Aspect inedit al istoriei: Imperiul care, pentru o perioadă, a purtat numele de Romania

În paginile istoriei, există un capitol mai puțin cunoscut, dar fascinant, care se referă la un imperiu ce a purtat, pentru o vreme, numele de România. Această denumire, rar menționată în manualele de istorie, deschide uși către o epocă complexă, în care influențele culturale și politice au modelat destinul teritoriilor și al oamenilor ce le-au locuit.

Unul dintre cele mai mari imperii din istorie a fost Imperiul Bizantin, care a existat timp de 1125 de ani. Puțini știu că, într-o anumită perioadă, acesta era cunoscut sub denumirea de Romania. Originile bizantinilor rămân învăluite în mister, la fel ca multe alte aspecte din acea epocă. Imperiul a fost fondat de împăratul Constantin cel Mare în anul 330 d.Hr., când sediul Imperiului Roman a fost mutat în locul vechiului oraș grecesc Bizanț, el fiind denumit Noua Roma. Ulterior, numele a fost schimbat în Constantinopol și, mult mai târziu, în 1453, în Istanbul, odată cu căderea Imperiului Bizantin în fața otomanilor.

De fapt, Imperiul Bizantin nu a purtat niciodată această denumire în timpul existenței sale. Locuitorii săi se considerau romani și își numeau imperiul „Romania”, considerându-se descendenți direcți ai Imperiului Roman. Termenul „Bizanț” a fost introdus abia în 1557 de istoricul german Hieronymus Wolf, cu mult după cucerirea Constantinopolului. Această denumire vine de la Bizanț, un oraș grecesc antic pe locul căruia a fost construit Constantinopolul, capitala imperiului. Istoricii au preluat această denumire mai târziu pentru a deosebi Imperiul Roman de Apus de cel de Răsărit. Totuși, pentru locuitorii acelei perioade, statul lor era și a rămas „Imperiul Roman”.

Prin urmare, denumirea oficială a Imperiului Bizantin era Ρωμανία, Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων (Basileía Romaíon –  traducere din limba latină a numelui Imperiului Roman), Imperiul Roman, potrivit wikipedia.org.

Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după căderea Constantinopolului, de către istoricul german Hieronymus Wolf, care a introdus un sistem de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae Byzantinae, în scopul de a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă, fără a atrage atenţia asupra predecesorilor lor antici.

Bizantinii se numeau pe ei înşişi Ρωμαίοι – Romaioi, prin care se deosebeau de vechii Έλληνες – Elini, care, în Evul Mediu, însemna „greci antici păgâni”. Unii istorici au vorbit de o conştiinţă naţională, ca cetăţeni ai „Ρωμανία” („Romania”, aşa cum se numea Imperiul Bizantin).