Românii de peste munţi, în vizită la Constanţa înainte de… România Mare
Înainte de anul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Constanţa a atras multe grupuri de vizitatori români, din teritoriile aflate atunci în afara graniţelor. Dincolo de legǎtura fireascǎ de neam, îi atrǎgea însǎ şi unicitatea acestui oraş românesc. Din documentele vremii am desprins câteva exemple edificatoare:
În zilele de 18 şi 19 mai 1904, la Constanţa se desfăşura o vizită a unui grup de peste 100 de braşoveni; despre aceasta aflăm din raportul, deosebit întocmit, al secretarului primăriei, cunoscutul scriitor Ion Adam: „Cu ocaziunea primirei şi ospitalităţii ce aţi binevoit a da în numele comunei, profesorilor şi studenţilor de la Gimnaziul Român greco-ortodox din Braşov, care împinşi de dorul de a vedea roadele unei munci dezvoltată sub razele bine-făcătoare ale libertăţii, care încălzesc Ţara Noastră şi avântul patriotic ce a luat naţiunea sub aurora aceleiaşi pururea bine-făcătoare libertăţi care însufleţeşte popoarele, au venit din depărtare, de peste hotare, să viziteze Constanţa…”.
Profesorii de la Gimnaziul din oraş şi institutorii de la şcolile primare, au însoţit oaspeţii în vizita lor, la cererea primarului şi cu aprobarea ministerului.
Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor comunica la 12 iulie 1906 primarului Constanţei, următoarele: „Un mare număr de preoţi şi învăţători din Banat şi-au exprimat dorinţa să viziteze expoziţia şi cu această ocaziune şi câteva oraşe din ţară, între care, Constanţa. Fraţii noştri venind oficial cred că şi D-voastră sunteţi de părere să li se facă o primire cât de frăţească. (…) Excursioniştii vor sosi în Constanţa în ziua de 6 august.” Rezoluţia primarului Ion Bănescu este deosebit de sugestivă pentru starea de spirit a vremii: “Se vor primi aşa cum se primesc fraţii care vin la fraţi. Să se comunice d-lui ministru că li se vor acorda toate înlesnirile.”
Cei 580 de bănăţeni au sosit la Constanţa cu un tren special, în ziua de 6 august 1906, la ora 13,45; li s-a servit masa la restaurantul lui Costache Isak, iar apoi au vizitat portul şi băile de la Mamaia.
Pentru a putea primi cât mai bine pe românii din provinciile vecine, primarul Constanţei a solicitat sprijinul autorităţilor din oraş, anume 30 de conducători, cărora le-a adresat o frumoasă scrisoare, din care cităm: „Joi 31 august a.c., la orele 10 dimineaţa, sosesc în Constanţa, corurile româneşti din Ardeal şi Banat, compuse din 2400 de persoane. Vizita fraţilor noştri de dincolo ne umple sufletul de mândrie şi speranţe. Primirea aceasta de grupuri româneşti, venite din cele mai îndepartate unghere locuite de fraţii noştri, e un semn îmbucurător de trezire naţională şi împrospătare de aspiraţiuni. Aducându-vă aceasta la cunoştinţă, vă rog călduros să veniţi la gară, ca să întâmpinăm pe dragii noştri excursionişti cu toată iubirea hotărâtă de aceste împrejurări solemne.” La un grup atât de mare, fireşte că masa a putut fi servită doar la la o cazarmă şi anume la Batalionul 5 Vânători, dar tot cu cheltuiala Consiliului Comunal Constanţa.
Lor li s-au adăugat în acea vară, 137 de macedoneni şi 317 făgărăşeni, „600 de români din Ţara Bârsei”, ce vedeau şi ei pentru prima dată oraşul Constanţa.
La 3 septembrie 1906 soseau la Constanţa, în două serii, un număr de 1600 de bucovineni; un ziar local avea să relateze ulterior primirea entuziastă de care aceştia au avut parte. La gară, au fost întâmpinaţi „de mii de cetăţeni în frunte cu primarul, consilierii comunali şi presa locală.” Cu muzica regimentului 34 infanterie în frunte, cortegiul bucovinenilor, cu facle şi urmat de mii de constănţeni, s-a îndreptat spre Piaţa Independenţei; aici, lângă statuia lui Ovidiu, îi aştepta Petru Vulcan, un cunoscut literat din epocă şi activist al vieţii culturale locale, care a rostit un înălţător discurs şi le-a urat „bine aţi venit în casa voastră!”. Justifica apoi astfel: „A voastră este, căci tot ce e românesc ni-i comun, durerile şi bucuriile le simţi de o potrivă, aceleaşi datini, aceeaşi lege şi aceeaşi limbă am moştenit de la strămoşi, aceleaşi cântece ne-au legănat visele copilăriei; avem aceleaşi aspiraţii, sunteţi carne din carnea noastră, os din osul nostru, de aceea ne bucurăm să vă vedem, ni-i drag să vă îmbrăţişăm.” Din partea bucovinenilor a răspuns apoi profesorul Tofan. A doua zi au făcut o vizită la Mamaia, iar apoi, după alte momente emoţionante, cu hore şi discursuri (ziaristul scria: „Bucovinenii ascultându-i plângeau”…), vizitatorii au părăsit oraşul Constanţa.
În acest context, trebuie să observăm atenţia aparte pe care autorităţile locale au acordat-o românilor sosiţi din provinciile aflate la acea dată sub stăpâniri străine. Gândurile exprimate de primarii Constanţei în şedinţele de consiliu, precum şi în corespondenţa cu Ministerul de Interne, stau mărturie sentimentelor profunde de conştiinţă a unităţii de neam; în multe cazuri ele exprimă şi nădejdile lor, uneori aproape premonitorii. Cităm câteva dintre ele:
– Şedinţa din 12 iulie 1906, primarul Ion Bănescu spunea în Consiliul local: „Avem chiar azi în Constanţa pe fraţii noştri bucovineni, în numar de 120, veniţi de pe nişte plaiuri atât de evocatoare, ca să ne vadă şi să ne spună că ei trăiesc tot ca români şi gândesc la fel ca noi. Nu putem să rămânem nepăsători la astfel de ocaziuni. Primenirile aceste de învăţători şi şcolari, de primari şi grupe de români venite din depărtare, toate aceste încrucişări şi atingeri, au un vădit rol naţional şi cultural, aşa încât sacrificiile fǎcute de noi, ajută la cimentarea unei opere de regenerare şi cultură, a cărei roade trebuie să le aşteptăm într-un viitor căt mai apropiat.”
– Şedinţa din 30 septembrie 1906; procesul verbal consemnează argumentele aceluiaşi primar: „Jertfa modestă a acestor cheltuieli, s-o facem cu inima largă, bucurându-ne că şi Constanţa a contribuit la strângerea la un loc a fraţilor înstrăinaţi. (…) Fraţii noştri ne-au găsit aici muncind la ridicarea prestigiului românesc, au văzut că rostul din viitor se temeiniceşte, tot mai impunător şi momentele acestea de întâlnire, i-au îmbărbătat şi i-au unit mai strâns la lupta care se pregăteşte.”
Ca un răspuns la aceste gânduri, la 24 octombrie 1906 sosea la Primăria Constanţa o scrisoare semnată de Ioan Brânzei, vicepreşedintele corului bisericesc din comuna Bozovici (Banat), alaturi de dirijorul corului şi secretar. Cităm în continuare: „Vă mărturisim că nu aflăm cuvinte spre a ne putea exprima sentimentele de mulţumire şi recunoştinţă pentru buna primire, precum şi pentru iubirea şi sprijinul dovedite pe timpul petrecerei noastre în mijlocul D-voastră. Pentru toate acestea nu suntem în stare îndeajuns a vă mulţumi, ci vom ruga pre Atotputernicul Dumnezeu ca dânsul să vă răsplătească, dăruindu-vă o sănătate statornică, o viaţă lungă şi fericită, ca şi pe viitor să puteţi dezvolta o îndoită activitate pentru prosperarea şi înflorirea a tot ce e românesc.”
Cuvinte asemănătoare soseau şi din partea preotului Ilie Imbrescu preşedintele Reuniunii de cetire şi cântări, din comuna apropiată, Dalboşeţ, (jud. Caraş – Severin). Scrisoarea sa se încheia astfel: „Vă vom păstra şi nutri totdeauna în inimile noastre dragostea frăţească. Trăiască România şi conducătorii ei!“