aprovizionarea populaţiei constituia principala preocupare a edililor oraşului, după cum vedem din documentele de arhivă. Astfel, la 8 aprilie 1915 primarul înştiinţa pe ministrul de Interne că la comercianţii angrosişti din Constanţa se aflau depozitate circa trei vagoane de zahăr, cantitate suficientă pentru consumul judeţului „pentru un timp maximum de două până la trei săptămâni”. Tentaţia speculării lipsei unor alimente creşte în aceste vremuri, iar dintr-o scrisoare a micilor comercianţi aflăm de dimensiunile la care ajunsese acest fenomen. Redăm din textul documentului adresat primarului: „Noi, comercianţi detailişti de coloniale mai jos semnaţi, isprăvind zahărul din prăvăliile noastre, zilnic avem certuri şi discuţii cu clienţii, pentru acest articol, deci vă rugăm a cerceta prin depozitele de en gros de aici unde suntem siguri că veţi găsi zahăr îndeajuns, şi vă rugăm a dispoza să ni se vândă nouă cu preţul fixat de lege, cum s-a făcut şi în alte oraşe. Noi adresându-ne D-lor în mai multe rânduri, ne spune <sic!>că nu mai are, în realitate ştim că are şi-l ţine ascuns; cei care au mai mult sunt: Anghel Macri şi Fraţii Vasiliu”.

Când în martie 1916 oraşului Constanţa i se repartizează trei vagoane de zahăr, primarul constata că nu putea plăti toată marfa, neavând fondurile necesare şi nu o putea lăsa nici băcanilor din localitate să o vândă, deoarece „din experienţa de anul trecut s-a văzut că d-nii băcani, poate chiar fără voia lor, nu pot face o repartiţie exactă, căci după cel mult o săptămână de la distribuire, zahărul se evaporează de pe piaţă, rămânând populaţiunea iarăşi în suferinţă”. Ca urmare, se adresează publicului printr-o înştiinţare, fixând un mod de a distribui zahărul raţionalizat; iată un fragment din documentul respectiv: „Doritorii sunt rugaţi ca, cu începere de astăzi să se înscrie la Primăria oraşului, de unde vor primi bonuri de cinci sau cel mult zece kilograme; odată cu înscrierea urmează să ne aducă şi suma respectivă socotită a 1 leu 30 bani kilogramul. Cantităţi mai mici de cinci kilograme sau mai mari de zece kilograme, nu se vând sub nici un cuvânt, această cantitate de zahăr fiind exclusiv destinată pentru populaţia oraşului. Populaţiunea nevoiaşă este rugată a se uni două-trei familii spre a lua un singur bon”. Asemănător s-a procedat în luna următoare, aprilie 1916, cu vânzarea unturii aduse de la Bucureşti. Cele 30 de butoaie de untură au fost distribuite câte unul de băcănie, „cu obligaţia de a-l vinde populaţiei numai cu bonurile liberate de primărie şi numai pe preţul maximal de 2 lei 50 bani kilogramul”.

În şedinţa din 29 mai 1915 primarul Virgil Andronescu expunea consilierilor problema aprovizionării cu făină şi pâine. Cităm din documentul care consemnează discuţile din consiliu: „D-l primar pune la ordinea zilei cestiunea aprovizionărei cu făină a comunei Constanţa, în caz de mobilizare, exprimându-se astfel: după cum ştiţi încă de acum câteva luni în dorinţa ca oraşul nostru să fie asigurat cu făina necesară, pentru un timp oarecare în caz de mobilizare, am chemat pe toţi fabricanţii de pâine din localitate, şi am apelat la patriotismul lor cerându-le ca, cu toţii să contribuie spre a avea făina necesară. Cu toată dorinţa ce aveau de a satisface cererea noastră, comercianţi brutari ne-au arătat situaţia lor financiară rea şi abia numai câţiva fiind în măsură de a putea corespunde grelei nevoi de care s-ar resimţi populaţia din oraş. În asemenea împrejurări am făcut intervenţiunile cuvenite către înaltul guvern, spre a ne veni în ajutor, luându-se în considerare faptul că în caz de mobilizare am fi cu totul în imposibilitate de a avea cantitatea de făină necesară”. În urma discuţilor avute la Bucureşti împreună cu ceilalţi primari din oraşele reşedinţă şi reprezentanţii ministerului, primarul prezenta acum consilierilor soluţiile găsite. Iată ce se preconiza: „Patru comercianţi brutari şi anume: Tănase Rizescu, Demirof, Anton Radu şi Petre Gherasim Radu şi-au luat angajamentul că vor forma un depozit de 25 vagoane făină calitatea I şi II, de care nu se vor atinge decât numai în caz de mobilizare. Gestul acestor bravi cetăţeni ai oraşului nostru este lăudabil şi patriotic”. În acelaşi timp primarul era autorizat să contracteze un împrumut de 250 000 lei ca fond de rezervă pentru cumpărarea a 90 vagoane de făină.

Comercianţii constănţeni solicitau de la primărie autorizaţii pentru a putea procura din restul ţării alimentele necesare, dar şi alte produse ce lipseau de pe piaţa oraşului. Iată câteva exemple din cursul anului 1916: Arghir Constantinof, depozitar de lemn de foc şi cărbuni, din strada Ştefan cel Mare, solicita un certificat în acest sens, pentru se deplasa la Curtea de Argeş spre a aduce 60 de vagoane cu lemne de foc, precum şi la Călimăneşti, pentru 10 vagoane de cărbuni. Primarul oraşului Focşani intervenea la aceeaşi vreme, pentru ca un anume Ghiţă Gociman să poată achiziţiona de la Constanţa o mie de kilograme de măsline, „care lipsesc aici şi de care se simte absolută necesitate”. La Constanţa primăria emitea bonuri de zahăr, untură, pentru salariaţii diverselor întreprinderi şi instituţii, încercând să ţină sub control evoluţia preţurilor şi să limiteze piaţa neagră, care în asemenea condiţii înfloreşte de obicei.

Încercările guvernanţilor dar şi ale edililor constănţeni de a menţine preţurile în raport cu puterea de cumpărare a locuitorilor nu au dat rezultatele aşteptate, astfel că nemulţumirea cetăţenilor capătă accente grave. La Constanţa, exprimarea sa cea mai clară o vedem în moţiunea adoptată la o întrunire a meseriaşilor din oraş; iată un fragment din acest text: „Meseriaşii şi muncitorii din Constanţa, întruniţi în sala Trocadero în ziua de 23 august 1915, ora 3 p.m., ascultând vorbitorii ce s-au perindat la tribună, protestăm cu toată energia contra comercianţilor nesăţioşi care nu ţin seamă de preţurile maximale şi continuă a vinde mărfurile alimentare cu preţuri exorbitante; iar mărfurile a căror preţuri nu a fost fixate de guvern, sunt vândute cu preţuri de peste 200 şi 300 la sută de cum ne-au fost vândute la începutul evenimentelor externe. Asemenea protestăm contra scumpirei fără seamăn a tuturor materialelor de lucru şi a sculelor necesare meseriaşului, pe care comercianţii ni le vând cu de trei ori preţul mai înainte, pretextând că nu se mai poate importa, că nu mai sunt sau că nu mai au decât 2-3 bucăţi sau dacă e material, 20-30 kg, iar dacă noi înşine ne oferim a ridica preţul, atunci scotocind prin magazii mai găsesc numai atât cât ne trebuie”.

Dintr-o statistică întocmită la acea vreme de Camera de Comerţ şi Industrie Constanţa, aflăm evoluţia preţurilor la diferite articole, în perioada analizată. Astfel, în anul 1915 preţul la orz crescuse de la 8 la 31 de lei (suta de kilograme), la la ovăz de la 7,50 lei la 26, iar la grâu de la 14 la 22 de lei. Preţul făinii a ajuns la 38 de lei, iar cel al cărbunilor de piatră dar şi al lignitului de Bacău a urcat de la 40 la 140 de lei (mia de kilograme). Până şi uzina electrică a oraşului avea de suferit din cauza vremurilor, iar primarul justifica astfel problemele legate de asigurarea curentului electric necesar oraşului: „Acum însă reţeaua electrică fiind cu mult mai întinsă decât în 1911, pe deoparte, iar pe de alta motoarele din uzină fiind deteriorate şi din cauza evenimentelor datorate războiului european, piesele necesare neputând fi importate din străinătate, aceste motoare nu mai pot funcţiona regulat…”

Mobilizarea armatei a dus la chemarea sub drapel a numeroşi funcţionari ai instituţiilor statului, salariaţi de la serviciile publice, a căror lipsă de la serviciu nu putea fi suplinită întotdeauna, ceea ce afecta bunul mers al acelor instituţii şi activităţi. Primarul Virgil Andronescu, (el însuşi chemat la mobilizare fiind locotenent în rezervă la Regimentul 34) se adresa în 27 iulie 1914 ministrului de Război, pentru a remedia situaţia. Reţinem frazele următoare din document: „Pentru a nu dezorganiza cu desăvârşire servicile acestei primării şi pentru ca oraşul să nu rămână fără apă şi fără lumină, prin chemarea în concentrare a personalului indispensabil acestor servicii, avem onoare a vă ruga domnule Ministru să binevoiţi a dispensa de această concentrare următorul personal …”. Urma o listă de 14 persoane. Zece zile mai târziu primarul este nevoită să expedieze o nouă depeşă către ministrul Ion. I.C. Brătianu; iată textul: „Oraşul Constanţa ameninţat a rămâne fără lumină. Mecanicii uzinei electrice concentraţi, imposibil a-i înlocui şi găsi alţii; rog binevoiţi a aproba scutirea lor, la prezentarea actelor doveditoare în faţa oricărei autorităţi militare ce veţi decide. Din 5 mecanici ai uzinei ne-au luat 4, rugăm respectuos dispozaţi telegrafic”.

Desigur, de vremurile de restricţii beneficiază întotdeauna o anumită categorie de comercianţi, care speculează lipsa produselor de pe piaţă şi încearcă tot timpul să păcălească clientela. Iată ce scria un inspector comunal faţă de situaţia din pieţele oraşului, la începutul anului 1916: „Mai mulţi cetăţeni reclamă că comercianţii au ridicat preţul untdelemnului, cerând parte 4 şi 5 lei pe litru, iar alţii au ajuns de la 6 la 8 lei litrul, spunând că este <sic!> untdelemnuri fine franţuzeşti şi greceşti de măsline, iar în realitate sunt undelemnuri de coton şi de floarea soarelui, după câte sunt informat ei îl pun în sticle şi pe urmă îl dau ca untelemnuri fine, străine, afişându-le sticlele pe la ferestrele prăvăliei”. Faţă de aceste sesizări, doctorul Pilescu, pe atunci medic primar al oraşului, răspundea că “ia regulat probe din untedelemnuri şi care se trimit spre a fi analizate la laboratorul de chimie” şi nu sesizase nimic anormal.

Penuria de alimente ducea şi la apariţia altor fenomene sociale, reliefate de unul din inspectorii locali şi prezentate în raportul din care cităm în continuare: „Am onoare a supune cunoştinţei d-voastre că lucrătorii şi funcţionarii din construcţia portului şi căile ferate, când ies de la serviciu se duc în grupuri mari de câte 20-50 şi chiar 100 inşi spre a-şi face târguielile necesare de pe la băcănii şi cum majoritatea lucrătorilor se dedau la bruscări şi insulte către negustori, iar alţii profitând de îmbulzeala ce este în prăvălie se dedau la jafuri şi neplata mărfurilor cumpărate; fapte ce aduc pagube enorme negustorimii şi mai cu osebire că grupurile acestea de lucrători se năpustesc în prăvălia unui singur negustor. Pentru care, cu onoare vă rog d-le Primar să binevoiţi a interveni la Poliţie spre a lua măsurile necesare, ca aceşti lucrători şi funcţionari să nu circule şi să pătrundă în magazine decât câte 4-5 inşi şi aceştia în diferite magazine, iar nicidecum la câte un singur magazin”. Rezoluţia primarului constata că „s-au făcut cuvenitele intervenţii”.

După cum se vede, viaţa cotidiană a constănţenilor a fost afectată de lipsurile provocate de începerea războiului şi blocarea unor rute comerciale, dar şi de restricţiile la aprovizionarea cu unele alimente considerate strategice. Autorităţile au fost nevoite să ia măsuri de limitare a consumului de alimente, de raţionalizare în cazul unor produse, iar pe de altă parte să stopeze tendinţele de creştere a preţurilor, dar şi de speculă, specifice unor astfel de timpuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *