Cum se fǎceau „bǎile de mare” în Constanţa anului… 1895

În primii ani de dupǎ 1878 bǎile de mare au început sǎ atragǎ locuitorii din restul ţǎrii, dornici sǎ-şi trateze diferitele boli, prin îmbǎierea în apele pline de minerale ale mǎrii. Doctorii vremii îi sfǎtuiau însǎ pe amatorii de asemenea tratament sǎ fie precauţi şi atenţi la sfaturile lor. Iatǎ în acest sens ce publica un doctor în ziarul local la 1895:

„Aici în Constanţa, am vǎzut cel puţin 90 la sutǎ bolnavi care încep o curǎ balnearǎ, fǎrǎ a fi consultat vre-un medic; ei fac astfel precum le convine, ori îşi închipuie cǎ ar fi mai bine, sau în cel mai fericit caz dupa cum au fost povǎţuiţi de prieteni. Ba chiar eşti martori la discuţiuni de felul acesta: Sunt mai bune bǎile, dacǎ le faci dimineaţa, pe când altul susţine pe cele de searǎ; iar un al treilea afirmǎ cu deplinǎ convingere, cǎ cele mai folositoare bǎi sunt acelea care le face cineva pânǎ nu rǎsare soarele. Ar fi de dorit, ca acei ce se obligǎ la curǎ balnearǎ maritimǎ sǎ-şi dea seama dacǎ constituţia, temperamentul şi afecţiunea convin bǎilor de Mare; câte bǎi şi câte pe zi, cât trebuie sǎ şeadǎ în baie; dacǎ trebuie sǎ facǎ un exerciţiu sau nu; cum trebuie sǎ intre în baie şi precauţiunile ce trebuie sǎ le ia în urmǎ. Am întâlnit un domn comerciant din Bucureşti, cǎruia medicul sǎu curant îi recomandase sǎ facǎ 40 bǎi de mare, şi cum dânsul era om de afaceri, a gǎsit de cuviinţǎ ca sǎ scurteze timpul curei, sǎ facǎ câte trei bǎi pe zi, ba încǎ prelungite, ca sǎ fie cu mai mult efect fiindcǎ afacerile sale nu îi permiteau (aşa zicea dânsul) a sta mai mult timp. Dupǎ câteva zile cade bolnav şi i-a trebuit 10 zile de şedere în pat spre a se îndrepta de un Lombago ce-l cǎpǎtase din cauza imprudenţei sale, rǎmânându-i ideea fixǎ cǎ bǎile de Mare i-au fǎcut mult rǎu, nevoind cu niciun chip sǎ recunoascǎ cǎ rǎul i-a venit din cauza modului nenorocit cum a început bǎile”.

Acelaşi medic atrǎgea atenţia asupra valorii curative a aerului de mare: „Pe mare lipsind focarele de infecţiune ce le întâlnim pe uscat, aerul nu poate fi infectat şi puritatea lui merge pânǎ acolo încât unii bacteriologi pretind ca n-are nici microbi. Prin urmare aerul ce respirǎm pe malurile mǎrii este nu numai curat dar mai activ, mai oxigenat, fǎrǎ acid carbonic şi nici gaze rezultate din putrefacţia ori descompunerea materiilor organice aflate pe uscat, de unde rezultǎ cǎ hematoza se mǎreşte, respiraţia se face mai liberǎ, mai activǎ, mai completǎ şi mai plinǎ, lâncezeala dispare, oamenii se simt mai vioi, mai veseli şi voioşi, faţa li se animeazǎ, se coloreazǎ, ochi devin mai strǎlucitori, pulsul mai plin şi bate cu mai multǎ vigoare, apetitul se activeazǎ, stimuleazǎ digestiunea care se face mai completǎ şi prin urmare mareşte nutriţiunea. Într-un cuvânt aerul de mare este un vivifiant puternic pentru organism. Prin forţa curenţilor aerul de mare este transportat la distanţe destul de mari pe uscat unde întâlnind aerul de uscat, se amestecǎ şi îl purifiazǎ. Copii scrofuloşi şi limfatici cu o constituţie deterioratǎ şi-au regǎsit sǎnǎtatea numai jucându-se pe malul mǎrii. Dupa cum am zis aerul de mare este încǎrcat cu sǎruri, ceea ce face ca atât sǎnǎtoşii cât şi cei anemici ori bolnavi, fac o adevǎratǎ inhalaţiune de aer încǎrcat cu cloruri de sodiu şi alte sǎruri necesare organismului. Aici în Constanţa ar fi de dorit a se încerca plantaţiuni de pini maritimi, care dacǎ ar reuşi ar mǎri valoarea terapeuticǎ a acestei staţiuni şi cu o cheltuialǎ relativ nu tocmai mare s-ar mai procura publicului loc de preumblǎri şi distracţiuni folositoare sǎnǎtǎţii. Vaporii din timpul zilelor cǎlduroase absorb cǎldura şi fac ca serile sǎ fie mai racoroase şi umede”.

Apreciind şi climatul favorabil din timpul verii, doctorul nostru îşi încheia impresiile sale asupra valorii balneare a Constanţei cu urmǎtoarele gânduri:

„Vizitatorii bǎilor gǎsesc în acest oraş tot confortul necesar pentru toate treptele sociale pânǎ la lux, ca birturi, hoteluri, case particulare ce se închiriazǎ pentru sezon, precum şi magazine bogate de obiecte orientale şi fantasie; ceea ce lipseşte însǎ Constanţei sunt bǎile sistematice, localuri de petreceri, locuri de preumblǎri şi excursiuni şi în aceastǎ direcţie atât administraţia comunalǎ cât şi statul ar trebui sǎ concure de a da ceva publicului vizitator şi suferinzilor”.