Cu taxiul în Constanța… interbelică. 1924, anul constituirii șoferilor profesioniști la Malul Mării!

Nu ştim cu siguranţă data apariţiei primului automobil la Constanţa, dar din documentele care se păstrează aflăm că după primul război mondial erau destule automobile, camionete şi taximetre. Aşa se explică faptul că imediat ce apărea legea persoanelor juridice (la 6 februarie 1924), ce preciza condiţiile ce trebuiau îndeplinite de o organizaţie pentru a obţine calitatea de persoană juridică, posesorii de automobile si şoferii din oraşul Constanţa au şi trecut la organizarea lor. Astfel, la data de 11 februarie 1924, un număr de 44 proprietari de automobile şi camionete, dar şi şoferi, s-au întrunit în sala „Arena Grand” din Constanţa şi au pus bazele unui „sindicat automobilist”, procedând şi la alegerea conducătorilor săi. Aceştia erau: Constantin Dumitrescu, Ionel Gheorghiu, Albert Torok, Gogu Rigani, Ion Cişmigiu şi Jean Ionescu. Iniţial sediul sindicatului era în str. Tache Ionescu (azi Sarmisegetuza) nr. 18, dar a fost mutat în toamna aceluiaşi an pe str. Eroilor nr. 19. La 16 mai 1924 secţia a II-a a Tribunalului Constanţa recunoştea calitatea de persoană juridică „Sindicatului profesional automobilist din Constanţa”.

Din statutul aprobat cu aceeaşi ocazie, am reţinut scopurile foarte diversificate pe care le urmăreau membrii săi, la acea vreme. Desigur se începea cu apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi, prin solidarizare şi pe căi legale, dar continua cu voinţa exprimată de „a ridica prestigiul membrilor săi, potrivit categoriilor, căutând a îmbunătăţii starea morală şi materială a membrilor săi.” Acest sindicat îşi propunea însă şi să stabilească, „regulamentul circulaţiei, de comun acord cu autorităţile competente”, precum şi să contribuie la reglementarea condiţiilor de lucru şi a taxelor, pentru membrii săi. Se avea în vedere „formarea unei şcoli pentru şoferii conducători şi pentru ajutori, care va putea elibera certificate de capacitate”, iar în condiţiile preţurilor mari pentru aprovizionarea cu piese de schimb şi cauciucuri, se urmărea înfiinţarea unui depozit, de cauciucuri, benzină, uleiuri „şi toate ustensilele necesare”, pentru membrii săi, „cu avantajele cele mai mari posibile”.

Fără îndoială erau obiective ambiţioase pentru realităţile Constanţei de acum aproape 80 de ani, dar ele ne dezvăluie modul în care gândeau cei din breasla respectivă la acea vreme. Pentru a obţine fondurile necesare se apela şi la altfel de activităţi, aşa cum era „Balul automobiliştilor”, ce se ţinea în ziua de 25 decembrie în sala Teatrului Elpis din localitate.

Cu comerţul cu automobile în Constanţa se ocupa de la 20 iulie 1921, Dumitru St. Dumitriu, om de afaceri născut la Cavarna în 1886, care pe lângă hotelul Grand şi restaurantul său, se ocupa şi de vânzarea de automobile, camionete, tractoare, precum şi piese şi accesorii pentru toate acestea. Magazinul se afla în aripa de pe B-dul Tomis a magazinului Grand de astăzi. Începând din ianuarie 1935, tot aici se deschidea şi un atelier de reparaţii automobile, sub aceeaşi firmă, unde se reparau „orice fel de motoare” şi se confecţionau caroserii. De la acest magazin, de exemplu, în anul 1935 St. Târşoagă cumpara un automobil de ocazie, marca Chevrolet, model 1932 cu suma de 38.000 lei, cam cât costa un loc de casă în oraş.

Concurenţa era reprezentată la Constanţa de firma Leonida & Co. S.A., ce avea sediul în Bucureşti, iar la noi deschisese o sucursală, iniţial în stada Carol nr 5 bis, mutată ulterior pe aceeaşi stradă (B-dul Tomis de azi), la nr.97. Aici se vindeau automobile, motociclete, biciclete şi accesorii pentru toate acestea. Ambele aceste firma aveau să funcţioneze până în vara anului 1947, când în noile condiţii postbelice acest comerţ avea să scadă drastic pentru mulţi ani. Tot ca un exemplu, amintim că în acelaşi an 1935, de la această firma se cumpăra de către Maxim Ioniţă şi Costică Iordăchescu, un automobil Ford 157, cu 8 cilindri, în valoare de 224.268 lei, ce se plateau în rate lunare. Revenind la taxiurile Constanţei din vremurile apuse, ne oprim la un articol apărut in mai 1941 în ziarul „Universul”, ce nu pare a fi totuşi atât de vechi:

„Încă de acum doi ani, autorităţile constanţene au studiat chestiunea introducerii aparatelor de taxat la automobilele de piaţă. Aceasta, datorită faptului că şoferii constănţeni n-au înţeles niciodată şi mult mai puţin astăzi, să respecte tarifele în vigoare, încasând costul unei curse “după călător”. Dacă un pasager nu ştie boabă românească şi din aceştia se perindă foarte mulţi prin Constanţa, şoferul îl încasează de patru şi chiar cinci ori preţul prevăzut de tarif. În ce priveşte cursele în oraş, pentru localnici şoferii au oarecare “îngăduinţă”, încasând preţul îndoit. (…) Problema s-ar putea rezolva prin introducerea aparatelor de taxat, prevăzându-se drept taxă fixă 20 lei şi nu 14 lei cum este la Bucureşti, unde şoferii au mai mult de lucru, iar clienţii sunt mult mai numeroşi”.

În urma acestei sesizări şi la ordinul ministerului, o comisie formată din ajutorul de primar D.Voicu şi comisarul Dumitru Predescu şeful biroului de circulaţie, precum si din reprezentanţii proprietarilor de camioane, taximetre şi trăsuri din oraş,  a efectuat mai multe curse de probă în oraş, cu taxiul nr 561. Se fixau astfel următoarele preţuri „la automobilele de piaţă” în municipiul Costanţa:

Cursa în oraş, 50 lei; de la gară în oraş şi invers, 60 lei; la aeroportul civil (zona C.E.T. de azi), 250 lei; în Piaţa Chiliei, 80 lei; la Abator, 140 lei. Preţurile erau mai mari pantru Mamaia: dus şi întors cu o oră aşteptare, costa 350 lei, iar dusul până la hotelul Rex era 300 de lei. Mărirea generală a preţurilor, odată cu începerea războiului, greutăţile în aprovizionarea cu cauciucuri din aceleaşi motive militare, ca şi creşterea preţului la benzină (de la 10 lei în 1941 la 20 lei litrul, în anul următor), au făcut însă ca preţurile amintite mai sus să crească, viaţa taximetriştilor constănţeni fiind destul de grea la acea dată. Despre aparatele de taxat nu se mai vorbea, altele fiind atunci priorităţile.