13/07/2024
SOCIETATE

Din presa constănțeană a secolului al XIX-lea: Ploile și seceta scot la suprafață… ruinele anticului Tomis

Spread the love

Nu numai oamenii în activitatea lor cotidiană, descopereau urmele antichităţii, ci şi natura, ploile torenţiale, alunecările malurilor peninsulei şi chiar seceta ce dezvelea epavele eşuate de secole. Presa vremii, ca şi documentele de arhivă oferă multe informaţii în acest sens. Într-o şedinţǎ de la sfârşitul lunii septembrie a anului 1890, primarul Panait Holban le arăta consilierilor locali urmările neaşteptate ale furtunii din vara trecută: „În luna iulie tempesta desvălind o corabie ce era înecată în nisip dinaintea băilor de bărbaţi de lângă vii, a făcut imposibilă scăldarea, şi astfel era imperios necesar de a se modifica scările pentru ca scăldătorii să poată merge mai departe de acea corabie”. Şi seceta scotea la iveală urmele vremurilor apuse, aşa cum aflăm dintr-o ştire publicată de ziarul local „Constanţa”, în primăvara anului 1895: „Scoborându-se nivelul lacului Suit-ghiol, a ieşit la suprafaţă un pod de piatră care leagă insula numită Ovidiu cu satul din faţă Canara”.

În februarie 1895 comandantul garnizoanei Constanţa îl înştiinţa pe primarul Mihail Koiciu „că pe şoseaua ce trece pe la cazarma ocupată de Ref. 34, chiar în faţa cazarmei, s-a deschis în mijlocul şoselei o gaură şi care lasă a se vedea că pe dedesubt este un fel de tunel ce ar fi având direcţia de la cazarmă spre grădina Primăriei”. Pentru siguranţa locuitorilor se solicita primarului să dispună astuparea gropii „deoarece poate aduce o nenorocire pentru trăsurile ce ar urma drumul şi n-ar şti a se feri, mai ales noaptea”. Deplasându-se la faţa locului, pe strada Mircea cel Bătrân, inginerul-arhitect al comunei lua măsurile necesare pentru asigurarea evitării pericolelor amintite şi făcea unele constatări; el nota astfel că „scufundarea pământului la şoseaua Mircea cel Mare provine din cauza apelor de ploaie care stagnează în şanţuri lângă şosea şi într-o parte a şoselei. Apele s-au infiltrat până la adâncimea de 1,50 m unde se află mai multe goluri provenite din mormintele cimitirului antic.” Cum primarul a decis respectarea prevederilor legii privind descoperirea monumentelor şi obiectelor antice, arhitectul respectiv a condus săpaturile impuse, concluzionând la 2 martie astfel: „Făcând sondagiile necesare pentru a ne convinge dacă se află sau nu antichităţi şi negăsind nimic afară de resturi de schelete omeneşti, am dispus astuparea locurilor”.

În şedinţa consiliului local din 10 noiembrie 1899, primarul E. Schina prezenta consilierilor situaţia intervenită la lucrările de pe bulevardul Elisabeta: „D-nul antreprenor Radef a dat cu ocaziunea săpăturilor pentru lucrările de denivelarea bulevardului cu secţiile stradelor Romană, Mahometană, etc. peste zidării vechi, urme de ziduri de cetate din care a scos blocuri mari de piatră, şi cum în devis nu s-a putut prevedea săpături în stâncă sau zidării vechi, deoarece nu s-a putut cunoaşte înainte natura subsolului în acea parte a oraşului, urmează ca numitul antreprenor să fie plătit pentru aceste săpături în piatră cu alte preţuri de cum sunt plătite săpăturile în pământ”. Ceea ce fireşte consiliul a acceptat. Dacă ne uităm acum la micul parc arheologic de lângă catedrală, ne putem închipui că toată linia bulevardului Elisabeta, acum plină de case vechi, ascunde, poate, ziduri ale oraşului vechi, aşa cum acei ce lucrau acum peste un secol să racordeze străzile la bulevard, au găsit şi s-au străduit, „numai cu ajutorul târnacopului, neputându-se întrebuinţa pulberea în oraş”, cum nota în raportul său inginerul şef al oraşului, să le desfacă.

Dezgroparea de ruine antice, era ceva obişnuit în Constanţa sfârşitului de secol XIX, astfel că ziarul local „Constanţa” se simţea dator sa insereze următorul anunţ: „Atragem atenţiunea publicului asupra împrejurărei că oricine, săpând în pământ, găseşte pietre cu inscripţiuni, este dator a înştiinţa pe autoritatea locală, la dincontră vor fi pedepsiţi conform legii”. În mai 1906 primarul Ion Bănescu deconta suma de 20 de lei ce fusese cheltuită pentru plata transportului „unei pietre mai antice, cu sculpturi, găsită la Techirghiol, de către un ţăran de acolo care a adus-o primăriei Constanţa”.

Cu ocazia executării lucrărilor de fundaţie ale localul primăriei (actulul sediu al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie), la începutul anului 1912 ieşise la iveală o statuetă, pe care N. Orghidan ce conducea pe atunci secţia din Constanţa a Muzeului Naţional de Antichităţi, o descria astfel: „O marmură reprezentând o barză cu sarpe în cioc”. Obiectul avea să fie predat către muzeul local, iar Vasile Pârvan, cel ce conducea muzeul din Bucureşti se grăbea să-i scrie primarului Constanţei, mulţumindu-i şi pentru asigurarea locului necesar pentru muzeul de la malul mării. „Faima antică a oraşului Tomis şi însemnătatea covârşitoare a descoperirilor de aici vor face din acest muzeu unul din obiectele cele mai cercetate ale oraşul Constanţa”, scria el primarului la 16 august 1912. Acelaşi mare arheolog, îşi anunţa într-o scrisoare adresată primarului oraşului, vizita sa la Constanţa (la începutul anului 1915) pentru a cerceta noile „ruine antice” ieşite la lumină pe locul din colţul bulevardului Ferdinand cu str. Dorobanţilor (azi Răscoalei din 1907), adică aproximativ pe locul unde se află astăzi statuia sa. Iată ce scria savantul atât de apropiat de trecutul acestor locuri: „Ruinele în chestiune prezintă deosebită importanţă pentru istoria vechiului oraş Tomis în ultima fază a dezvoltării sale. Din inscripţia care a ieşit la iveală chiar de la începutul lucrărilor pe mica porţiune de zid detaşată până acuma, se poate deduce atât epoca, cât şi mai cu seamă felul cum s-a făcut restaurarea întăriturilor cetăţii în veacul al VI-lea după Christos. Această descoperire ne îndreptăţeşte a afirma cu siguranţă că dacă cercetarea acestor ruine ar fi continuată cu stăruinţă şi pricepere, am putea stabili cu precizie întinderea pe care a ocupat-o cetatea antică cât şi alte multe indicaţii cu privire la viaţa publică şi privată a vechilor locuitori ai pământului Constanţei”. Şi lucrările de construcţie continuau să ofere surprize cercetătorilor, după cum aflăm din diverse documente de arhivă. Iată de exemplu, în acelaşi an 1915, custodele muzeului de antichităţi din Constanţa, Zaharia Şerban plătea unui căruţaş din Anadolchioi suma de 4,70 lei „costul transportului unei pietre antice de marmură rotundă, aproximativ în greutate de 400 kg. transportată de la fostul arest preventiv din faţa liceului Mircea cel Bătrân până la reşedinţa Muzeului din grădina publică”.

Fostul guvernator al Băncii Naţionale cunoscut şi ca istoric şi numismat, Mihail Şuţu avea o frumoasă vilă la Constanţa, ridicată după planurile arhitectului Cerchez şi care încântă ochii privitorilor dinspre portul Tomis şi astăzi. La 1927 însă proprietarul ei era nemulţumit că apele adunate de ploi se loveau acum de zidurile casei sale; după cum scria el primarului, „înainte exista o gaură în strada antică, care are canalizare până la mare, pe unde se scurgeau apele de ploi şi primăria a găsit de cuviinţă să astupe acea gură de la canal…”. Inginerul chemat să verifice sesizarea lui Mihai Şuţu nota peste trei zile: „Din cercetările făcute am constatat că există un tunel cu secţiune de 2,50/200 cu zidărie de piatră uscătă, tunel făcut din timpuri vechi şi care tunel a servit până înainte de război ca, canal de colectarea apelor din strada I.C. Brătianu şi strada Mărei având un recipient în piaţeta de lângă malul mărei în strada Mărei, acest recipient s-a astupat astfel că apele nemaiavând loc de scurgere în tunel, s-au depozitat pe taluz şi în curtea D-lui Sutzu”. O lună mai târziu, când lucrările se desfăşurau, acelaşi inginer observa terenul decopertat şi descria urmele lucrărilor antice în raportul către primar: „Făcându-se săpături s-a găsit un recipient zidit (începând de la 2,50 m. adâncime până la 15,50 m.), care urmează să fie amenajat pentru captarea apelor ce au scurgere spre malul Mărei, binevoind a cunoaşte că recipientul în chestiune (adânc de 15,50 m. de la faţa terenului natural) are la partea inferioară un canal în formă de tunel, în secţiune de 1,80/1,20 construit în stâncă, de pe timpul romanilor, şi care este despotmolit până la malul Mării, putând fi utilizabil, ca să primească un debit cât de mare de ape de ploi de pe străzile din vecinătate”.

Şi exemplele pot continua, după cum descoperirile arheologice întâmplătoare sau ca urmare a unor lucrări sistematice, vor continua. O mare parte a oraşului vechi doarme încă sub fundaţiile puţin adânci ale clădirilor ridicate la sfârşitul secolului XIX, dar şi sub străzile din peninsulă şi poate că tehnologia viitorului ne va putea ajuta să le aducem mai uşor la lumină.

One thought on “Din presa constănțeană a secolului al XIX-lea: Ploile și seceta scot la suprafață… ruinele anticului Tomis

  • La intersecția Bd-ului Ferdinand cu Str.Răscoala 1907, a fost construită pe la anul 1850, de către firma englezească a fraților BARKLAY (Black Sea-Danube Railway), probabil, cea mai veche clădire modernă din acea vreme din CONSTANȚA (Str.Răscoala 1907 Nr.2), destinată personalului firmei de construcții engleze a căii ferate, Constanța-Cernavodă care avea gara proiectată, exact pe locul actualei clădiri administrative (Primărie/Prefectură). Subsolul clădirii (cu un etaj și mansardă), este adânc de cca. 6 metri, este construit din piatră, iar țigla este chiar originală, de 170 de ani și a fost adusă din Marsilia, etc., etc. Această firmă a construit și Farul Genovez, Hotelul Britanic, parte din Biserica Greacă…etc.,etc.
    Calea ferată construită de englezi a fost concesionată constructorilor pentru o perioadă de 100 de ani, de către Imperiul Otoman.
    După 1877, Regele Carol I, a cumpărat-o de la englezi, pentru statul român.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *