25/06/2024
SOCIETATE

„O seară românească de Crăciun” – Concert la Muzeul de Artă Populară Constanța

Spread the love

Consiliul Judeţean Constanţa organizează prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, în parteneriat cu Facultatea de Arte de la Universitatea „Ovidius” Constanța, concertul „O seară românească de Crăciun”, ce va avea loc în data de 19 decembrie 2023 la ora 17.00, la sediul muzeului.

Evenimentul este dedicat sărbătorii Crăciunului, fiind o tradiție a clasei de Canto coordonate de soprana prof.dr. Florența Marinescu. Din repertoriu nu vor lipsi doinele și cântecele dedicate Nașterii lui Iisus, culese din toate zonele geografice ale țării, dar și pagini alese din creația internațională, care au ca temă această sărbătoare importantă a tuturor creștinilor. De asemenea, vor fi auzite creații semnate de renumitul compozitor și dirijor Sabin Păutza, împătimit al temei Nașterii Domnului, dar și al foclorului românesc de pe întreg cuprinsul țării, aducându-i-se în acest fel un omagiu de către artiștii prezenți pe scenă. Spectacolul va avea un caracter interactiv, oferind publicului ocazia să cânte alături de interpreți.

La concert vor participa și cadrele didactice universitare: soprana Florența Marinescu, actrița Dana Enache-Trifan, bas-baritonul Radu Făgărășan, pianista Anca Stana. Vor evolua studenții Denisa Bordea, Ionela Constanda, Ana-Maria Potcovaru, Claudiu Ciorbaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *