25/06/2024
SOCIETATE

Muzeul Marinei găzduiește expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

Spread the love

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Național al Marinei Române, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Muzeul Național al Marinei Române, situat pe strada Traian, nr. 53 din municipiul Constanța. Vernisajul va avea loc luni, 12 iunie, la ora 12.00, la eveniment urmând să participe reprezentanți ai Armatei Române și ai Ministerului Afacerilor Interne, personalități din viața publică și pasionați de istorie.

Muzeul Național al Marinei Române este a cincisprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară, itinerarea la Constanța dorind să contribuie la marcarea a 145 de ani de la încheierea Războiului de Independență și de la includerea Dobrogei în granițele României. Expoziția a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în intervalul 29 iulie – 8 noiembrie 2020 și ulterior itinerată la instituții muzeale de rang municipal, județean și național din: Oradea, Arad, Buzău, Timișoara, Târgoviște, Brașov, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Călărași, Slobozia, Deva și Craiova. Până în prezent peste 28.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei prin intermediul unei cercetări calitative, echilibrate și obiective, având posibilitatea să vadă piese de patrimoniu reprezentative pentru istoria de peste 170 de ani a acestei arme. 

Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Național al Marinei Române, instituție reprezentativă în domeniul culturii a Statului Major al Forțelor Navale și Inspectoratul de Jandarmi Județean ‘’Mihail Kogălnicenu’’ Constanța.

Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate, articole de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Pentru a evidenția istoria Dobrogei și a oamenilor care au reprezentat cu demnitate această provincie, în cadrul expoziției vor fi prezentate fotografii, documente și distincții care au aparținut subofițerului jandarm Nicolae Diaconu. Participant la al Doilea Război Balcanic și la Marele Război, Nicolae Diaconu s-a remarcat în timpul desfășurării activității profesionale, ca un militar resposabil, dedicat profesiei și deosebit de eficient în valorificarea resurselor. În perioada interbelică a deținut mai mult funcții de comandă, inclusiv cea de șef de post în localitățile Esechioi și Beibunar.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă obiecte cu valoare istorică și fotografii care provin din Sala de Tradiții a Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Mihail Kogălniceanu’’ Constanța și distincții care aparțin unor ofițeri și subofițeri jandarmi care au participat la misiuni de menținere a păcii în Kosovo și Afganistan. 

În cadrul expoziției, alături de uniformele Jandarmeriei, vor putea fi admirate uniforme reprezentative care au aparținut Marinei Regale Române în perioada interbelică. Asocierea ținutelor militare, în cadrul unor diorame, are dorința de a evoca o realitate a orașului Constanța, într-o epocă definită prin dinamism, modernizare și eleganță. Deși ofițerii și subofițerii, aparțineau unor arme cu atribuții diferite, deseori aceștia colaborau și se întâlneau pe străzile centrului urban cu ocazia unor evenimente festive, ceremonii solemne sau comemorări. 

Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, unul dintre cei mai notabili specialiști în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții ,,Jandarmii și milițienii de la sate’’ publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.

Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată în perioada 12 iunie – 30 iulie 2023, de miercuri până duminică în intervalul orar 09:00-17:00. Ultimul acces se realizează cu 45 de minute înainte de încheierea programului de vizitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *