13/07/2024
SOCIETATEArmată și Război

Cronicile Mării Negre: „Jurnal de bord geopolitic” la Pontul Euxin (Partea 5)

Spread the love

I. Cronici albe[1]

  • Se multiplică angajamentele de sprijin în domeniul securității pentru Ucraina, în timp ce noi angajamente de sprijin pentru Republica Moldova se lasă așteptate. Olanda și Ucraina au semnat un Acord bilateral în domeniul securității (“Acord privind colaborarea în domeniul securității între Ucraina și Olanda”[2]), pe o durată de 10 ani, după modelul acordurilor bilaterale anterioare semnate de Marea Britanie, Danemarca, Germania, Franța, Italia, Canada[3]. Acordul vizează colaborări sectoriale precum: asigurarea unor forțe armate stabile, capabile să protejeze Ucraina acum și în viitor; industria militară; cooperare în cazul unui viitor atac armat; consolidarea redresării, stabilității economice și sustenabilității Ucrainei; combaterea amenințărilor de securitate non-militare; facilitarea urmăririi penale; sancțiuni; sprijinirea integrării euroatlantice a Ucrainei etc. Documentul confirmă că Ucraina a cerut Olandei să devină țară lider în punerea în aplicare a paragrafului 7 („Restabilirea justiției”) al Formulei Păcii  și stabilește cadrul angajamentelor concrete ale Olandei în acest sens[4]. Angajamentul de sprijin al Olandei include un nou pachet de sprijin militar, în valoare de 2 miliarde de euro, care va fi acordat Ucrainei în 2024 conform Acordului menționat[5]. Alte prevederi:  transmiterea către Ucraina a unor “mijloace fiabile de descurajare a viitoarelor agresiuni externe” și sprijin pentru “creșterea interoperabilității operaționale cu forțele NATO – această activitate se va concentra pe dezvoltarea potențialului în domeniul aerian și maritim al Ucrainei”; “Ucraina se va asigura că sprijinul militar oferit de Olanda este utilizat exclusiv pentru autoapărare și descurajare a agresiunii”: “Olanda va coopera cu Ucraina pentru a promova dezvoltarea bazei industriale și de apărare ucrainene. Ucraina și Olanda vor elabora o foaie de parcurs pentru cooperarea strategică în industria de apărare”; “În cazul unui viitor atac armat al Rusiei asupra Ucrainei, la cererea oricăreia dintre părți, părțile se vor consulta în termen de 24 de ore, bilateral sau prin alte canale pe care ambele le consideră adecvate, pentru a stabili următorii pași corespunzători”.
  • Acordurile bilaterale ale Ucrainei în domeniul securității încep să producă efecte – a se vedea în acest sens declarațiile și acțiunile politice recente ale Franței privind necesitatea consolidării sprijinului pentru Ucraina. Pe baza angajamentelor asumate în mod expres în acordul bilateral de securitate dintre Franța și Ucraina, oficialii francezi (președintele, premierul, ministrul de externe etc.) au făcut o serie de declarații explicite, care implică și exprimă voința politică de asumare a responsabilității privind asistența și sprijinul militar către Ucraina, asumate prin acordul bilateral respectiv. Textele acordurilor bilaterale încheiate de Ucraina devin tot mai complexe; este interesantă tendința acestora de a include prevederi concrete privind descurajarea și prevenirea unei noi agresiuni militare împotriva Ucrainei, precum și reacții coordonate la această prezumtivă nouă amenințare – consultări, asistență și sprijin (acesta era/este și sensul direct al încheierii acestor acorduri, potrivit proiecției inițiale a părții ucrainene, discutate în detaliu, în 2022, între consilierii președintelui Ucrainei și foști oficiali militari NATO).
  • Moscova își cultivă ideologic relațiile promiscue cu țări membre UE. Noul guvern de laBratislava a stopat recent trimiterea unui ajutor militar în valoare de 40 de milioane de euro către Ucraina pentru că nu vede “luminița de la capătul tunelului” în războiul din Ucraina[6]. La Forumul Diplomatic din Antalya, cu excepția oficialului slovac, ministrul rus Serghei Lavrov a mai avut întâlniri bilaterale cu omologii săi din Kârghâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan, Kazahstan, Uzbekistan și Turcia, precum și cu liderul secesionist Milorad Dodik (președintele entității Republicii Srpska a Bosniei și Herțegovinei).
  • Franța lansează semnalul strategic al ieșirii Occidentului din paradigma paraliziei și pasivității față de Ucraina. În condițiile temporizării sprijinului pentru Ucraina, oboselii critice manifestate în plan internațional, discuțiilor pre-electorale din SUA și tergiversării acordării, la Washington, a noului pachet de sprijin și asistență, Parisul a transmis semnalul strategic privind ieșirea Vestului din “moartea sa clinică”: a desfășurat Summitul Ucraina (Conferință la vârf privind sprijinul Ucrainei, cu participarea a cca 20 de lideri din Europa, SUA și Canada), pregătește desfășurarea unei reuniuni tematice privind Ucraina la nivelul miniștrilor de externe și ai apărării[7], a lansat noi idei de anvergură privind sprijinul Ucrainei la nivelul comunității europene, a enunțat nevoia unui sprijin mai susținut față de Republica Moldova (la reuniunea miniștrilor de externe și apărare de la Paris va fi abordată și tema securității Republicii Moldova) etc. Relansarea strategică a Franței[8] pe temele mari de securitate regională este benefică. Chiar dacă celebrele declarații ale președintelui Franței, Emmanuel Macron[9], privind imposibilitatea excluderii variantei trimiterii de trupe la sol în Ucraina, dacă dinamica actualului conflict o va impune, au fost urmate de reacții de respingere a acestei ipoteze la nivelul NATO, SUA și al unor țări europene, rolul lor benefic pentru construcția sprijinului internațional acordat Ucrainei este evident. Mesajul președintelui francez reprezintă: un mesaj de disuasiune și descurajare pentru Moscova, în condițiile unei penurii de mesaje pe această linie și permanentizării amenințărilor narative ale Moscovei cu arma nucleară: Moscova trimite narativ rachete nucleare asupra Europei în timp ce mesajele de forță ale Vestului lipsesc (1), un semn al voinței politice a Franței privind îndeplinirea angajamentelor asumate în plan bilateral față de Ucraina odată cu Acordul privind cooperarea în domeniul securității (2) și totodată un mesaj pentru comunitatea occidentală, de a ieși din actuala paradigmă a pasivității (3). Coincidențe fericite pentru România, în acest context: celebrarea împlinirii a doi ani de la lansarea Misiunii Militare Franceze AIGLE[10] și noile declarații privind ridicarea la nivel de brigadă, din 2025, a Grupului de Luptă Avansat Consolidat al NATO din România, având Franța ca națiune-cadru, cu o puternică prezență militară franceză în cadrul acestei brigăzi.
  • Mesaje contradictorii privind ipoteza neexcluderii trimiterii de trupe și/sau militari (instructori, personal de deservire etc.) în Ucraina, dacă dinamica o va impune. Se mențin pozițiile diferite ale membrilor comunității internaționale pe această temă. Inițiativa Franței de a se discuta această temă a generat poziționări diferite, care se mențin și în momentul de față. Slovacia nu va trimite nici un militar în Ucraina[11]; declarații explicite sau implicite, directe sau indirecte privind netrimiterea de trupe în Ucraina și dezavuarea acestei inițiative au fost consemnate la nivelul conducerii NATO, precum și în SUA, Germania, Polonia, Cehia, Italia, Ungaria etc. MAE rus vede în aceste declarații o escaladare directă a conflictului din Ucraina. Părțile care susțin inițiativa franceză sunt mai puțin vocale în spațiul public. Lansarea temei în spațiul public a reconfirmat semnele unei prezențe militare vestice actuale (cel puțin la nivel de instructori militari) în Ucraina, iar Moscova menționează de cca doi ani prezențe militare occidentale în Ucraina camuflate în mercenari; acest narativ rusesc a fost reluat recent de liderii de la Moscova, în contextul declarațiilor recente ale președintelui francez. Potrivit lui Serghei Lavrov, există o tendință militaristă a Europei în raport cu Rusia; „lagărul de război” din Europa este încă puternic”[12].
  • Se înmulțesc semnele unui divorț ideologic cel puțin tactic între Federația Rusă și China. După cea mai recentă convorbire telefonică dintre președinții Federației Ruse și Chinei (însoțită de communicate de presă reci și contradictorii), președintele rus Vladimir Putin construiește într-un discurs pe teme strategice de două ore[13] o singură mențiune modestă la China (Belt and Road Initiative), vede o ordine mondială “doar” “cu o Rusie suverană puternică” în ea (fără trimiterile, obligatorii odinioară, privind “parteneriatul tare ca stânca” cu China în noua ordine mondială multipolară), iar Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic din Antalya, numește noua ordine mondială una care include Rusia “în centrul lumii”, alături de “China și India[14]. Sunt semne că “apar noi probleme în Paradis”, în condițiile dezvoltării pantagruelice a discursului nuclear al Moscovei, care este privit la Beijing cu reținere (“strategică”).
  • Noua ordine mondială a Moscovei s-ar construi pe fundamentul unei Rusii puternice în Eurasia, însă Rusia și-a pierdut piciorul de sprijin în Europa. Discursurile ample ale liderilor ruși din această săptămână (Vladimir Putin, discursul anual privind Starea Națiunii[15] și Serghei Lavrov[16]) menționează insistent nevoia unui rol global sporit al Rusiei într-o nouă ordine mondială (“o nouă ordine mondială cu o Rusie suverană puternică în ea” – Vladimir Putin și, respectiv, ”o Rusie în centrul lumii”, Serghei Lavrov), iar toate argumentele acestora privesc (trimit la) construcția politico-diplomatică strategică a Rusiei pe dimensiunea eurasiatică. Această construcție stă în centrul sistemului de narative rusești care ar justifica și legitima aspirația Rusiei către un rol global sporit. Totodată, aceste alegații sunt departe de a se mai putea susține: Rusia nu mai există politic în Europa, iar reinventarea sa în Asia este problematică, spațiul ne(mai)fiind liber de hegemoni. Semnele ieșirii Moscovei din Europa sunt multiple și par a fi devenit ireversibile: Rusia nu mai contează în Consiliul Europei, în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, în Comisia Dunării, dialogul strategic cu instituțiile Europei este nul, structuri regionale precum Cooperarea Economică la Marea Neagră au devenit caduce etc. Fumigenele Kremlinului privind nevoia unui dialog pe teme privind noul contur al securității euroatlantice[17] sunt lipsite de fundament; aspirațiile Rusiei în acest sens nu mai sunt legitime; Rusia nu mai există politic și geopolitic în Europa.
  • Moscova relansează ipocrit mitul negocierilor de pace în Ucraina. Pe fondul deținerii inițiativei tactice pe frontul din Ucraina și al creării premiselor pentru noi înaintări tactice (lente) pe direcțiile principale (în special în regiunea Donețsk), care ar putea face posibile noi ocupări teritoriale în estul Ucrainei, Moscova trimite semnale ipocrite privind disponibilitatea acesteia de a discuta soluții de armistițiu și pace în Ucraina. Teza presupusei disponibilități la negocieri a Rusiei a devenit permanentă în discursul oficialilor de la Moscova. Potrivit acestora, Rusia ar dori încheierea acestui conflict prin negocieri cu Ucraina (președintele Putin a reiterat această disponibilitate în cadrul adresării sale către Adunarea Federală), insistența președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind Formula Păcii ca bază a oricărei soluții de finalizare a războiului esste văzută la Moscova ca fiind “neproductivă”, iar Rusia vrea în continuare negocieri de pace “care să țină cont de realitățile actuale”, respectiv prin securizarea permanentizării regimului său de ocupație în teritoriile ocupate temporar din Ucraina. Forumul Diplomatic din Antalya a sporit aspirația Turciei de a găzdui negocieri de pace între Rusia și Ucraina, în contrapartidă cu Forumul Păcii din Elveția, unde organizatorii insistă asupra neparticipării Rusiei, cel puțin la ediția princeps a acestuia.
  • Noi semne de independență anti-rusească la Erevan. Autoritățile armene discută tot mai frecvent ipoteza aderării la UE. În ziua discursului președintelui rus în fața plenului Adunării Federale, președintele Parlamentului Armeniei Alen Simonian evoca această posibilitate ca fiind cea mai bună soluție pentru viitorul Armeniei (iar la Chișinău se denunțau alte 3 acorduri semnate de Republica Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente). În cercurile politice de la Erevan se discută posibilitatea denunțării prezenței grănicerilor Serviciului Federal (rusesc) de Securitate FSB pe Aeroportul Internațional Zvartnots din Erevan[18]. Moscova vede în tendințele armene de construire a independenței de Rusia “mâna Occidentului”[19].
  • Noi rudimente ideologice în bagajul narativ al Moscovei: 1. Prin utilizarea insistentă a termenului „Donbas și Novorusia”, termen folosit cu frecvență obsesivă în adresarea către Adunarea Federală, președintele Putin dorește să obișnuiască populația rusă cu obiectivul/planul de a ocupa teritorial Novorusia în sensul ei larg, respectiv și regiunile Nikolaev și Odesa, precum și raioanele transnistrene ale Republicii Moldova. Putin fixează astfel borne geografice ale planurilor de ocupație în mentalul colectiv rusesc, pentru a-și pregăti și legitima, pe plan intern, posibile viitoare ocupări teritoriale în sudul Ucrainei. 2. “(Războiul din Ucraina se termină) în primul rând când în Ucraina vor fi respectate normele elementare ale dreptului internațional, inclusiv respectarea drepturilor omului, minorităților naționale etc… Nu avem nici un drept și nici o oportunitate de a trăda poporul rus din Donbass și Novorusia. Nu vom face niciodată asta”[20].
  • Studioul cinematrografic Mosfilm (Мосфильм) a lansat fastuos, la 29 februarie a.c., la Moscova, proiecția filmului Noul Armaghedon nuclear, cu Vladimir Putin (președinte și candidat) în rolul principal[21], cu banalul obiectiv de a legitima în plan intern o victorie electorală care va fi enunțată public, triumfalist, cu un scor de 80% la „alegerile” din 15-17 martie a.c. O altă Rusie se ridică între timp din cenușă: țara rușilor curajoși care au participat la funeraliile lui Alexei Navalnyi împotriva fricilor și furcilor sistemului opresiv. Deocamdată, această Rusie este modestă în expresie și impact și va rămâne mică și în continuare. Dar ea există.

II. Coduri roșii[22]

  • Regiunea transnistreană a Republicii Moldova enunță public un nou proiect de stat” – suveranitatea. Prin așa-numitul “Congres al deputaților de toate nivelurile” de la Tiraspol[23], autoritățile secesioniste din regiunea transnistreană a Republicii Moldova au enunțat “un nou proiect de stat” – suveranitatea. În documentele “Congresului”[24] se menționează în mod insistent termeni precum „suveranitate”, „poporul transnistrean”, „identitate transnistreană” etc. O „suveranitate” protejată/apărată (inclusiv militar) de Federația Rusă și garantată prin recunoaștere de jure la nivelul Organizației Națiunilor Unite. Noul “proiect statal” contrastează explicit atât cu proiectul anterior al Tiraspolului (alipirea la Federația Rusă, conform rezultatelor așa-numitului „referendum” din 2006), cât, mai ales, cu proiectul rusesc pentru regiunea transnistreană (Moscova menționează în mod repetat teza protecției celor 200.000 de cetățeni ruși din regiune, în timp ce clasa politică de la Tiraspol vorbește exclusiv despre „poporul transnistrean”).
  • Ieșirea treptată a regiunii transnistrene din vasalitatea rusă. “Congresul” de la Tiraspol a reprezentat, în acest context, o manifestare a tendinței regiunii transnistrene de a ieși din vasalitatea politică rusă. Moscova și Tiraspolul vorbesc deja pe voci diferite. “Congresul” a confirmat reorientări fără echivoc ale clasei politice și mediilor economice de la Tiraspol, în condițiile în care trupele rusești sunt departe, apropierea acestora de Tiraspol este foarte lentă, iar riscurile privind pierderea autonomiei actuale (de care beneficiază de facto regiunea transnistreană, aflată în afara controlului constituțional al Republicii Moldova) sunt ridicate și iminente. Ieșirea din vasalitatea rusă este însă treptată, parțială și confuză: autoritățile transnistrene continuă să se pronunțe pentru menținerea “operațiunii de menținere a păcii de pe Nistru” în actualul format al acesteia[25], precum și pentru menținerea și reluarea formatului de negocieri 5 plus 2, cu participarea Federației Ruse; autoritățile de la Tiraspol văd în Moscova principalul “protector/garant” al supraviețuirii autonomiei (suveranității/independenței) regiunii. Riscuri pe termen mediu: acceptarea, de către Federația Rusă, a solicitării de sprijin adresate de către liderii transnistreni (instrumente în acest sens sunt puține/paupere); recunoașterea suveranității regiunii transnistrene de către Moscova și încurajarea tendințelor secesioniste, în cadrul noului „proiect statal”; temporizarea proiectului de ocupație teritorială a regiunii până la momentul în care trupele rusești ar putea reuși o joncțiune terestră cu regiunea transnistreană și utilizarea apetitului secesionist al liderilor de la Tiraspol ca instrument principal al războiului hibrid împotriva Republicii Moldova; menținerea orientării secesioniste a clasei politice de la Tiraspol, cu sau fără încurajări din Moscova – această orientare va genera periodic noi escaladări ale relației cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova[26].
  • Tema transnistreană” a generat nu doar îngrijorări, ci și coeziuni ale țărilor vecine Republicii Moldova și comunității internaționale. În acest context, reprezentantul special al MAE ucrainean, Paun Rogovei, a vizitat Tiraspolul înainte de “Congres”; Christopher Smith, un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA, aflat în vizită în Republica Moldova, s-a deplasat, anterior “Congresului”, la Tiraspol; în perioada 28-29 februarie a.c., viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian s-a aflat într-o vizită de lucru la București; ulterior Congresului, s-a deplasat la Tiraspol ambasadorul Marii Britanii la Chișinău[27]. În cadrul acestor discuții au fost evidențiate, pentru autoritățile secesioniste de la Tiraspol, riscurile unei posibile escaladări și au fost reconfirmate angajamentele de sprijin pentru autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. Predicții: riscurile unor escaladări în regiune se vor menține ridicate; un răspuns al Federației Ruse la solicitarea de protecție/apărare a liderilor de la Tiraspol poate inflama rapid situația din regiune; Moscova are unele pârghii de presiune politică și economică asupra Republicii Moldova, fără a avea însă (în actualul context) și pârghiile militare de a interveni în regiune; acțiunile hibride de destabilizare a Republicii Moldova în contextul alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024 se vor multiplica și diversifica.
  • Continuă pelerinajul la Moscova al liderilor pro-ruși din Republica Moldova. Moscova organizează corul anti-moldovenesc de la Tiraspol și Comrat. Bașcanul UTA Găgăuzia Evghenia Guțul s-a deplasat la Moscova[28] pentru a-și reînnoi vasalitatea față de Moscova, pe cărarea deschisă recent de Ilan Șor, Igor Dodon etc. Spre deosebire de autoritățile transnistrene, bașcanul Găzăuziei nu a solicitat public autorităților ruse protecția/apărarea, ci “doar” “sprijinul” politic și economic al Moscovei. La Moscova, Guțul a exersat îndelung retorica rusă: autoritățile din R. Moldova ar discrimina cetățenii UTA Găgăuzia, “Chișinăul încalcă drepturile locuitorilor Găgăuziei”, “drepturile noastre sunt oprimate” etc. Moscova încearcă să organizeze un cor anti-Chișinău la Tiraspol și Comrat. Foarte probabil, Moscova vede în organizarea vizitei bașcanului Găgăuziei o rebalansare a imaginii și influenței sale în Republica Moldova după pierderea explicită de influență la Tiraspol, un premiu de consolare mediatic.
  • Moscova își multiplică demersul de căutare a contracandidatului Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Vizitele la Moscova (Ilan Șor, Igor Dodon) și reinventările în politica de la Chișinău (Irina Vlah[29], Vasile Tarlev[30] etc.) demonstrează că Rusia își construiește viitoare mutări de impact pentru a sabota realegerea Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Se intensifică efortul de căutare a “candidatului Moscovei” (“candidaților Moscovei”) la aceste alegeri.
  • Tema transnistreană otrăvește din nou discursul belicos al Moscovei împotriva Republicii Moldova și României. Prezent la Forumul Diplomatic din Antaliya, ministrul rus de externe recidivează în abordări non-diplomatice. Potrivit acestuia, Moscova a reacționat deja la solicitarea de sprijin a liderilor de la Tiraspol: Rusia a cerut Chișinăului să nu mai blocheze formatul 5 plus 2 de soluționare a dosarului transnistrean, format pe care Moscova însăși, prin invazia pe scară largă împotriva Ucrainei, l-a făcut caduc/perimat. Prin menținerea ilegală de trupe pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, împotriva voinței suverane a autorităților constituționale de la Chișinău, precum și prin sprijnul său partizan acordat în mod deschis regimului separatist din Tiraspol, Federația Rusă probează din ce în ce mai clar că nu se manifestă ca garant al negocierilor politico-diplomatice privind soluționarea conflictului, ci ca parte a conflictului (chiar inițiator al acestuia), iar perspectiva reluării negocierilor în acest format este redusă dramatic de comportamentul belicos al Rusiei în întreaga regiune. Lavrov recidivează, în Antalya, cu insistența asupra riscului ca Republica Moldova să aibă soarta Ucrainei (amenințări directe la adresa Republicii Moldova), iar apropierea constantă, credibilă și continuă a Republicii Moldova de România și de Europa îl face pe ministrul rus să vadă la Chișinău (flatant pentru Chișinău și București) o “conducere românească”, un efort politic spre “unirea cu România” a Republicii Moldova etc. În timp ce, la Tiraspol, mirajul lumii ruse pălește, la Chișinău mirajul lumii europene (cu România parte emblematică a acestuia/acesteia) sporește. Predicții: Moscova construiește noi acțiuni hibride împotriva Republicii Moldova și va avea Republica Moldova ca țintă permanentă a acestui război hibrid pe întreaga durată a anului 2004, cu trei obiective majore ale acestui război pentru anul în curs: crearea unei destabilizări de impact, boicotarea realegerii președintei Maia Sandu și boicotarea referendumului pentru aderarea la UE.
  • Vor fi declarații, îngrijorări, reacții în lanț și evoluții dificile ale deciziei Bisericii Ortodoxe Române de a încuraja și susține organizarea juridică a comunităților ortodoxe românești din Ucraina într-o nouă structură religioasă, Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române[31] privind “binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, va complica tabloul actualelor disensiuni, tensiuni și conflicte existente pe teritoriul Ucrainei, între Biserica Ortodoxă a Ucrainei (declarată autocefală de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului) și Biserica Ortodoxă Ucraineană (fostă Biserică Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei; aceasta a denunțat legăturile sale canonice cu Patriarhia Moscovei, însă autoritățile ucrainene apreciază că denunțarea acestor legături canonice este pur formală). Prin posibilele ei efecte (refacerea comuniunii spirituale cu Biserica Mamă a comunităților ortodoxe românești din Ucraina, evitarea menținerii/revenirii acestor comunități în spațiul de influență rusă, noi escaladări ale tensiunilor dintre Biserica Ortodoxă Română și cea rusă, posibile complicații și tensiuni inclusiv între România și Ucraina, nevoia unui dialog româno-ucrainean pentru reducerea posibilelor tensiuni, inclusiv cu luarea în calcul a interesului explicit al Rusiei de a sabota relația româno-ucraineană etc.), această Hotărâre este una istorică. Potrivit datelor LARICS / (Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică), peste 60% din etnicii români din Ucraina susțin o organizare religioasă proprie/locală sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române[32]. Decizia BOR răspunde unor nevoi exprimate în mod constant de către comunitățile ortodoxe românești din Ucraina. Înființarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina pare astfel cea mai firească opțiune confesională și spirituală a comunităților ortodoxe românești din Ucraina, blocate/captive în disputa confesională dintre cele două mari Biserici Ortodoxe din Ucraina[33]. Primele reacții dure nu au întârziat să apară: oficialii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Biserică rămasă în subordonare canonică față de Patriarhia de la Moscova, dar independentă din punct de vedere juridic) declară că decizia ar fi periculoasă pentru “suveranitatea statului ucrainean și integritatea teritorială a acestuia”[34]. Predicții: Vor urma numeroase declarații și poziționări foarte dure, prioritar din partea mediilor clericale și politice rusești. Moscova va folosi această oportunitate pentru a încerca să genereze asperități în relațiile dintre România și Ucraina. În context, Moscova va relua narațiunile privind oprimarea libertății de conștiință în Ucraina. Conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene va boicota foarte dur orice tentativă a parohiilor comunităților ortodoxe românești din Ucraina care aparțin în prezent acestei Biserici de a crea Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. Este nevoie de mult tact, la București și Kiev, pentru a combate reacțiile dure ale mediilor clericale și politice din Federația Rusă și deopotrivă pe cele ale mediilor clericale și politice pro-rusești din Ucraina. 
  • Rolul Mitropoliei Moldovei ca factor instituțional de influență rusă în Republica Moldova slăbește exponențial. Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române[35] privind „reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992” va încuraja și mai mult migrația preoților din actuala Mitropolie a Moldovei, aflată sub oblăduire canonică rusă, spre Mitropolia Basarabiei[36], care este parte a Bisericii Ortodoxe Române. Rolul Mitropoliei Moldovei ca instrument de legitimare a influenței ruse în Republica Moldova și de menținere a mirajului lumii ruse și a opțiunii pro-ruse în Republica Moldova slăbește exponențial.

III. Alerte gri[37]

  • Pe termen scurt, alertele de intensitate medie privesc: exploatări distorsionate, acțiuni hibride și posibile escaladări rusești pe tema Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina; tensiuni politice și economice de amplitudine în raioanele transnistrene ale Republicii Moldova și în UTA Găgăuzia; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări ale regiunii, prioritar Republica Moldova și Armenia.

IV. Lebede negre[38]

  • Ruperea frontului din sudul și estul Ucrainei; preluarea inițiativei strategice de către una din părți.
  • Comutarea războiului din Ucraina pe butonul negocieri.

Provocarea, de către Moscova, a unei destabilizări a situației politice din Republica Moldova în cadrul actualului război hibrid îm


[1] Conțin decriptarea analitică a evoluțiilor securitare în regiunea extinsă a Mării Negre; vom găsi în Cronici “mai mult decât știri, mai mult decât titluri” – o prelucrare analitică inițială liberă a evoluțiilor factuale, cu accent pe tendințe și predicții.

[2] Textul documentului, la linkul https://www.president.gov.ua/news/ugoda-pro-spivrobitnictvo-u-sferi-bezpeki-mizh-ukrayinoyu-ta-89461.

[3] Documentul a fost semnat, la Harkov, la 1 martie a.c., de către președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și premierul olandez Mark Rutte.

[4] “Olanda a fost și rămâne hotărâtă să asigure responsabilitatea pentru încălcările dreptului internațional, inclusiv crimele internaționale comise împotriva Ucrainei și cetăţenilor acesteia, în primul rând pentru infracţiunea de agresiune”, conform Acordului menționat.

[5] Pct. 2.2. al Acordului: În 2024, Olanda va oferi 2 miliarde de euro ca sprijin militar.

[6] Declarație a ministrului slovac de externe Juraj Blanár, făcută în urma discuțiilor acestuia cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la Forumul diplomatic din Antalya, https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/20136311

[7] Cel mai probabil, la 7 martie a.c.

[8] În contrapartidă evidentă cu demersuri și teze discutabile anterioare, precum „Europa de la Lisabona la Vladivostok” și “moartea cerebrală a NATO”.

[9] Reconfirmate ulterior de Macron însuși și detaliate la nivel politic inferior de decizie.

[10] 28 februarie a.c.

[11] Declarație a ministrului slovac de externe Juraj Blanár, la Forumul diplomatic din Antalya, https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/20136311 Declarații anterioare similare au fost făcute de premierul slovac Robert Fico, la 26 februarie a.c., înaintea Summitului Ucraina de la Paris.

[12] Serghei Lavrov, Antalya, 2 martie a.c., https://mid.ru/ru/foreign_policy/news/1936336/

[13] Adresarea anuală către Adunarea Federală a Rusiei, 29 februarie a.c., http://kremlin.ru/events/president/news/73585.

[14] Întrebări și răspunsuri ale ministrului rus se externe Serghei Lavrov, 1 martie a.c., la Forumul Diplomatic din Antalya, https://mid.ru/ru/foreign_policy/news/1936226/

[15] Sala Congresului, Moscova, 29 septembrie a.c., http://kremlin.ru/events/president/news/73585

[16]Conferințe de presă la Forumul Diplomatic din Antalya, https://mid.ru/ru/foreign_policy/news/1936226/ și https://mid.ru/ru/foreign_policy/news/1936336/

[17] Președintele Putin, adresarea anuală către Adunarea Federală a Rusiei, 29 februarie a.c.

[18] “Acest lucru se încadrează bine în logica pozițiilor pe care conducerea armeană le stabilește acum – prim-ministrul N. Pașinian și președintele Parlamentului armean A. Simonian”.

[19] Serghei Lavrov, Forumul din Antalya: “aceiași ingineri politici care sunt obișnuiți să conducă lumea întreagă din apartamentele lor… nu ascund dorința lor de a „înlătura” Rusia din regiunea Caucazului de Sud”.

[20] Serghei Lavrov, Antalya, 2 martie a.c.

[21] https://www.casamariinegre.ro/stiri/politica/1069/tezele-de-la-kremlin-din-februarie-2024

[22] Conțin identificarea evoluțiilor cu potențial exploziv în regiune.

[23] 28 februarie a.c. Mai multe detalii privind organizarea „Congresului”, la linkul https://www.casamariinegre.ro/stiri/politica/1068/noua-idee-de-stat-a-transnistriei-vechi-amenintari-pentru-republica-moldova-si-regiune

[24] Și în alocuțiunile participanților.

[25] https://mid.gospmr.org/ru/node/9618; https://mid.gospmr.org/ru/node/9612

[26] A se vedea în acest sens interviul acordat de Vadim Krasnoselski Agenției ruse de știri RIA Novosti, https://mid.gospmr.org/ru/node/9612; acesta menționează “riscuri de escaladare a conflictului” în relația cu Republica Moldova, pe care Krasnoselski o numește “Moldova vecină”.

[27] 29 februarie a.c., discuții cu „președintele” Vadim Krasnoselski și așa-numitul “ministru de externe” Vitalii Ignatiev.

[28] La 1 martie a.c., întâlnire cu președinta Consiliului Federației, Valentina Matvienko.

[29] Platforma Moldova.

[30] Partidul Viitorul Moldovei.

[31] Adoptată la ședința de lucru a Sinodului BOR de la 29 februarie a.c.;  https://basilica.ro/comunicat-noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-2024/

[32]https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/ortodoxia-romaneasca-din-ucraina-punte-intre-2270978.html;

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/larics-a-avut-dreptate-60percent-dintre-romanii-din-2286165.html

[33] https://bucpress.eu/ortodoxia-romana-din-ucraina-intre-lumea-rusa-si-lumea-ucraineana/

[34] Șeful Direcției Sinodale de Informare și Educație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Kliment de Nijn și Pryluki, https://bucpress.eu/biserica-ortodoxa-romana-acuzata-de-amenintarea-securitatii-statului-ucrainean-de-catre-reprezentantii-mitropoliei-kievului-subordonata-moscovei/

[35] Adoptată în cadrul aceleiași ședințe de lucru.

[36] Reactivată la 19 decembrie 1992, prin Act Patriarhal, de către Patriarhia Română / Biserica Ortodoxă Română.

[37] Alerte de intensitate medie.

[38] Posibile scenarii/evenimente/evoluții cu predictibilitate redusă și impact semnificativ/maxim ce s-ar manifesta în regiune în condițiile coagulării tuturor factorilor favorizanți; deși lebedele negre au caracteristica de a nu putea fi prezise, o anticipare a premiselor ce le pot crea este totuși posibilă, în mediile analitice. Pentru noi, prin Cronici, anticiparea acestora devine chiar asumată, obligatorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *