25/06/2024
SOCIETATEPolitică

De la copilărie în sărăcie și cu dificultăți de vorbire, la „cel mai iubit fiu al poporului”. Cum a ajuns Ceaușescu să conducă România socialistă

Spread the love

Nicolae Ceaușescu a reprezentat un exemplu perfect de politruc oportunist. Potrivit biografiei fostului dictator, el și-a construit drumul către putere prin manevre subtile, profitând de circumstanțele favorabile și luptându-se pentru a-și asigura poziția, inclusiv prin utilizarea unor tactici agresive și lipsite de scrupule când a fost necesar.

Nicolae Ceaușescu a rămas în istorie drept cel mai emblematic dictator al României. Epoca sa a avut un impact semnificativ asupra traiectoriei țării noastre. Ascensiunea sa a fost rapidă și spectaculoasă, trecând de la o copilărie în sărăcie și cu dificultăți de vorbire la statutul de lider suprem al României Socialiste, conform Adevărul.ro.

Metoda sa de a ajunge la putere, cunoscută sub numele de “Rețeta Ceaușescu”, a devenit un exemplu clasic de oportunism politic, în care șiretenia, impostura, inteligența brute și cinismul au fost principalele calități. Folosită și de alți lideri autoritari, această tactică l-a propulsat pe Nicolae din Scornicești, la doar 47 de ani, în 1965, ca cel mai tânăr conducător al unei țări europene din acea perioadă.

Nicolae Ceaușescu a avut o copilărie extrem de modestă și dificilă, pornind de la un nivel social foarte scăzut. S-a născut pe 23 ianuarie 1918 (sau 26 ianuarie, conform versiunii oficiale din perioada comunistă) în satul Scornicești, județul Olt, într-o familie de țărani săraci.

Tatăl său, Andrușcă Ceaușescu, avea doar trei hectare de pământ, câteva oi și era afectat de alcoolism. Copilăria lui Ceaușescu a fost marcată de lipsuri, crescând alături de ceilalți nouă frați într-o casă cu doar două camere.

Ceaușescu nu a avut parte de o educație solidă, absolvind doar patru clase primare și având rezultate slabe la învățătură. Din cauza sărăciei, el umbla adesea desculț și nu avea acces la cărți. De asemenea, a suferit de bâlbâială, ceea ce l-a făcut să fie adesea marginalizat și să nu aibă mulți prieteni.

La vârsta de 11 ani, într-o încercare de a scăpa de povara de a-l hrăni, tatăl său l-a trimis pe Nicolae la București. „În toamna anului 1930 l-am adus şi pe Nicolae la Bucureşti, la acelaşi patron (…) Nicolae a fost un ucenic bun: era foarte muncitor, ascultător”, a povestit Niculina, sora lui Ceaușescu, în amintirile din dosarul său de arhivă.

Nicolae Ceaușescu a fost atras în sfera comunistă în urma unei combinații de frustrare din cauza sărăciei, fascinație pentru viața vibrantă a Bucureștiului și propriilor sale complexe. Pentru el, comuniștii reprezentau un curent ideologic ce promitea egalitate și oferea oportunități de avansare politică și socială, fără a ține cont de condiții materiale sau sociale. Originea sa modestă devenea un avantaj în această lume.

În cadrul partidului comunist, Nicolae Ceaușescu și-a găsit chemarea. Deși a lucrat în diverse fabrici și ateliere, el s-a dedicat mai mult propagandei și activităților de agitație comunistă. Practic, viitorul lider român și-a dedicat întreaga viață partidului, având o experiență limitată în afara acestei lumi.

Acest fapt a influențat atât cariera, cât și deciziile politice ale lui Ceaușescu. Pe de o parte, educația politică obținută în partid i-a furnizat abilități remarcabile în manipularea politică și în lupta pentru putere. Însă, pe de altă parte, el a avut o înțelegere limitată a vieții majorității populației, cunoscând problemele acesteia doar prin prisma propagandei partidului.

Din 1933, Nicolae Ceaușescu devenise deja membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, însă nu era considerat capabil de acțiuni de mare amploare. În schimb, era folosit pentru misiuni mai modeste, cum ar fi răspândirea de manifeste, strângerea de semnături sau organizarea de agitații. Cu toate acestea, era zelos și dedicat ca activist comunist, dorind să se facă remarcat și să atragă atenția unui lider comunist care să-l sprijine.

În 1934, Ceaușescu a devenit vizibil în timpul procesului de la Craiova, unde era judecat și Gheorghiu-Dej, alături de alți activiști comuniști. În acel context, el a făcut scandal în sala de judecată. Ulterior, în 1936, după mai multe activități comuniste minore, inclusiv propagandă și agitație, Ceaușescu a fost arestat și condamnat politic.

Pușcăria a devenit, surprinzător, rampa de lansare a lui Ceaușescu. Acesta a văzut în detenție o oportunitate unică pe care a exploatat-o la maximum. A fost trimis la Doftana, după un proces în Brașov, fiind acuzat de împărțirea de manifeste comuniste. La acea vreme, Ceaușescu era secretar regional al Uniunii Tineretului Comunist din România, dar nu se remarcase printr-o activitate deosebită.

În timpul detenției la Doftana, Ceaușescu a cunoscut lideri importanți ai partidului comunist român, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica sau Vasile Luca. Acolo, Ceaușescu s-a apropiat de Gheorghiu-Dej și a devenit un fel de asistent al acestuia, servindu-l fără să ridice probleme. Există speculații că între cei doi ar fi existat chiar relații sexuale, potrivit unor surse precum Gheorghe Apostol și Titus Popovici.

Toată această poveste a rămas în categoria „bârfelor din pușcărie”. Cert este că Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu 17 ani mai în vârstă decât Nicolae Ceaușescu, l-a adoptat practic pe acesta. A avut o slăbiciune evidentă pentru tânărul Ceaușescu, oferindu-i protecție atât la închisoarea Doftana, cât și la Târgu Jiu, unde au fost închiși din nou împreună.

Scopul lui Ceaușescu de a-și găsi un mentor în rândurile comuniștilor pentru a-și urca treptele pe scara politică a fost atins. Desi eliberat din închisoare în 1938, Nicolae Ceaușescu și-a consolidat deja relațiile necesare. În 1940 a fost din nou arestat, iar în timpul războiului a fost închis la Jilava, Caransebeș și Văcărești. A acumulat deja un palmares de „ilegalist” care îi era necesar pentru a fi privit cu ochi buni de liderii comuniști.

În tinerețea sa, Ceaușescu a rămas în umbră lui Dej, profitând de fiecare oportunitate. A reușit să câștige totala încredere a liderului comunist și să devină mâna dreaptă a acestuia. Nu a fost nevoie să își facă singur legături politice, deoarece Dej l-a promovat împreună cu el. Deși părea să fie ascultător și dedicat, Ceaușescu era de fapt un individ calculat, care acționa în interesul său propriu.

După 1946 și în urma ieșirii României din război, Dej l-a promovat pe Ceaușescu ca subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii în Guvernul condus de Petru Groza, ulterior fiind numit ministru adjunct la Ministerul Apărării. Cu o abordare abilă și șiretă, Ceaușescu și-a construit o imagine de tânăr comunist zelos, muncitor și ușor de controlat, dar în spatele acestui tablou se ascundea un individ ambițios și calculat. El s-a implicat în toate sarcinile primite de la partid, asigurându-se că mulțumește liderilor, în special pe Dej.

Dej credea că poate avea încredere totală în Ceaușescu, percepându-l ca pe un tânăr disciplinat și loial. Astfel, Ceaușescu a ajuns să fie al doilea om în partid, fiind mâna dreaptă a lui Dej. Un moment crucial în ascensiunea sa la putere a fost perioada de destalinizare a României, după moartea lui Stalin în 1952.

Ceaușescu a contribuit la eliminarea foștilor agenți staliniști din România, ceea ce l-a ajutat să-și consolideze poziția în partid. Astfel, el a făcut tot posibilul pentru a discredita foștii ilegaliști, care i-ar fi putut contesta legitimitatea și care erau conștienți de activitățile sale din trecutul comunist.

Un alt moment crucial în cariera lui Ceaușescu a fost numirea sa ca „șef la cadre”. Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis să împartă puterea în partid cu patru secretari, printre care și Ceaușescu. Dej, ocupându-se mai mult de problemele externe, a lăsat structura organizatorică internă a partidului pe mâinile lui Ceaușescu, preferatul său și mâna dreaptă. A fost o greșeală fatală pentru Dej, care a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu.

Era momentul pe care Ceaușescu îl aștepta cu nerăbdare și a profitat de el cu maximă șiretenie. Prin funcția pe care o deținea, Ceaușescu avea puterea de a numi oamenii doriti în funcții de conducere și în diverse structuri ale partidului.

El a avut grijă să aducă în funcții cheie oameni noi, cu origini umile, care îi erau recunoscători pentru întreaga lor carieră. Astfel, sub conducerea lui Dej, România devenise, de fapt, controlată de oamenii loiali lui Ceaușescu. În această manieră, adevăratul stăpân al țării devenise Ceaușescu, fără ca Dej să-și dea seama.

Prin funcția sa de șef al Direcției Organizatorice, Ceaușescu avea două avantaje majore față de ceilalți lideri. În primul rând, el cunoștea în detaliu politicile partidului în toate domeniile. În al doilea rând, deținea aproape o putere nelimitată asupra imensului aparat teritorial și a creat o bază solidă de putere în interiorul aparatului central. Cadrele conduceau totul, conform cuvintelor lui Stalin, a cărui influență în partid își întemeiase adânc rădăcinile.

Această evoluție cheie a fost observată și de Alexandru Bârlădeanu în lucrarea „Fiul Poporului”. Practic, Ceaușescu și-a construit propriul aparat de partid, loial lui, sub umbrela lui Dej. Acest lucru a fost posibil pentru că Dej, preocupat de politica externă a țării și de relațiile cu alte puteri, a lăsat problemele interne ale partidului în mâinile lui Ceaușescu. Astfel, Ceaușescu și-a impus oamenii la nivelul regiunilor și s-a asigurat de sprijinul acestora.

După moartea lui Gheorghiu Dej, în 1965, Ceaușescu a preluat ușor frâiele puterii. El își epurase deja rivalii politici și avea în spate un aparat de partid bine construit, loial lui. Acest lucru i-a asigurat ascensiunea la conducerea țării, iar Elena Ceaușescu îi mărturisea soțului său că acesta a preluat conducerea în 1965 pentru că majoritatea membrilor Comitetului Central și ai conducerii din județe erau susținătorii săi.

One thought on “De la copilărie în sărăcie și cu dificultăți de vorbire, la „cel mai iubit fiu al poporului”. Cum a ajuns Ceaușescu să conducă România socialistă

  • Stalin a murit la 5 martie 1953 (74 de ani) la Volînskoe⁠(d), RSFS Rusă, URSS și nu în 1952”. Daca analizam viața fiecarui presedinte constatăm ca fiecare dintre președinții României a avut câte ceva: Iliescu a fost la inceput pro-rus, Constantinescu a fost invins de sistem, Basesscu a instituit statul paralel, iar dl Iohannis are o colecție de case..Cât despre Ceaușecu putem spune ca a fost o epoca intr-un regim politic impus de ruși cu acceptul Occidentului.. Despre asta se spune mai puțin…La sfârșitul razboiului Romania era o țara saraca, avea de recuperat un decalaj de cel puțin 50 de ani! Romania nu a avut colonii… Iar perioada 1918-1940 a fost o perioada de corupție si sărăcie sub conducerea partidelor istorice! Partidele comuniste prind în țările sarace in care se fura mult!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *