13/02/2025
SOCIETATE

Iluminatul public în Constanța anilor… 1890 – 1948

Spread the love

Un domeniu ce se cerea reglementat la sfârşitul secolului al XIX-lea era cel al distribuirii curentului electric, factor de modernizare a societăţii constănţene. Iluminatul public al oraşului se făcea pe atunci de antrepriza Victor Croizot, din Budapesta, prin lămpi cu ulei mineral. Dar nu toţi locuitorii apreciau acest sistem de iluminat, chiar dacǎ el se folosea pe şoselele de la periferia capitalei, iar la Constanţa unii considerau cǎ rezultatele erau foarte bune. Astfel, ziarul „Constanţa” critica atât sistemul de iuminat cât şi faptul cǎ de la Consiliul tehnic superior din Bucureşti, ce trebuia sǎ aprobe contractul, nu veneau şi îndrumǎri. Scria editorialistul: „Am fi înţeles sǎ se recomande o încercare, sǎ se provoace o concurenţǎ de oferte între diferitele sisteme de iluminat: cu gaz aerian, cum au toate oraşele capitale ale ţǎrii şi toate orǎşelele pânǎ şi din mica Grecie, – cu electricitate cum au unele oraşe mici ca Severinul, sau şi una şi alta, dupǎ cum e în porturile principale şi peste tot în staţiunile balneare maritime, iar nu sǎ se consfinţeascǎ cea dintâi propunere venitǎ. (…) Oraşul se mǎreşte în întindere şi populaţie vǎzând cu ochii; el e destinat a deveni Marsilia României. E imposibil sǎ nu se gǎseascǎ un antreprenor serios, care sǎ ne facǎ un iluminat cum se cade…”

În anul 1897 acelaşi antreprenor propune şi obţine, cu titlu de experiment, iluminatul cu electricitate, folosind în acest scop 12 lămpi cu arc voltaic de 9 amperi, amplasate pe Bulevardul Elisabeta şi în Piaţa Independenţei. După câteva zile însă, generatorul a luat foc; în anul următor el reia oferta făcută edililor oraşului. Iată cum o prezenta primarul Eugen Schina, către ministrul de interne: „Dl. V. Croizot (…) şi-a reînnoit [oferta] din anul trecut, cu condiţiunea însă ca, în vederea unei instalaţiuni mai sistematice ce-şi propune a face să se sporească numărul celor 12 lămpi şi să i se permită a distribui curentul electric şi la particulari, prin cabluri aeriene sau subterane aşezate pe stradele oraşului, pe timp de cel puţin 18 ani.” Oferta este acceptată iniţial, dar imediat după aceea, soseşte o altă ofertă din partea Societăţii de electricitate “Union”, din Berlin, mai avantajoasă şi fără condiţii. Iată cum o prezenta ministerului, primarul Schina: „Exigenţele actuale şi situaţiunea ce şi-a creat oraşul Constanţa impun sacrificiul luxului de iluminat a o parte din el cu electricitate şi orice încercare şi toate ofertele ce ni s-au prezentat n-au fost mai avantajoase ca ale societăţii “Union”, care îşi propune a se stabili aici cu capitaluri mari, în vederea unei concesiuni definitive a iluminatului oraşului întreg cu electricitate, a înfiinţării unui tramvai electric de care se simte necesitate, şi alte lucrări de îmbunătăţiri.”

De la Ionescu Dobrogianu aflăm că în anul 1904 Constanţa era iluminată mixt: „În partea de jos, până la gară, becuri electrice; iar pentru restul oraşului se întrebuinţau lămpi reflectoare, care ardeau cu ulei mineral dens şi lămpi cu gaz lichid.”

Cu toate acestea, în acel an se adoptă un „Regulament pentru distribuţiunea luminei electrice la particulari”, justificat prin faptul că primăria, „instalând o uzină electrică provizorie, pentru iluminatul stradelor principale, în timpul sezonului de băi şi dispunând de un curent electric suplimentar, îl pune la dispoziţia particularilor, pe măsura cererilor efectuate.”

Extinderea oraşului a impus şi electrificarea sa, pe baza proiectului întocmit de ing. Vasilescu-Karpen, realizată prin firma Ganz începând din anul 1906. Uzina electrică s-a mutat în noul sediu din strada Dorobanţi (mai târziu str. Scarlat Vârnav şi azi str. Răscoalei din 1907). Rezolvarea acestei probleme a iluminatului oraşului nu a fost simplă; deseori s-a ajuns la procese cu antreprenorii lucrărilor respective, după cum şi primăria era nemulţumită de serviciile acestora, iar abonaţii particulari se plângeau de încărcarea facturilor…

Acelaşi inginer Vasilescu-Karpen nota urmǎtoarele: „Puterea instalatǎ în centralǎ este cu totul insuficientǎ, iar grupurile în funcţiune au suferit avarii care au fost reparate, dar sunt în echilibru instabil şi expuse a fi scoase din funcţiune dintr-un moment în altul. De fapt cea mai mare parte din nevoile oraşului sunt satisfǎcute de uzina portului, care de altfel nu mai poate continua a furniza curent oraşului, dupǎ cum a şi înştiinţat primǎria. Reţeaua de distribuţie este asemenea insuficientǎ, pierderile în punctele îndepǎrtate atingând 30% la plinǎ sarcinǎ, din cauza întinderii mari a oraşului care a crescut repede în fiecare an, astfel cǎ se gǎsesc puncte alimentate direct de la uzinǎ la peste 2 km depǎrtare. Numeroase cereri de racordare pentru iluminat sunt refuzate, iar cereri de racordare pentru forţa motrice nici nu se fac, cunoscându-se imposibilitatea uzinei de a face faţǎ acestor cereri. Sunt de asemenea cartiere noi care nu au distribuţie electricǎ şi în care iluminatul public este insuficient sau chiar inexistent”.

Apǎrea apoi ideea concesionǎrii alimentǎrii oraşului cu energie electricǎ, motivatǎ de lipsa posibilitǎţilor materiale pentru primǎrie, de a asigura modernizarea instalaţiilor existente. Presa anului 1911 remarca în acest sens: „Actuala uzinǎ şi reţeaua din oraş au devenit insuficiente. Maşinile sunt uzate şi prea mici spre a produce energia trebuitoare dezvoltǎrii actuale a oraşului şi dupǎ studiile specialiştilor vor trebui cât de curând alţi 800 000 lei spre a face uzina sǎ fie ceea ce trebuie şi spre a nu expune oraşul sǎ rǎmânǎ într-o bumǎ zi pe întuneric”. De aici şi concluzia: „Faţǎ de rezultatele din cale afarǎ de slabe ce se obţin de la iluminat şi faţǎ de reaua stare a instalaţiunilor, edilii noştri au luat hotǎrârea sǎ-l dea în concesiune spre a realiza urmǎtoarele avantaje pentru oraş:

1. Mǎrirea uzinei încǎ o datǎ pe cât este.

2. Prelungirea reţelei electrice pânǎ la cele mai depǎrtate cartiere ale oraşului, astfel ca acesta sǎ fie absolut în întregime luminat în condiţii excelente.

3. Îndesirea lǎmpilor actuale pe strǎzile din partea de sus.

4. Tramvaiele în oraş şi împrejurimi, care suprimând distanţele vor înlesni traiul şi vor mǎri valoarea locurilor din cartierul românesc.

5. Ieftinirea curentului electric, pentru consumatorii particulari, aproape la jumǎtatea preţului de azi.

6. Un venit anual pentru comunǎ, asupra cǎruia se ţine licitaţia şi care în tot cazul va fi mai mare decât cel obţinut de cǎtre partizanii exploatǎrii în regie”.

În iulie 1930 a luat fiinţă Societatea Comunală de Întreprinderi Electrice Constanţa, sub formă de regie mixtă; municipiul Constanţa a participat cu 15,5 milioane lei aport în natură (instalaţiile vechii uzine, contoare, terenuri, etc.) şi firma „Union Électrique Rurale” din Paris, cu 94,5 milioane lei. Regulamentele de funcţionare ale acestei societăţi vor înlocui pe cel întocmit anterior de primărie, care oricum nu mai corespundea noilor realităţi; cu bune şi rele, această societate va funcţiona până la naţionalizarea din anul 1948.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *