05/12/2024
SOCIETATE

#ValuriDeDistracție: OMD Mamaia anunță programul concertelor, în minivacanța de Rusalii

Spread the love

Stațiunea Mamaia se pregătește să ofere o minivacanță de neuitat de Rusalii! Sub sloganul „Valuri de Distracție”, turiștii sunt invitați să se bucure de soare, mare și spectacole extraordinare în Piațeta Cazino Mamaia și Piațeta Perla.

Dăm startul distracției cu Loredana – Vineri, 21 Iunie, de la 21:00

Minivacanța începe în forță vineri, 21 iunie, cu un concert extraordinar al celebrei Loredana, precedat de talentatul Andrei Bănuță. Pregătiți-vă să fiți fermecați de un show de neuitat, sub conceptul vibrant și plin de energie Mamma Mia! Showtime.

Sâmbătă, 22 Iunie – O noapte de magie muzicală, de la 21:00

Sâmbătă, 22 iunie, scena din Piațeta Cazino Mamaia va găzdui un spectacol unic:

  • Andrei Irimia ne va încânta cu proiectul său muzical captivant Lights & Shadows.
  • Ansamblul Hora Mare din Cricova, Republica Moldova, va aduce pe scenă tradițiile autentice și energia folclorului.

Duminică, 23 iunie – Concerte de neuitat

Duminică, 23 iunie, în Piațeta Cazino Mamaia, de la 21:00 ne vom bucura de:

  • Florian Rus va aduce pe scenă hituri care ne-au cucerit inimile.
  • Alina Eremia va închide seara cu un spectacol plin de energie și emoție.

Piațeta Perla – spectacole pentru copii

  • Sâmbătă, 22 iunie 2024: 20.00-22.00 – Show Magic cși activități care includ teatru de păpuși, animație, jocuri, dansuri, concursuri și modelaj de baloane.
  • Duminică, 23 iunie 2024: 20.00-22.00 – Teatru de Păpuși: Vrăjitorul din Oz. Copiii vor fi încântați de povești minunate și activități interactive.
  • Luni, 24 iunie 2024: 20.00-22.00 – Teatru de Păpuși: Insula Comorilor. O seară magică cu povești de aventură și distracție garantată pentru cei mici.

De asemenea, nu ratați șansa de a vă întâlni cu cele mai îndrăgite personaje Disney! Veniți să faceți poze și să creați amintiri de neuitat cu Mickey și Minnie: vineri, sâmbătă și duminică, de la 18:00 la 22:00 pe faleza Mamaia și luni de la 10:00 la 14:00 pe plaja din Stațiunea Mamaia. Sâmbăta fotografiile sunt realizate de un fotograf profesionist și se pot descărca de pe pagina de Facebook Visit Mamaia.

„Ne dorim ca minivacanța de Rusalii să fie o ocazie specială pentru toți cei care aleg să vină la Mamaia. Concertele și spectacolele organizate sunt menite să aducă bucurie și amintiri de neuitat. Vă așteptăm cu brațele deschise să vă bucurați de valuri de distracție și de tot ceea ce stațiunea noastră are de oferit.” – a declarat George Măndilă, președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Stațiunea Mamaia te așteaptă să faci parte din această experiență unică! Rezervă-ți acum minivacanța și lasă-te purtat de #ValuriDeDistracție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *