25/06/2024
SOCIETATE

„Meșteșuguri tradiționale – Utilitar și decorativ” – Eveniment organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța

Spread the love

Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, continuă seria evenimentelor estivale. Astfel, în perioada 12 – 15 august 2023, pe platoul din faţa muzeului, în intervalul orar 10.00 – 20.00, se organizează manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, prin care se doreşte evidențierea principalelor aspecte legate de arta prelucrării lemnului, a realizării unor instrumente muzicale tradiționale, dar și a podoabelor care accesorizează costumele populare. Manifestarea pune accent pe tehnicile de lucru folosite la confecționarea obiectelor prezentate de meșterii participanți, dar și pe forme sau motive decorative.         

La eveniment vor participa reprezentanți ai provinciilor istorice românești Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania şi Dobrogea.

Vasile Moldoveanu (Moreni, județul Dâmbovița), Lepădatu Cristian (Băbeni, județul Vâlcea), Marian Viorel (Fălticeni, județul Suceava) și Botezatu Vasile  (Constanţa) vor face demonstraţii de lucru legate de prelucrarea artistică a lemnului, oferind celor interesaţi informaţii legate de meşteşugul pe care-l practică. Aceștia vor prezenta o serie de obiecte precum: cruci de mână, candele, troiţe miniaturale, lăzi de zestre, scaune, linguri, găvane, căuce, covate, sărăriţe, icoane de vatră sculptate în lemn, icoane pe sticlă cu rame decorate prin crestături.

Fero Egyed vine de la Oradea pentru a aduce la Constanța o serie de instrumente tradiționale pe care le lucrează cu măiestrie: tulnic, caval, buhai, drâmbă, corn. Pe tot parcursul manifestării, meșterul va întreține atmosfera, cântând la aceste instrumente.

Reprezentanta etniei tătare din Dobrogea, Epsen Memet, va imprima o notă exotică evenimentului, prezentând podoabe specifice ale acestei etnii, iar Dorina Baias de la Asociația „Cusături Dobrogene” Constanța va veni cu podoabe pe care a brodat cu mărgele sau bumbac variate motive tradiționale. Elena Hariton din Constanța aduce piese de port pentru copii, păpuși din materiale textile, dar și podoabe ce au ca inspirație florile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *