Primăria Constanța cumpără palatul Reginei Maria din Mamaia, la prețul de acum 20 de ani. „Vor fi salvate 14 obiective de interes național și european”
Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat ieri contractul de vânzare-cumpărare prin care terenul pe care se află Vila Regală din Mamaia a intrat în patrimoniul municipalității. Prețul plătit este identic cu cel la care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii. Terenul de 1,5 ha va fi transmis statului și Ministerului Culturii, ca parte din proiectul „Temelii culturale” prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european. Palatul din Mamaia a fost construit în perioada 1923-1926, după planurile arhitectului Mario Stoppa, pentru Regina Maria a României. Inaugurarea s-a făcut în anul 1926.
„Readucem la viață Palatul Reginei Maria din Mamaia! Azi (marți – n.r.) am semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1,5 hectare aferent Castelului regal din stațiunea Mamaia. Prețul plătit este identic cu cel cu care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii. Avem un plan comun cu Ministerul Culturii pentru a readuce castelul la viață”, anunță primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.
Luna trecută, imobilul clădire „Club Castel, fostă Vilă Regală” a fost predat către Ministerul Culturii în vederea restaurării și amenajării. După finalizarea lucrărilor de reabilitare, monumentul va intra în administrarea municipalității, pentru a fi valorificat și reintrodus în circuitul local. Palatul Regal din Mamaia, o clădire emblematică pentru moștenirea regală de la Constanța, își va recăpăta strălucirea de odinioară.
Palatul din Mamaia a fost construit în perioada 1923-1926, după planurile arhitectului Mario Stoppa, pentru Regina Maria a României. Inaugurarea s-a făcut în anul 1926. Mai târziu, clădirea a făcut parte din proprietatea principesei Elena, mama regelui Mihai. Acolo tânărul rege și-a petrecut o parte din verile copilăriei. Odată cu revenirea în țară a principelui Carol și preluarea tronului de la fiul său Mihai, relațiile lui Carol cu Elena s-au înrăutățit, astfel că regina a fost obligată în cele din urmă să părăsească România. Ea a renunțat la vila din Mamaia și la alte proprietăți din România în schimbul achiziționării de către statul român pe numele ei a Vilei Sparta din Florența.
După evenimentele din decembrie 1989, în vilă au fost găzduite, succesiv, unele restaurante și cluburi a căror denumire face referire la destinația originală a acesteia (Restaurant „Castel”, „The Castle of Illusion”). Ulterior, modul în care a fost conservat și utilizat monumentul a făcut obiectul unor dispute, concretizate prin acțiuni legale. În 2003, în timpul guvernării Năstase, imobilul a fost privatizat, fiind lăsat de izbeliște de noul proprietar. În 2012 a avut loc un incendiu, care a avariat puternic clădirea. În 2018, Ministerul Culturii, condus la acel moment de G. Ivașcu, a cerut în instanță anularea contractului de vânzare din anul 2003, invocând faptul că proprietatea fusese vândută de către societatea de stat Mamaia SA către societatea Light System fără ca statul să își exercite dreptul de preemțiune, conform Legii 422/2001.