13/02/2025
TopSOCIETATE

Fanfara militară, nelipsită pe litoral de aproape 150 de ani. Primarul Koiciu scrie Guvernului, în 1892: „Vizitatorii să nu fie privaţi de cea mai principală distracţie a staţiunii noastre!”

Spread the love

Ştim din romanele de epocă şi din filmele ce prezintă epoca antebelică, de prezenţa fanfarei militare în parcurile marilor oraşe, dar şi în locurile de petrecere a timpului liber, a vacanţelor estivale, aşa cum era şi oraşul nostru pe atunci. Dar cum se distrau cei veniţi la Constanţa în verile de acum un secol, ce muzică ascultau ei atunci când se plimbau pe noul bulevard de pe malul mării? Din păcate informaţiile păstrate sunt puţine. Vom încerca să ne facem o imagine despre aceasta, pe baza documentelor din arhivele primăriei Constanţa şi a unor articole din ziare, din care vom cita în continuare.

La 11 august 1892, primarul Mihail Koiciu se adresa ministrului de război, pentru a obţine prelungirea contractului cu muzica militară a Regimentului nr. 9 Râmnicu-Sărat, care în schimbul sumei de 3000 de lei, asigura fondul muzical al preumblării vizitatorilor de pe bulevardul Elisabeta, de la 1 iunie la 1 septembrie. Ce aflăm însă din zisa scrisoare? Iată ce scria primarul: „Din cauză că se publicase în unele jurnale ştirea falsă că în acest oraş ar fi izbucnit holera, vizitatori n-am avut aproape de fel la deschiderea stagiunei băilor. Tocmai acum, când s-a constatat că această ştire a fost neexactă, că starea sanitară a locuitorilor este mai mulţumitoare de cât oricând, au început să vie vizitatori în număr mare şi în fiecare zi, astfel că stagiunea se va prelungi până la finele lui septembrie viitor. Deoarece una din distracţiile principale ale staţiunii noastre balneare, este muzica militară care cântă serile pe bulevard, vin a vă ruga domnule Ministru, ca să binevoiţi a lua în consideraţie împrejurările arătate mai sus şi să daţi ordin ca muzica ce avem să stea cel puţin până la 15 ale viitoarei luni, ca astfel vizitatorii să nu fie privaţi de cea mai principală distracţie a staţiunii noastre balneare.”

Ministerul aproba cererea respectivă, desigur sub rezerva plăţii sumei de 500 de lei, corespunzătoare perioadei suplimentare solicitate.

Anul 1893 avea să aducă noi piedici în asigurarea muzicii pentru stagiunea estivală, în condiţiile în care oraşele mari concurau pur şi simplu, pentru aducerea acestor fanfare. Ca atare, ministerul de război a luat poziţie, informând ministerul de interne (căruia i se subordona şi administraţia locală), că: „Ori de câte ori administraţia războiului are nevoie a disloca vre-una din muzicele regimentelor de infanterie, întâmpină protestări din partea judeţelor şi comunelor pe motiv că acele autorităţi ar contribui prin dare de subvenţii anuale la întreţinerea muzicelor.” Mai departe, ministerul tutelar afirma că : „Acel departament este autoritatea care face cele mai mari sacrificii pentru întreţinerea acelor muzici, dând oamenii necesari, hrană, îmbrăcăminte, cazarmament, etc. şi că astfel n-ar putea renunţa la dreptul de a dispune de dânsele pentru minima sumă ce se depune de comune şi judeţe, mai mult pentru plata gagiştilor (muzicanţii angajaţi cu leafă în fanfarele militare – n.n.) şi a notelor necesare, în schimbul cărora se profită de dânsele aproape un an întreg. Se mai adaugă ca Ministerul n-a consimţit la transformarea în muzici a fanfarelor militare decât numai pentru ca publicul să profite de dânsele şi prin urmare e destul de justificată mica subvenţie ce se dă în schimb, fără însa ca prin aceasta a se abdica la dreptul ce acest Minister are de a dispune de dânsele pe un timp relativ scurt, dupa necesităţile momentului.”

În acel an 1893, la Constanţa cânta muzica Regimentului Putna nr. 10, care avea contract pe toată perioada sezonului, pentru suma de 4000 de lei. Un nou raport al primarului Koiciu, cerea sprijinul ministerului în înfiinţarea unei muzici a oraşului, aşa cum votase şi consiliul local:

„Oraşul nostru fiind o staţiune balneară, comuna este nevoită de a-şi impune cheltuieli extraordinare pentru a procura distracţiuni vizitatorilor în timpul stagiunii băilor. Până astăzi vizitatorii n-au plătit nimic comunei în schimbul sacrificiilor ce ea a făcut şi face pentru a le oferi o şedere plăcută în oraşul nostru; credem că a sosit timpul ca şi ei să contribuie la aceste cheltuieli care se fac în interesul lor. Între cheltuielile cele mai însemnate este şi întreţinerea muzicelor. Înainte aveam avantajul muzicilor militare, care se aflau în garnizoană, şi care, cu o plată relativ mică, satisfăceau această trebuinţă. De vreo doi ani însă, în garnizoana noastră nefiind nici o muzică militară, trebuie s-o aducem din altă parte, şi se poate întâmpla ca, sau să nu o găsim, sau să ne pretindă o plată mult mai mare ca pân-acum. În anul trecut am întâmpinat cele mai mari dificultăţi spre a aduce muzica militară, în anul acesta ne temem foarte mult că nu o vom găsi de loc, fiecare oraş ţinând să aibă o asemenea muzică. Spre a se evita asemenea inconvenienţe, înfiinţarea unei muzici comunale se impune, fără ea staţiunea noastră balneară nu poate să rămână, căci riscă de a-şi pierde reputaţia atât de greu câştigată. În acest scop Consiliul Comunal în şedinţa din 11 decembrie, anul trecut 1892, a votat următoarele taxe asupra vizitatorilor din stagiunea băilor de mare. (…) Produsul acestei taxe este destinat pentru întreţinerea unei muzici. (…) Timpul fiind înaintat şi dorind ca să putem înfiinţa muzica înainte de sosirea stagiunii balneare, îmi permit a vă ruga dl. Ministru ca să binevoiţi a face ca votul consiliului să se traducă în proiect de lege şi să se voteze de Corpurile Legiuitoare, cât mai curând posibil.”

Cu sau fără sprijinul ministerului, muzica oraşului se înfiinţează însă, în toamna anului 1893, sub conducerea capelmaistrului Theodor Daniliciu, din Bucureşti. Tot de acolo veneau şi cei 13 membri ai orchestrei, iar primăria se angajase să le plătească lunar 1200 de lei şi să le asigure o sală de pregătire profesională. Pentru a le asigura cheltuielile necesare deplasării de la Bucureşti la Constanţa şi sumele pentru închirierea unor locuinţe, primarul le-a plătit o mie de lei în avans. La şedinţa sa din 30 septembrie 1893, Consiliul Comunal a aprobat această înţelegere în unanimitate. Şi lucrurile au mers mai departe aşa, cu o fanfară, muzică militară, sau civilă, vară de vară locuitorii oraşului de la malul mării, dar mai ales sezoniştii din toată ţara, au putut sa se bucure de priveliştea mării şi briza răcoroasă, în atmosfera unei muzicii plăcute. Orchestra se afla situată, aşa cum se vede din vederile timpului, în chioşcurile de pe bulevard, sau mai târziu, deasupra restaurantului cazinoului, actuala clădire a acvariului constănţean. Să vedem şi cum reflecta presa vremii (cu ironiile de rigoare!), un eveniment petrecut înainte de deschiderea sezonului, la sfârşitului lui aprilie 1930: al doilea concert simfonic al fanfarelor asociate.

„După grandiosul succes al primului concert simfonic organizat de asociaţia muzicilor militare ale Regimentului 34 infanterie şi Diviziei de Mare, era de aşteptat din partea publicului constănţean, atras numai de curiozitatea lucrurilor noi, să strălucească prin absenţă de la cea de a doua manifestaţie, spre a dovedi astfel încă odată că e obtuz şi neînţelegător. Totuşi, şefii celor două muzici, d-nii sublocotenenţi Zlatov şi Dumitriu, au fost conştiincioşi în executarea programelor ce-au dirijat cu pasiune pentru artă, în faţa unei săli din care dacă a lipsit masa vulgară, au recoltat aplauzele furtunoase ale unui mănunchi de înţelegători ai muncii lor nobile. Potpuriurile naţionale dirijate cu nerv de d. sublocotenent Dumitriu şi “1812” grandioasă rapsodie a tumultosului Ceaikovski, dirijată cu eleganţă de d. sublocotenent Zlatov, ca să nu mai vorbim de celelalte bucăţi ale programului, destul de frumos executate, au smuls adevărate tunete de aplauze pentru dirijori şi pentru cei peste 100 de executanţi.”           

Desigur, nu am putut reconstitui întreaga atmosferă din jurul muzicii ce încânta sezoniştii sosiţi în oraşul nostru în vremurile acelea, dar cele câteva „imagini” desprinse din arhive ne apropie de înţelegerea epocii aşa cum ea a fost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *