04/11/2024
EconomieSOCIETATE

Din istoria Constanței: De la Şoseaua Mangaliei la Autostrada spre Balcic

Spread the love

Cine mai ştie astǎzi oare cǎ şoseaua Mangaliei, aşa cum o ştim noi azi, urma sǎ facǎ parte dintr-o autostradǎ ce trebuia sǎ lege Constanţa de judeţul Caliacra, pânǎ la Ekrene (azi Kranevo în Bulgaria), pânǎ în septembrie 1940 punct de graniţǎ la malul mǎrii, cu Bulgaria. Despre aceastǎ lucrare putem afla însǎ din presa vremii, ce descria vizita la Constanţa a regelui Carol al II-lea, din ziua de 31 mai 1936. Trenul regal sosise în gara din portul Constanţa la orele 5,45 dimineaţa şi a fost garat în faţa pavilionului cunoscut sub numele “Cuibul Reginei”. Suveranul a stat apoi în clǎdirea construitǎ pentru regina Elisabeta, pânǎ la ora 9,30. Fusese întâmpinat, în ciuda orei matinale, de membrii guvernului sosiţi încǎ din ziua anterioarǎ, în frunte cu primul ministru Tǎtǎrescu şi constǎnţeanul Vasile P. Sassu, ce îndeplinea atunci funcţia de ministru al Agriculturii şi Domeniilor. În timp ce trupa dǎdea onorul înaltului oaspete, primarul girant al localitǎţii, Scarlat Huhulescu a oferit suveranului tradiţionala pâine cu sare.

Suveranul, însoţit de cǎtre d. general Ilasievici, mareşalul palatului, a plecat cu maşina spre locul serbǎrei. Pe întregul parcurs al oraşului în plinǎ sǎrbatoare, M.S. Regele a fost viu aclamat de public. Tot astfel au fost aclamaţi şi membrii guvernului care însoţeau pe Suveran. În dreptul frumosului arc de triumf pe care se aflǎ scris Trǎiascǎ Regele Nostru Carol II – Dobrogea recunoscǎtoare, Suveranul a fost întâmpinat de cǎtre d-nii miniştri şi de un grup de demnitari dobrogeni. A urmat solemnitatea inaugurǎrii autostradei Constanţa – Balcic, lucrare destinatǎ a rezolva, odatǎ cu realizarea autostradei Constanţa – Silistra – Bucureşti, problema cǎilor de comunicaţie, în regiunea de miazǎ-zi a provinciei dobrogene.Cei 6 km de autostradǎ efectuaţi începând de la bariera muncipiului şi pânǎ la bifurcarea cǎtre comuna Cumpǎna, au costat 21 milioane lei şi au fost lucraţi de asociaţia întreprinderilor “Turcoaia”, “Calea” şi “Granit”. Lucrǎrile vor continua încǎ în campania de lucru a anului în curs spre Mangalia, Balcic şi Ekrene, iar odatǎ sfârşite, vor constitui un adevǎrat bulevard maritim al Dobrogei. Domnul prim ministru Gh. Tǎtǎrescu a înmânat Suveranului foarfecele, cu care Majestatea Sa a tǎiat tradiţionala panglicǎ tricolorǎ, dând circulaţiei importanta arterǎ de comunicaţie, destinatǎ şi dezvoltǎrii turismului român”.

Lucrurile nu au mai evoluat însǎ aşa cum se dorea. Planul de sistematizare a oraşului din 1940, întocmit de Bedeus şi Rǎdulescu prevedea o zonǎ de influenţă ce se întindea „pe litoral până la Agigea pe o fâşie de circa 400 m. lărgime, situată de o parte şi de alta a căii ferate şi pentru viitoarea autostradă probabilă pe litoral”. Nimic nu se putea construi aici fǎrǎ aprobarea primariei Constanţa. Cǎpǎtul sudic al şoselei Mangaliei urma sǎ se lege de autostrada ce urma sǎ vinǎ dinspre Mangalia, în noile condiţii, dupǎ cedarea Cadrilaterului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *