1 Mai 1986: Adunări festive pentru Ceaușescu, mici, bere și… pastila de iod, după incidentul de la Cernobîl

Ziua de 1 Mai a avut un loc special în calendarul sărbătorilor comuniste din România. Fără a avea importanța zilelor de 23 August sau 26 ianuarie, data nașterii lui Nicolae Ceaușescu, Ziua Internațională a oamenilor muncii le oferea românilor ocazia să petreacă în natură, cu mici și bere, după ce participau „adunări festive”. 1 Mai 1986 a fost însă o zi cu totul specială; la patru zile de la accidentul nuclear de la Cernobîl și la două de când a fost făcut anunțul oficial privind amploarea fără precedent a acestuia, Nicolae Ceaușescu i-a băgat în ședință pe liderii de partid, pentru a stabili un plan de măsuri pentru a diminua efectele norului de particule radioactive are străbătea Europa.

În dimineața zilei de 1 Mai 1986 are loc o ședință de urgență a Comitetului Executiv al PCR, la care Nicolae Ceaușescu se arată dezamăgit că n-a primit nicio comunicare de la partea sovietică, nici măcar „pe linie de partid, nu de specialiști”. Potrivit stenogramelor publicate după căderea regimului comunist, Ceaușescu a fost informat că nivelul radioactivității în unele zone, cum ar fi Iașiul, depășise chiar nivelul de alarmare. O situație pe care fostul lider a descris-o sec, la începutul ședinței, ca fiind „una foarte proastă pentru țara noastră“.

La final, s-a stabilit ca populația să fie informată ceva mai amănunțit, deoarece vântul care purta pulberi si vapori radioactivi își schimbase direcția spre țara noastră. Citându-l din nou pe Ceaușescu: „fără să se dea date concrete, dar să fie ceva mai pe larg”. Ziarele centrale din ziua de 1 Mai, „Scânteia” și „România liberă”, publică prima informare privind calitatea mediului înconjurător, care spune că în aer, apă și sol nu s-au constatat creșteri ale nivelului reactivității.

Conjunctura nefavorabilă a fost suprapunerea tragediei nucleare cu cea mai importantă sărbătoare a lumii comuniste, ziua de 1 Mai; așa se explică de ce un număr atât de mare de oameni din țările satelit ale Moscovei s-au aflat în aer liber, la petreceri câmpenești, picnicuri și defilările tradiționale,. Se estimează că milioane de persoane, de la copii la vârstnici, au fost expuse direct valului de aer radioactiv.

În România, în mod neoficial, s-a transmis ca ceremoniile de 1 Mai să fie ceva mai reduse ca amploare și ca durată. „De la „Semănătoarea” participau 400 de muncitori, aveam una dintre cele mai mari peluze. S-a dat ordin să fim mai puțini, să nu mai intre așa multe care alegorice, timpul de defilare să fie mai scurt”, povestea după mulți ani un fost maistru al uzinei de mașini agricole bucureștene.

Cu toate acestea, nu au fost anulate ceremoniile în zonele în care măsurătorile arătau o creştere alarmantă a radioctivităţii în aer, cum erau judeţele Iaşi, Suceava, Mureş, Cluj şi Bucureştiul. Chiar cuplul Ceaușescu a participat la o ceremonie ce a avut loc pe 30 aprilie, după-amiază.

„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tovarăşi dinconducerea partidului şi statului au participat, miercuridupâ-amiază, la adunarea festivă organizată de Comitetulmunicipal Bucureşti al P.C.R. cu prilejul sărbătoririi zileide 1 Mai, Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc” – Scînteia, 1 Mai 1986.

În ziua de 2 Mai nu au apărut ziare, iar în edițiile din 3 mai, publicațiile centrale anunță, chiar pe prima pagină, că au apărut unele creșteri ale radioactivității în nord-estul țării, însă nu sunt periculoase pentru populație. În codul comunicării centralizate și a secretocrației comuniste, faptul că mesajul era deja la vedere, pe prima pagină, sugera că situația este gravă.

sursă: ,,Scânteia”, sâmbătă, 3 mai 1986″ (sursă Biblioteca Deva) 

Oamenilor li se recomanda să folosească apa din rețeaua urbană, din puțurile de mare adâncime sau apă minerală îmbuteliată, să spele bine legumele și fructele, iar pe copii să nu-i lase sau sa-i țină cât mai puțin în aer liber.

În ziua de 2 mai s-a decis distribuirea pastilelor de iodură de potasiu pentru populația până la 18 ani. Soluția a fost aleasă pentru că era singurul tratament paliativ ce putea fi oferit pentru aproximativ 5,5 milioane de copii, cât număra populația școlară a României la momentul respectiv.

„Distribuirea a început tardiv, pe 3 și 4 mai (în condițiile în care ar trebui administrate în primele ore de la apariția pericolului radioactiv – N.A)”, aprecia, la mai bine de două decenii de la accident, profesorul Eusebie Zbranca, care în 1986 era șeful Clinicii de Endocrinologie din Iași, regiunea cel mai puternic afectată de accidentul de la Cernobîl.

sursă: ,,România Liberă”, sâmbătă, 3 mai 1986″ (sursă Digiteca Arcanum) 

Evenimentul a rămas fixat în memoria colectivă a milioane de copii și adolescenți din 1986, dând naștere și unei mitologii a „pastilei cu iod”.

În urma accidentului de la Cernobîl, expunerea individuală a populației din România a crescut temporar de la 2,93 mSv pe an, în 1985, la 4,17 mSv pe an, în 1986. Abia în 1988 s-a reveni la valorile normale.