25/06/2024
SOCIETATE

Statutul femeii în Constanța perioadei interbelice

Spread the love

Despre activitatea profesoarelor se vorbeşte în general puţin, nemeritat faţă de importanţa socială a muncii lor, iar amintirea lor rămâne doar în sufletele celor ce le-au cunoscut, celor ce le datorează formarea şi educarea pentru viaţă. Dacă nu e vorba de cine ştie ce evenimente deosebite, sau nefericite, presa ignoră de obicei munca lor. Aşa se face că uneori, doar la ieşirea la pensie se menţionează în câteva rânduri, câte ceva, despre o astfel de persoană. Citim astfel, la rubrica „Una-alta” a unui ziar local din Constanța perioadei interbelice, din 1915:

D-na Ana Tănăsescu, institutoare la Şcoala de fete nr. 1 din oraşul nostru şi-a dat demisiunea din învăţământ pe ziua de 1 aprilie viitor, pentru a-şi regula drepturile la pensie. Prin retragerea D-nei Tănăsescu din învăţământ, corpul didactic dobrogean a pierdut pe una din cele mai vrednice institutoare, care de la realipirea Dobrogei la Patria Mamă şi-a consacrat întreaga-i viaţă şi activitate numai pentru şcoală. Din parte-ne dorim D-nei Ana Tănăsescu, un repaus fericit şi îndelungat dupa o muncă istovitoare <de> peste 35 de ani în şcoală”.

Am gǎsit totuşi în acest caz şi o referire anterioarǎ, din anul 1904: „D-na Ana G. Tǎnǎsescu directoarea şcoalei nr. 1 de fete din oraşul nostru, a lucrat trei piese pentru teatru sǎtesc, pe care le-a înaintat onor minister al cultelor spre aprobare. D-nu ministru le-a trimes în cercetarea unei comisiuni care a dat avisul sǎu favorabil, în urma cǎruia s-a autorizat representarea lor. Toate felicitǎrile doamnei Tǎnǎsescu pentru meritoasele sale lucrǎri”.

Prezentăm acum iniţiativa unei alte doamne ce s-a ocupat de instruirea fetelor din acest judeţ, Alexandra Melisopol – Rotică, din str. D. A. Sturza nr. 33, care înfiinţase un atelier de industrie casnică, dar avea dorinţa da a realiza un aşezământ de instruire a elevelor de la ţară. Iată un fragment revelator din petiţia adresată de ea primarului Constanţei, la 3 decembrie 1929: „Fiind autorizată de onor Ministerul de industrie şi comerţ, cu nr. 100.054 din 28 ianuarie 1929, a înfiinţa o şcoală de industrie casnică în localitate, mă văd după câţiva ani de muncă, în imposibilitate <de> a realiza singură organizarea unei şcoli, cu un internat de cel puţin 10 eleve înscrise, din fiecare plasă a judeţului Constanţa, pe care să le formez bune maestre pentru viitor. Cu prilejul expoziţiei dobrogene (organizată la împlinirea a cincizeci de ani de la revenirea Dobrogei la Ţară, n.n.) am fost delegată să aranjez secţia industriei casnice şi am rămas dureros impresionată, că după 50 de ani, industria casnică în Dobrogea, este aproape inexistentă; iar în monografia Dobrogei nu este trecută decât industria covoarelor orientale. Pe lângă alte expoziţii din străinatate şi ţară, am luat parte şi la expoziţia de la Barcelona, unde am fost premiată cu medalia de aur, de către comisia internaţională, fiind singura care am reprezentat Dobrogea pe spesele mele. Din cauza crizei economice prin care trecem, iar pe de altă parte impozitele la care sunt impusă, fiind taxată ca orişice fabrică, nu voi putea duce la bun sfârşit ceea ce am realizat până acum cu mari sacrificii”.

Rămânând în domeniu, vom aminti de o profesoară al cărei nume s-a legat de şcoala numită acum Colegiul Naţional „M. Eminescu”, din Constanţa. La 17 noiembrie 1937, un ziar local insera un anunţ, sub titlul „Sărbătorirea unei distinse profesoare”, pe care îl redăm fără alte comentarii: „Corpul didactic al liceului de fete Domniţa Ileana din Constanţa luând hotărârea să sărbătorească pe d-na Valentina Boteanu, care se retrage din învăţământ şi de la conducerea acestui liceu, după o activitate de 40 de ani pe Ogorul Culturei Româneşti în Dobrogea, roagă pe prieteni, părinţii fostelor eleve şi absolventele acestei şcoli să cinstească cu prezenţa lor această sărbatorire, care va avea loc duminică 27 noiembrie 1937, orele 10 precis, în sala Ligei Culturale (Tranulis)”. Mai adăugăm doar că profesoara Valentina Boteanu a fost şi preşedinta Asociaţiei Creştine a Femeilor, secţia Constanţa, care gospodărea un cămin la Constanţa, pentru elevele din judeţ.

Ne vom referi în continuare la o altă figură cunoscută a lumii interbelice la Constanţa, soţia doctorului Al. Pilescu, de numele căreia se leagă activitatea societăţii Asistenţa Publică, de aici. Faptele sale sunt frumos prezentate de presa vremii: „După munca intensă de trei ani şi jumătate şi după oboselile mari ale unei expoziţii-bazar, ca cea organizată de societatea Asistenţa Publică în saloanele hotelului Elita din localitate, oricine are dreptul să se odihnească puţin. Ce e mai firesc decât aceasta? Şi totuşi d-na Alexandrina dr. Pilescu, cugetă altfel. (…) Trebuie să ai, în adevăr, o pasiune extraordinară pentru o cauză sfântă, cum e aceea a copiilor sugaci şi să te devotezi până la sacrificiu, renunţând la tihna şi la plăcerile căminului conjugal, ca să organizezi o nouă expoziţie-bazar de rufărie şi broderii artistice, în capitala ţării, la Bucureşti, să alergi zi şi noapte să soliciţi sprijinul tuturora, pentru a putea strânge fondurile necesare unei societăţi cu menire atât de umanitară, cum face d-na dr. Pilescu pentru Asistenţa Publică”.

Ziaristul atrage apoi atenţia asupra necesităţii ca astfel de gesturi să fie urmate, ca exemple valoroase pentru societate. „Fapta d-nei Alexandrina dr. Pilescu – spune el – vorbeşte de la sine şi ea ar putea servi ca pildă multor doamne din înalta aristocraţie, care ar aduce mari foloase neamului şi ţărei, punându-se în serviciul celor mulţi şi suferinzi şi numele lor vor rămâne adânc săpate în sufletele acelora care, scăpaţi din ghearele morţii, alungând de lângă ei spectrul foamei şi al mizeriei, le vor purta pururea recunoştinţă…” (…) “Oare se va mai găsi cineva care s-o urmeze?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *