04/03/2024
SOCIETATEMinoritățiTop

Maslenița: Obicei vechi al rușilor lipoveni! „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a 3-a, la Muzeul de Istorie Constanța

Spread the love

Lipovenii, etnici ruși, au sosit în Dobrogea, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, din regiuni precum Volga, Kuban, Don, Moscova. Aceștia s-au așezat, la început, în zona nordului Dobrogei și a Deltei Dunării, în zone împădurite, care le aduceau aminte de meleagurile străbunilor. Ei erau cunoscuți sub numele de staroveri sau ortodocși de rit vechi, prigoniți de țariști după reforma patriarhului Nikon (1654). Migraţia staroverilor a continuat din Rusia spre Moldova şi Dobrogea în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, căutând să scape de oprimarea stăpânilor şi de serviciul militar, foarte dur în Rusia acelor vremuri. Nu putem afirma cu certitudine dacă staroverii s-au aşezat în Dobrogea în localităţi fondate de ruşii pravoslavnici înaintea raskolului. Ajunși în Dobrogea, aceștia au fondat noi așezări, păstrându-și identitatea, obiceiurile și tradițiile.

Originea numelui de lipovean a provocat controverse, iar o teorie susține că numele populației derivă de la „lipa”, în traducere „tei”, lemn din care confecționau obiectele din gospodărie și ramele lotcilor pescarilor. O alta se referă la numele unui personalităţi cu numele Filip (Filip din Oloneţ, care s-a opus Bisericii ruse oficiale), de aici filipoveni.

Graiul ruşilor lipoveni de astăzi păstrează caracteristicile limbii ruse de la sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XVII-lea, când strămoşii lor au fost nevoiţi să-şi părăsească patria, nesupunându-se reformelor religioase ale patriarhului Nikon. Este demn de remarcat că apărarea credinţei provoslavice a mers până la sacrificiu de sine al acelor ce nu au acceptat reformele niciviene. Evoluţia în cu totul alt mediu lingvistic a dus la apariţia unor deosebiri între graiul ruşilor lipoveni şi limba rusă literară de astăzi. Aceste diferențe au apărut la toate nivelele limbii fonetice, lexic, morfologie. Vocabularul ruşilor lipoveni este alcătuit din cuvinte de origine rusă, la care se adaugă şi termeni împrumutaţi din limbile cu care ruşii lipoveni au venit în contact: ucraineana, poloneza, bulgara, turca şi româna. Limba ruşilor lipoveni are un aspect arhaic evident prin prezenţa a numeroase cuvinte şi expresii catalogate de limba rusă literară drept arhaisme.

În Ghindăreşti există cea mai mare comunitate de ruşi lipoveni din judeţul Constanţa, care şi-au menţinut nealterate tradiţiile religioase şi obiceiurile. Slujbele religioase se ţin în limba slavonă, scrierea se face cu caractere slavone şi se foloseşte calendarul iulian (decalare de 13 zile faţă de cel gregorian). Pentru lipoveni, biserica are un rol esenţial în păstrarea tradiţiilor. Câteva elemente ce diferenţiază credinţa ruşilor lipoveni de cea ortodoxă din România: semnul crucii, care se face cu două degete la staroveri, reprezentând dubla ipostază a Mântuitorului Iisus Hristos; crucea ruşilor staroveri este cu opt extremităţi; numele Mântuitorului se ortografiază cu un singur I-Isus. Ziua de duminică şi celelalte zile de sărbătoare înseamnă, pentru lipoveni, momentul în care se reunesc pentru a-l cinsti pe Dumnezeu. Bisericile ortodoxe de rit vechi ale lipovenilor au și multe elemente comune bisericilor româneşti, având, în principal, din altar, naos şi pronaos. În locul pridvorului se află o cameră cu icoane, de unde participă la slujba persoanele care nu au dreptul de a intra în biserică. Între altar şi iconostas, pe ambele părţi, se găseşte corul bisericii, format din cei care ştiu să cânte şi să citească în slavonă. Biserica lipovenească are, de obicei, trei intrări: una principală şi alte două laterale – pentru accesul bărbaţilor. Turla principală de deasupra pronaosului este foarte largă şi cuprinde în interior imaginea de dimensiuni foarte mari a lui Iisus Pantocrator. Păstrat cu sfinţenie până în zilele noastre, obiceiul ruşilor lipoveni de a face semnul crucii înainte de orice acţiune întreprinsă, chiar cotidiană, este grăitor pentru a arăta importanţa pe care o acordă credinţei lor. Sărbătorile religioase (Paştele, Crăciunul, Sfântul Nicolae, Înălţarea Domnului, Sfânta Troiţă, Masleniţa) au o încărcătură spirituală deosebită şi sunt respectate de toţi membrii comunităţii. În zilele de sărbătoare, se prepară mâncăruri specifice, se merge la biserică, se cântă cântece religioase, costumul lipovenesc se poartă cu bucurie.

Înaintea intrării în postul mare al Paștelui există o săptămână a serbărilor de primăvară, numită ,,Masleniţa” (Săptămâna Brânzei/Albă), echivalentul Lăsatului Sec la românii ortodocși. Obiceiul ancestral rusesc s-a păstrat mai bine, până astăzi, în aşezările din zona dobrogeană. Este o săptămână de voie bună, sărbătorită cu cântece vesele pe străzile localităţilor şi cu preparate lactate specifice: vareniki, blinî, piroghi etc. În ultimii 25 de ani de comunism, la Ghindărești, acest obicei nu s-a sărbătorit și abia în 1999 acesta a fost reluat.

Termenul de Masleniţa a luat naştere în secolul al XVI-lea. Numele sărbătorii este de origine slavă (maslo=ulei), multe dintre preparate fiind unse cu unt. După legendă, Masleniţaera fiica Tatălui Îngheţ şi locuia în Nord. Odată, un bărbat a găsit-o în nămeţi de zăpadă şi a vrut să o încălzească. Dar, dintr-odată, Masleniţa a devenit o femeie robustă, cu obraji roşii şi râs sonor. Aceasta l-a făcut pe acel bărbat să uite de iarnă, i-a încălzit sângele şi au început să danseze. La început Masleniţa se sărbătorea doar o zi din săptămână. Apoi, fiecare zi a căpătat câte un nume. Fiecare gospodină îşi dădea silinţa să-şi trateze familia şi rudele cât mai bine. Preparatul de bază era, desigur, blinî. Clătita (blin), una din caracteristicile principale ale Masleniţei, avea o însemnătate simbolică: rotundă, rumenă, fierbinte, asemănată soarelui, care, de acum, lumina şi încălzea din ce în ce mai mult, prelungind ziua. Există o superstiţie: câte blinii ai mâncat, atâţia în viaţă ai câştigat. Gospodina, după tradiţiile ortodoxe, dădea prima clătită săracilor.

Este cunoscut faptul că Masleniţa era o sărbătoare păgână a slavilor din antichitate. Cu toate acestea, au trecut secole, s-a schimbat stilul de viaţă odată cu pătrunderea creştinismului în Rusia, au apărut noi sărbători bisericeşti, iar săptămâna veselă de prăznuire a Masleniţei a supravieţuit tuturor schimbărilor. Oamenii continuau să o întâmpine şi să petreacă cu aceeaşi bucurie şi lumină în suflete ca şi în vremurile de dinainte de creştinism. Deşi, pe atunci, sărbătoarea desemna începutul trezirii naturii la viaţă şi a începutului lucrării pământului, acum ea reprezintă mai degrabă un prilej de petrecere şi dezmorţire după anotimpul rece. Ea marchează finalul zilelor geroase și debutul primăverii, ce stă, din punct de vedere gastronomic, sub semnul mâncărurilor ce conțin lactate și ouă. Astfel, ziua de luni era numită Ziua Întâmpinării, în care se fac toate pregătirile: se împodobeşte păpuşa „Ciucelo”, se pregătesc pârtiile şi se începe coacerea binecunoscutelor blinî. A doua zi constituie începutul petrecerii propriu-zise: copiii ies la săniuş, fetele tinere îşi aleg partenerii de dans și întreg satul se umple de chiote de bucurie. Era obiceiul ca, în „săptămâna albă”, băieții să organizeze întreceri cu caii, împodobiți cu panglici primite de la fete. Potrivit unor obiceiuri vechi, fetele își legau părul lung la spate și împleteau o panglică (lenta). În timpul sărbătorii Maslenița, fetele ofereau băieților din panglici, ca gest de simpatie și promisiunea unei relații viitoare. La staroveri, panglica este un simbol al tinerelor necăsătorite și tânara cu părul prins cu o panglică roșie este logodită.

Miercuri încep vizitele la rude, tinerele cupluri căsătorite îşi petrec timpul la casele părinţilor, unde sunt serviți cu preparate tradiţionale. În cea de-a patra zi, numită şi Joia Lungă, petrecerea prinde intensitate, prin charavod, plimbarea păpuşii „ciucelo” pe drumul principal al satului, procesiunea fiind însoţită de cântece specifice momentului. Vineri are loc „Seara Soacrei”, când ginerele devine gazdă pentru soacra sa. Sunt invitate şi celelalte rude şi, în prezenţa lor, acesta îşi îndeplineşte cu succes datoria de ginere. În ziua a şasea are loc „Șezătoarea cumnatei”, nora oferind cadouri oaspeţilor. Momentul culminant îl constituie arderea păpuşii şi împrăştierea cenuşii acesteia pe câmp, pentru asigurarea unei recolte bune. În unele comunități din Dobrogea s-a păstrat obiceiul arderii păpușii din paie sau câlți. Evenimentul are loc în timpul unui ritual specific, în care oamenii cântă și dansează în jurul păpușii. Acesta a fost plimbată prin sat și a reprezentat întruchiparea iernii sau a duhurilor rele. Ritualul arderii are scopul de a alunga anotimpul rece, dar și de a purifica spațiul de tot ceea ce  era „rău”.

Ultima zi a Masleniţei este numită şi „Ziua Iertării”, pentru că atunci se cere răscumpărarea păcatelor înainte de intrarea în post. Replicile schimbate dintre creştini sunt: „Iartă-mă dacă ţi-am greşit”, „Iartă-mă şi tu”, „Să fie Dumnezeu cel care ne iartă”. Primii cei care îşi cer iertare sunt tinerii bătrânilor, dialogul fiind însoţit şi de daruri. Duminica iertării se numeşte şi ziua pomenirii morţilor. Rudele merg la cimitir şi lasă pe mormânt blinî cerându-şi iertare de la rudele trecute în nefiinţă. Ziua se încheie cu o baie de curăţire a trupului, care ia forma unui ritual. Astfel, creştinii întâmpină postul cu sufletul împăcat şi trupul curăţit.

Fetele și femeile îmbrăcate în costume tradiționale țin în mână câte o batistă (kasinka), merg pe stradă, dansează și cântă melodii specifice (Strela, Kak pusciu strelu sau Ia pusciu strela). „Cântecele de Masleniță”, nu se cântă decât cu prilejul acestei sărbători. Mesajul lor este de a invoca energia solară, care aduce lumină și viață. Totodată, într-un alt cântec rostit cu același prilej, este amintit hameiul, care reprezintă fertilitatea și bunăstarea.

În concluzie, pentru fiecare etnie este important să îşi păstreze tradiţiile şi obiceiurile, să le transmită generaţiilor următoare și să le facă cunoscute celor cu care convieţuiesc. Aşa cum Masleniţa este perioada împăcării, bucuriei, armoniei, această sărbătoare ar trebui să ne unească şi să ne determine pe toţi, deopotrivă, români şi ruşi lipoveni, turci, tătari, ucraineni, greci etc. să învăţăm lecţia iubirii aproapelui şi să celebrăm împreună sărbători precum Masleniţa şi Mărţişorul, ce simbolizează trezirea naturii la viaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *