22/03/2025
SOCIETATETop

Comunitatea greacă din Constanța, eveniment dedicat Zilei Limbii Elene, în prezența ambasadoarei Greciei și a președintelui Uniunii Elene

Spread the love

Ziua Limbii Elene a fost instituită în 2017 de Ministerele de Interne, de Externe şi al Educaţiei din Grecia şi în amintirea poetului naţional al grecilor, Dionisios Solomos autorul imnului național al Greciei,  și are ca scop principal să sublinieze rolul fundamental pe care limba elenă l-a avut și îl are de-alungul timpului având de aproape 4.000 de ani aproape același alfabet. Din anul 2019, Ziua Limbii Elene este sărbătorită în România la data de 9 februarie, iar în România sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 204/2018, cu scopul păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne. Limbă fondatoare alături de limba Latină (care din păcate este o limbă moartă -nevorbită) matricea de formare a civilizației și spiritului european dacă avem în vedere contribuția esențială în terminologia științifică de-a lungul secolelor în astronomie, logică, matematică, filozofie ca să le amintim doar pe acestea sau la, putem spune – modelarea culturii de-a lungul timpului. Astfel, astăzi, la Teatrul Elpis din Constanța, membrii comunității s-au reunit pentru a celebra Ziua Limbii Elene. Printre reprezentanții marcanți ai minorității conduse de Traian Anton Antoniadis, au mai fost prezenți președintele Uniunii Elene din România, Dragoș Gabriel Zisopol, dar și ambasadorul plenipotențiar al Greciei în România, E.S. Evangelia (Lili) Grammatika.

Evenimentul a inclus referințe despre importanța, prestigiul si contribuția multiplă a limbii elene pe scena culturii mondiale și… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *