Frankie Nour: o Legendă a boxului din Constanţa veche

În anul 1932 lumea sportivă de la noi începea să vorbească despre un tânăr care făcea senzaţie în lumea boxului de peste ocean, cunoscut acolo sub numele de Frankie Nour. Ziariştii sportivi din România au aflat repede că era vorba de fapt de fiul comisarului Niculescu de la Constanţa, care plecase peste hotare în căutarea aventurii, fapt destul de frecvent la acea vreme.

Pe atunci în boxul românesc se remarca un anume Constantin Nour, care alături de colegii săi avea obiceiul să-şi petreacă vara la Constanţa, unde, pe plaja de la Mamaia se recreau dar şi exersau sportul preferat. În jurul lor, în vara anului 1926 se adunau în fiecare dimineaţă copiii din oraş dornici să vada cu ochii lor pe campionii despre care scriau ziarele bucureştene. Între ei, era unul care nu lipsea niciodată, Nicuşor Niculescu, care a intrat în graţiile maestrului Nour, ce a început să-l înveţe tainele nobilei arte.

Visând la o carieră strălucitoare în lumea boxului, tânărul Niculescu s-a îmbarcat în anul următor pe un vapor ce l-a dus până la Marsilia, de unde peste câteva zile a ajuns la Paris; era fără bani, dar plin de dorinţa de a se afirma în lumea nouă pe care o vedea acum pentru prima oară. A găsit repede o sală de box, unde s-a antrenat în compania unor profesionişti şi a jucat câteva meciuri la categoria sa (muscă), dar fără rezultate deosebite. Şansa a făcut ca ceva mai târziu Frankie Genaro să vină acolo din America, pentru a susţine un meci contând pentru titlul mondial, iar tânărul de 19 ani ce se prezenta la Paris cu numele Nour „împrumutat” de la primul său maestru, i-a servit americanului drept sparring-partener. Pleca apoi cu el în America, unde după un an de antrenamente ajunge sub managementul lui Tom O’Rourke, un profesionist recunoscut, care îi asigură câteva meciuri importante, reuşind chiar ca în unul dintre ele să-l învingă la puncte pe Frankie Genaro. Devenit acum Frankie Nour, se bucură de o publicitate deosebită, fotografia sa apărând des în gazetele americane, iar viitorul părea să-i ofere chiar şansa de a juca pentru titlul modial cu campionul Midget Wolgast.

La începutul anului 1934 Frankie Nour se întoarce din America, la Constanţa, aureolat de faima creată de presa străină şi joacă apoi un meci la Bucureşti, unde este învins de Ion Gorun, un boxer remarcat pe atunci, nereuşind să convingă spectatorii de calităţile despre care se vorbea în presă. Imediat ziariştii caută să explice prestaţia sa mai slabă, prin analiza boxului din America. Anume acolo nu mai era vorba de un sport, ci de o industrie aflată sub controlul gangsterilor, care influenţau nu doar presa dar şi jocurile de box, controlând pariurie sportive şi toată reclama aducătoare de bani din jurul lor. În opinia lor, Frankie Nour intrase şi el în plasa acestor interlopi de peste ocean…

La 21 aprilie 1935, în sala cazinoului din Constanţa avea loc o gală de box, cu amatorii de la CFR Constanţa şi Sporting Club Brăila, ce se încheia cu un meci la profesionişti, între Frankie Nour şi N. Bulandra.

După ce şi-a satisfăcut stagiul militar în ţară, Nour s-a întors în America în anul 1937, continuându-şi acolo activitatea. Revenit iar în România, el urma să plece la Chicago în baza unui contract pe trei ani, încheiat la 1 august 1938, însă legaţia Statelor Unite nu i-a acordat viza de intrare în America, astfel că a ajuns iniţial în Belgia, având ca manager pe Mac Possy Burns, care i-a aranjat apoi câteva meciuri mai importante în Anglia. În acel an urma să boxeze la Londra cu Jim Brady şi Peter Kane.

În anul 1939 el figura ca manager pentru America, iar în anul 1946 era funcţionar la Prefectura Poliţiei Capitalei, pentru ca în anii ’60 ai secolului trecut să ajungă antrenor (profesor) la clubul Ştiinţa (mai târziu Universitatea) din Bucureşti. A murit în aprilie 1982.